PRO TV-ul si SPALAREA CREIERULUI

Înainte de 1989, România era cam săracă. Inegalitatea socială era redusă. Erau foarte puțini dintre aceia care să scoată capul din punct de vedere al deținerii unor resurse considerabile.

Înainte de 1989, românii urau comunismul și-și doreau capitalismul. Și datorită sărăciei, și datorită lipsei de libertate, a controlului social strict. Românii se uitau în vestitul catalog nemțesc Nekermann și-și doreau să ajungă să fie și viața lor ca-n Nekermann.

După 1989 a venit capitalismul. Inevitabil, capitalismul a adus acumulare de resurse. Inevitabil, acumularea de resurse a dus la inegalitatea socială. Încet încet, pas cu pas, unii au început să aibă mai mult decît alții. Și mai ales a început să se vadă că unii au mai mult decît alții. Deh, capitalism. De acum 100 de ani ne-a explicat Veblen cum e cu consumul ostentativ.

Creșterea inegalității sociale, inevitabilă într-o societate cu din ce în ce mai multe resurse, nu avea cum să nu stîrnească emoții puternice. Deși oamenii în general aveau din ce în ce mai multe la îndemînă, totuși deveneau din ce în ce mai nemulțumiți.

Pe de o parte, pentru că o lege universală a firii ne spune că ne estimăm succesul nu în mod absolut, cu ceea ce avem, ci în mod relativ, cu ceea ce ne-am dori să avem. Și întotdeauna ne dorim mai mult decît putem.

Chestia e că după 1989 ne-am închipuit că ne putem dori dintr-o dată mult mai mult. Să se facă brusc Nekermann peste tot în jurul nostru, să avem de toate.

Evident că nu se putea. Și dorința creștea mult mai repede decît capacitatea de acumulare, care este oricum frustrant de redusă la începutul acumulării. Și diferența dintre dorință și putirință a dus la din ce în ce mai multă nemulțumire.

Pe de altă parte, pe lîngă diferența dintre ce aveam și ce ne doream, mai era problema și a comparației cu ceilalți. Nu numai că ne comparam cu dorințele noastre, cu Nekermannul nostru din cap, dar și cu ceilalți care treceau pe lîngă noi și se chiverniseau vizibil.

Cum de ceilalți pot și noi nu putem? Frustrarea creștea exponențial.

Nu spun că e bine. Nu spun că e rău. Spun că e pur și simplu un proces social inevitabil, prin care au trecut și alte țări. Cînd toată societatea e săracă, există un anumit tip de supărări în rîndul ei. Cînd începe acumularea, supărările se modifică.

Românii și-au dorit capitalism, fără să știe exact cu ce se mănîncă acest soi de societate. Ei știau capitalismul doar din filme și din povești. Nu știau că în capitalism plus valoarea nu se distribuie relativ egal, cum și-ar fi închipuit ei, ci dureros de inegal. Cine are va avea din ce în ce mai mult. Cine n-are, n-are nici în continuare. Ghinion, cum ar zice Iohannis.

Citeste si:  Oficialii U.E. s-au opus introducerii obligatorii a Registrului persoanelor condamnate pentru sãvîrşirea de infracțiuni sexuale cu minori

Asta e universal valabil, nu doar în România sau doar în societățile post-comuniste sau doar în societățile de la începutul ciclului, din perioada vestitei „acumulări primitive de capital”. Și în rîndul țărilor unde capitalismul funcționează de sute bune de ani, această concentrare a resurselor continuă. Sînt biblioteci întregi scrise despre cum s-a concentrat capitalul și mai puternic în ultimii 50 de ani.

Revenim. Românii și-au dorit capitalism, fără să știe cu adevărat ce presupune asta. Era ca în bancul cu Bill Gates în iad: știau doar varianta demo. Cînd a venit capitalismul, lecția s-a învățat în mod dureros, prin experiență directă. Cine are, va avea și mai mult. Și nu toți au. Supărarea creștea în societate. Timp de 30 de ani, supărarea a avut tot timpul să se acumuleze.

Problema este că românii erau sfîșiați între două emoții antagonice, într-un clasic caz de disonanță cognitivă. Pe de o parte, își doriseră atît de mult timp capitalism. Pe de altă parte începeau să-și dea seama că se întîmplă chestii nasoale în capitalism. Însă nu aveau cum să-și recunoască sieși că sînt supărați pe capitalism, căci tocmai își doriseră decenii la rînd să vină capitalismul, să se facă Neckermann și pe ulița lor.

Și atunci, ca în orice situație cînd există disonanță cognitivă, mintea trebuie să rezolve cumva această sfîșiere și să găsească un țap ispășitor. Nu ne putem supăra pe capitaliști, pe ăia care au din ce în ce mai mult, iar noi muncim pentru ei.

Atunci cine e de vină? Cineva trebuie să fie de vină. Avem nevoie să ne redirecționăm supărarea spre un surogat.

În acest context, era ușor ca stăpînii inelelor să facă un minim efort de propagandă și să direcționeze această furie spre cine era convenabil. Nu spre capitaliști. Spre clasa politică, atît de convenabil de demonizat.

Ați auzit de Pro TV? E trompeta de spălare de creieri capitalistă a românilor. I-ați auzit vreodată pe cei de la Pro TV să dea vina pe cei care extrag plus valoarea și o duc în Insulele Seychelles? N-o să-i auziți niciodată!

Ei de treizeci de ani încoace fac un efort sîrguincios de a redirecționa furia populară de la capital înspre politic. Cu perseverență, cu pricepere de actor goebbelsian, dau încontinuu vina pe politic, alimentînd zilnic românii cu cele cinci minute de ură orwelliene de care orice sistem de propagandă are nevoie.

Citeste si:  Carte care neagă Holocaustul, retrasă de la vânzare. Autorul - un fost ofiţer SRI - a fost reclamat la Parchetul General

Ca Pro TV sînt mulți alții. Europa FM. Digi FM. Hotnews. Doamne, ar trebui să scriu o zi întreagă să fie lista completă! Toți niște harnice, neobosite mecanisme de abatere a urii dinspre logica economică spre logica politică. Huoo! Politicienii fură! Ei sînt de vină că voi suferiți, românilor!

Toate trompetele frumos și necesar controlate de SISTEM, de STATUL PARALEL, care dintotdeauna a fost în competiție pentru putere cu partidele. Lupta dintre militari și politicieni gestionată prin intermediul propagandei și călărind supărarea populației la adresa distribuției inegale de plus valoare, în contextul disonanței cognitive dintre capitalismul de fantasmă și capitalismul de realitate.

E simplu. E pe scurt povestea României din ultimii 30 de ani. Românilor le e scîrbă de comunism. Drept pentru care orice vagă senzație de gînd social-democrat le repugnă, căci vine în trena respingerii celor 50 de ani de comunist.

Din această cauză, românii sînt ușor de dus de nas și li se poate ușor canaliza furia dintr-o parte în alta. Politicul, acest necesar țap ispășitor pentru a scuti freza deținătorilor de capital, care astfel își pot face mendrele nestingheriți în Republica Slugarnică România.

Vă place ce simplu este? Și e inevitabil. Și nu există ieșire deocamdată. Încă cel puțin o generație de români va visa în mod naiv la Neckermann și cînd va vedea că visul nu i se împlinește se va supăra ca sluga proastă nu pe boierul care-i ia banii de sub nas și-i duce în Imperiu, ci pe țapii ispășitori asupra cărora au fost asmuțiți cîinii propagandei.

Ne merităm soarta. Somn ușor, Românie. – Autor: Mirel Palada

PS: Mă gîndesc la această explicație de mult timp. De cel puțin 2-3 ani. Doar că nu am pus-o pe hîrtie. Îi mulțumesc lui Costi Rogozanu că mi-a adus aminte de ea, citindu-i unul din articolele recente. Le mulțumesc de asemenea și prietenilor din Clubul Maioneza, cu care am dezbătut aseară această explicație sociologică a furiei și urii și muii din România zilelor noastre.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.