Premieră în România: tur virtual al fostei închisori comuniste de la Râmnicu Sărat

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a lansat turul virtual al fostei închisori de la Râmnicu Sărat, unul dintre cele mai dure penitenciare ale regimului comunist. Vizitatorii online ai site-ului ramnicusarat.iiccr.ro pot naviga pe o platformă asemenea Google Street prin celule în care au fost închişi Ion Mihalache, Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu.

Turul virtual este disponibil la adresa ramnicusarat.iiccr.ro, fiind pentru prima dată când o închisoare comunistă din România poate fi vizitată online. Acesta păstrează nemodificat spaţiul în care a funcţionat fostul penitenciar, înainte de restaurarea acestuia, care este programată pentru anul 2016. Vizitatorii online au astfel ocazia de a naviga prin clădirea şi curtea fostei închisori şi de a viziona fostele celule, printre care se numără şi cea în care a decedat liderul ţărănist Ion Mihalache. De asemenea, pe parcursul vizitei virtuale, utilizatorii au acces la informaţii despre fostul penitenciar, regimul de detenţie şi personalităţile încarcerate în respectivul loc. De la înfiinţarea sa în anul 1901 până în 1938, închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost locul în care au fost închişi deţinuţi de drept comun, iar ulterior, în timpul regelui Carol al II-lea, primii deţinuţi politici, membri ai Mişcării Legionare. După instaurarea comunismului, aici au fost încarceraţi reprezentanţi ai grupărilor politice, clerici greco-catolici şi romano-catolici, precum şi alţi indezirabili. Aceştia erau consideraţi „duşmani de clasă”, „bandiţi” şi „contrarevoluţionari”, pentru care nu era permisă „nicio îngăduinţă, niciun fel de slăbiciune omenească pentru aceşti infractori, care la timpul lor, nu au făcut decât să împrăştie suferinţă în sânul poporului muncitor”. Din 1955, închisoarea a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Nicolae Adamescu, Victor Anca, Corneliu Coposu, Mihai Balica, Jenică Arnăutu, Ioan Barbuş, Ion Ovidiu Borcea, Mălin Boşca, Alexandru Bratu, Ion Diaconescu, Constantin Hagea, Ion Puiu, Cornel Velţeanu, Augustin Vişa, Ion Lugoşianu şi alţii. De asemenea, în acelaşi loc au fost închişi Alexandru Todea (episcop român unit), Waltner Iosif (preot catolic), Mihai Godo (preot iezuit), liderul social-democrat Constantin Titel-Petrescu, dar şi reprezentanţi ai fostei guvernări antonesciene şi lideri comunişti căzuţi în dizgraţie. Conform mărturiilor supravieţuitorilor, izolarea, înfometarea, frigul şi tortura constituiau metode uzuale întrebuinţate de către administraţie, menite să conducă la exterminarea lentă a celor închişi la Râmnicu Sărat. Regimul alimentar nu depăşea 500-600 de calorii pe zi, contribuind din plin la deteriorarea stării de sănătate a deţinuţilor. Captură din turul virtual al închisorii FOTO ramnicusarat.iiccr.ro Frigul insuportabil a reprezentat, de asemenea, una dintre constantele regimului de exterminare. Cu toate că regimul din penitenciar era unul al izolării totale, cele 35 de celule fiind destinate unui număr similar de deţinuţi, cărora în intervalul orar 5-22 li se interzicea să stea pe pat, administraţia acorda pedepse de „izolare” pentru cele mai mici „abateri disciplinare”. Astfel, spre deosebire de alte locuri de detenţie care nu aveau regim monocelular, „izolarea” la Râmnicu Sărat consta în scoaterea saltelei din celulă şi reducerea hranei la jumătate. În ciuda vârstei înaintate, Ion Mihalache s-a dovedit unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regimului de detenţie, din această cauză fiind supus, între 1957 şi 1961, unui număr impresionant de 80 de zile de „izolare”. Cu pedepse de acest fel s-a confruntat şi Ion Diaconescu, considerat de către conducerea închisorii ca fiind „foarte, foarte periculos”. În aceste condiţii, niciunul dintre cei închişi aici nu a putut evita acest tip de „pedeapsă disciplinară”. Pe lângă toate celelalte mijloacele de coerciţie, personalul închisorii nu a ezitat niciun moment să folosească şi metoda clasică – bătaia. Indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii, deţinuţii erau supuşi maltratării. Un caz dramatic îl constituie cel al lui Victor Rădulescu-Pogoneanu care, fiind imobilizat din cauza unei paralizii a membrelor inferioare, era bătut în timp ce era întins pe pat. De asemenea, conform mărturiilor, Ion Mihalache era lovit în mod constant, gardienii aruncând chiar găleţi de apă asupra sa. Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost închisă în mod oficial în aprilie 1963. Prin proiectul „Memorial Râmnicu Sărat”, IICCMER şi-a propus transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului. Astfel, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de amenajare muzeală, estimată pentru 2016, „Memorialul Râmnicu Sărat” va reprezenta un punct focal pentru proiecte culturale, documentare şi turistice şi va găzdui vizitele a numeroase personalităţi din viaţa publică românească şi internaţională. În iunie 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER) a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat cu scopul de a organiza un Memorial al Victimelor Comunismului. Alături de închisori precum Sighet, Gherla şi Aiud, Râmnicu Sărat a reprezentat unul dintre punctele represiunii comuniste, regimul de exterminare practicat aici contribuind la trista sa reputaţie şi justificând pe deplin proiectul de valorificare muzeală propus de IICCMER. În decembrie 2012, pentru prima dată în ultimii 23 de ani, Guvernul şi-a asumat, prin Programul de guvernare pentru 2013-2016, organizarea unui spaţiu muzeal distinct care să ilustreze inclusiv amprenta represivă a regimului comunist. Tot în decembrie 2012, IICCMER a reuşit, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului şi al altor factori guvernamentali, achiziţionarea ultimei suprafeţe de teren care să permită demararea proiectului, pas decisiv pentru transformarea închisorii de la Râmnicu Sărat în Memorial. Recent, Guvernul a acordat Institutului fondurile necesare pentru realizarea studiilor tehnice în vederea restaurării imobilului.
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *