Povestea unui naționalist roman care a luptat în rãzboiul din Ucraina: ”Tot grupul uram rușii”

azv

Destăinuiri…”17% din recruti au fugit din tarã. Hotelurile si motelurile din România sunt pline de ucraineni care fug de înrolare”, sustinea, la sfârsitul lui decembrie 2014, un consilier al presedintelui ucrainean, Petro Porosenko. Era perioada când vecinii de la nord erau în plin rãzboi cu armata rusã, instalatã în principalele orase din estul tãrii, Lugansk si Donetk. Locul tinerilor ucraineni, care fugeau de înrolare fiecare unde vedea cu ochii, a fost luat de grupuri de soldati profesionisti, din toate colturile Europei. Printre acestia s-a aflat si vasluianul Andrei L., care a luptat pe frontul de est al rãzboiului din Ucraina timp de cinci luni, din mai pânã în septembrie 2014, când presedintele Ucrainei si cel al Rusiei au semnat acordul de pace de la Minsk. În exclusivitate pentru ziarul Vremea Nouã, tânãrul vasluian a acceptat sã dea un interviu despre epopeea sa într-un rãzboi în care, potrivit celor mai optimiste evaluãri, numãrul mortilor a depãsit cifra de 6 mii.

Un sondaj realizat în urmã cu câteva sãptãmâni aratã cã, în caz de rãzboi, majoritatea tinerilor români ar refuza sã lupte pentru tarã. “Lasitate si lipsã de patriotism”, ar spune unii. “Oameni destepti”, i-ar cataloga altii. Sunt si tineri care, la orice orã din zi si din noapte, ar pune mâna pe armã pentru a apãra granitele tãrii. În a doua categorie se aflã si Andrei L., de 27 de ani, din Vaslui. La vârsta la care majoritatea tinerilor rup cluburile în douã, Andrei se poate lãuda cã a luptat într-un rãzboi. A cãpãtat experientã în armatã, unde a intrat ca voluntar. În Ucraina a luptat ghidat de un singur gând, sã rãzbune soldatii români ucisi în trecut de armata rusã. Pânã sã plece la rãzboi, tânãrul vasluian a fãcut parte dintr-o miscare nationalistã. Practic, pe aceastã filierã a ajuns în Ucraina. “Eram în Spania, fiind în legãturã cu organizatiile nationaliste spaniole. La un moment dat, ni s-a propus, mie si altor cinci prieteni spanioli, sã ne ducem în Ucraina. Am acceptat desi, initial, nu stiam exact pentru ce merg. La început mi s-a spus cã voi fi ghid si traducãtor pentru niste ziaristi din mai multe tãri europene. Din Spania am plecat sase. Ne-am oprit în Germania, unde ni s-au alãturat alte persoane, din Finlanda, Polonia si Germania. Mai târziu aveam sã aflu cã toti erau fosti militari în armatele din tãrile respective. În total, am format un grup de 30 de persoane. Înainte sã ne continuãm drumul, am primit legitimatii de presã acreditate în Ucraina. Am trecut granita ungaro-ucraineanã, am ajuns la Kiev. Abia când am ajuns în capitala Ucrainei am aflat care era scopul nostru. Am fost informati ce urmeazã sã facem, ni s-a dat fiecãruia câte un Akm cu 10 sectoare si o sãptãmânã la dispozitie sã ne antrenãm. Am avut posibilitatea sã mã retrag, sã zic nu, dar nu am fãcut-o. Nu mi-a fost usor când am aflat cã urmeazã sã particip la rãzboi, dar gândul de a-mi rãzbuna bunicii si strãbunicii a fost prea puternic”.

“Ziua eram jurnalisti, noaptea eram soldati”

Dupã ce perioada de antrenament s-a terminat, grupul de soldati strãini din care fãcea parte si vasluianul a fost trimis în luptã, la început ca spioni. “Din grupul din care fãceam parte, eu eram cel mai bun la tintã. Mi s-a dat un Dragunov, o armã cu lunetã. La început nu am folosit-o pentru cã în primele sãptãmâni am actionat ca spioni. Ziua eram ziaristi, cercetam terenul. Am si pãtruns de câteva ori în liniile rusesti, dar din postura de jurnalisti strãini. Noaptea însã eram soldati. Misiunea noastrã era sã provocãm cât mai multe distrugeri infrastructurii militare rusesti. Defectam blindate, masini si chiar artilerie grea. Într-un cuvânt, eram sabotori. Eram voluntari în armata ucraineanã, formam un grup autonom, care primea ordine direct de la Kiev”, îsi aminteste Andrei.

Împuscat în cap de ziua lui

Grupul soldatilor din care fãcea parte si vasluianul a luptat în Ucraina timp de cinci luni, din mai pânã în septembrie 2014. Tânãrul spune cã perioda petrecutã pe frontul ucrainean l-a cãlit asa de mult, încât acum nu se mai teme nici de moarte. Mai ales cã, pe 20 august 2014, chiar de ziua lui de nastere, era cât pe ce sã fie omorât de trupele speciale rusesti. ” Împreunã cu armata ucraineanã formam o rezistentã destul de puternicã în fata dusmanului. Abia dupã ce au vãzut cã nu cedãm sub niciun chip, rusii au decis sã trimitã în zona Luganskului trupele Spetnaz, lunetisti veritabili. Ãia erau sã-mi facã felul. Pe 20 august, ne aflam într-un schimb de focuri. Dupã ce am tras, la nici douã secunde am auzit un zgomot. Apoi fata mi s-a umplut de sânge. Rusul trãsese în mine, dar norocul meu a fost cã glontul a lovit teava armei mele, iar de acolo mi-a ricosat în frunte. Am avut noroc cã dupã ce am tras, m-am întors sã iau un alt încãrcãtor. Dacã mã înclinam mai mult, oasele îmi putrezeau în Ucraina. De atunci, pot spune cã nu îmi mai este fricã de moarte”, a mai spus vasluianul.

Trimisi acasã cu pustile la tâmplã

Pe 5 septembrie 2014, presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, si cel al Rusiei, Vladimir Putin, semnau, la Minsk, acordul de pace, prin care cele douã tãri îsi luau angajamentul de încetare a focului în estul Ucrainei. Acordul a fost însã fãrã nicio valoare pentru cã luptele au continuat si dupã acea datã. Andrei îsi aminteste cã în acea zi, grupul soldatilor din care fãcea parte a fost urcat cu forta în avion si trimis la Praga. “Cu totii eram dispusi sã rãmânem, dar serviciile secrete ucrainene ne-au împiedicat sã mai stãm. Ne-au pãcãlit cã trebuie sã schimbãm echipamentul. Prima datã ne-au spus cã trebuie sã primim unul nou. Dupã ce ne-au dezarmat, ne-au înconjurat si cu pusca la cap ne-au fortat sã ne urcãm în avion. Au zis cã cine refuzã sã urce, va fi împuscat. Ne-am supus disciplinati ordinelor. Am fost trimisi în Praga, de unde fiecare ne-am vãzut de drumul nostru. Am revenit acasã, în Vaslui, cu gândul cã nu am luptat în zadar. Tot grupul din care am fãcut parte uram rusii. Practic, asta ne-a unit pe toti, spanioli, nemti, finlandezi, polonezi si români”, ne-a mai declarat Andrei L. Acum tânãrul asteaptã împlinirea a 10 ani de la rãzboi, când îsi va revedea din nou camarazii de pe front, într-o întâlnire pe care si-au dat-o în capitala Republicii Moldova, titrează Vremea Nouă.

Andrei L. din Vaslui nu e primul român care a luptat împotriva prorușilor în estul Ucrainei. Marius T. e un român din Buzău care s-a pregătit să meargă pe frontul din Donețk dar a fost blocat de serviciile secrete românești în 2014.

Pentru eliberarea Bucovinei de Nord și a Bugeacului de sub ocupația Kievului, finanțat de SUA, nu merge niciun român patriot să lupte și să-i urască pe ocupanți.

NapocaNews

Daca ti-a placut articolul, te rugam sa dai un Like. Multumim!
Loading...

Related posts

1 Comment

  1. ANDREI

    Ce tip ciumetzos si ridicol in acelasi timp……..din indivizi de teapa asta, inculti si prostanaci se recruteaza viitorii mercenari/ucigasi ! Faptul ca minoritatea romana este asuprita de ucraineni nu l-a facut sa lupte IMPOTRIVA lor ci a fost solitar cu ei…..Nici macar nu a realizat ca vor fi ucigasi tocmiti de straini ! Sigur ca serviciile secrete ruse i-au depistat si dupa acordul de la Minsk au fost expulzati, dar boul nu realizeaza nici asta ! Du-te cretinule in ISIS daca iti place sa ucizi oameni……nici macar nu stii ca parintii sau bunicii nostri au fost trimisi impotriva vointei lor in stepele rusesti in 1941, asa ca nu avem NICI UN MOTIV sa ne razbunam ! Doamne, tara asta e plina de cretini !

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.