“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

POMOHACI A FUGIT DIN ROMÂNIA

pmh3

Nici dacă s-ar fi aliniat planetele pe cer nu s-ar fi putut întâmpla așa ceva. O întâlnire bizară, printre nori, cu fostul preot Cristian Pomohaci, manelistul Nicolae Guță și afaceristul Adrian Marțian. Cei trei au zburat întâmplător cu aceeași cursă spre Barcelona. În timp ce judecătorii îl așteaptă la bară în procesul de evaziune fiscală, Pomohaci a luat un loc la business class, acolo unde a tocat două pungi cu semințe și și-a butonat telefonul de ultimă generație. Adrian Marțian a povestit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, emisiune difuzată de România TV, ce i-a făcut Pomohaci după aterizare.

Fostul preot Cristian Pomohaci s-a apropiat mai mult de ceruri cu ajutorul unei companii de zbor. După răsunătorul scandal sexual, Cristian Pomohaci a fost obligat să decoleze din Biserica Ortodoxă Română, însă nu și-a luat și zborul din straiele preoțești. Așa s-a îmbrăcat și la plecarea din țară, într-un zbor către Norvegia cu escală în Barcelona. Preotul-cântăreț, judecat pentru evaziune fiscală de 700 de mii de lei, nu s-a zgârcit la cumpărarea biletelor de zbor, alegând tot confortul de la business class. Aflat printre nori, Pomohaci a avut ocazia să cunoască și un Marțian… Pe Adrian Marțian, celebrul afacerist stabilit în Barcelona.

„Eu mergeam la Barcelona cu problemele mele, acolo locuiesc, acolo am businessurile. Din întâmplare, având loc la business class, mă uit în dreapta mea și îl văd pe domnul preot Pomohaci. Nu a fost nimic premeditat sau aranjat, Doamne ferește. La fel de bine era și Guță pe avion, zicea că are o cântare la Valencia„, ne-a declarat Adrian Marțian.

În timpul zborului, deși erau vecini de scaune, cei doi nu s-au deranjat. Mai ales că Pomohaci a avut mai tot timpul gura ocupată… cu semințe. Ce a urmat după aterizare lansează multe semne de întrebare: „După ce am coborât din avion, văd că omul mă abordează, preotul Pomohaci, «Nu mă ajuți te rog, cu fusul orar, nu mi s-a reglat ora». Și văd că-mi ia geanta și zice: «Te rog frumos, lasă că îți duc eu geanta». Nu e problemă, că o duc eu. «Nu, vă duc eu geanta, stați liniștit». I-am luat telefonul, avea un iPhone X, ăsta cel mai special, XS, ăsta mare, frumos, am rămas puțin surprins„.

Afaceristul Adrian Marțian, cel care a inventat produsul-minune de curățare care-i poartă și numele, are o geantă de la firma adorată de cei cu dare de mână. Pomohaci, în schimb, a stat tot timpul alături cu trăistuța hand made tradițională. „I-am reglat fusul orar, am schimbat pe fusul din Spania. La care omul îmi zice că: «Eu nu rămân aici, plec în Norvegia». Când să ne despărțim, îmi spune: «Aveți din partea mea și o prescură. Cu mare drag, vă rog să nu uitați că aveți din partea mea o prescură». Eu am dat să cobor pe scările rulante, spre ieșirea din aeroport, spre controlul de documente și preotul a mers roată pe scări, pe unde aveam conexiune, și a venit: «Domnu, domnu, să nu uitați aveți din partea mea o prescură». Bine, mulțumesc din suflet, drum bun, Doamne ajută!„

De ce și-a luat Pomohaci zborul în Norvegia, doar el știe. Între timp, pare că n-ar prea vrea să dea ochii cu judecătorii care îl tot așteaptă să dea explicații cu privire la evaziunea fiscală de aproape 700 de mii de lei. Condamnat, inițial, la un an de închisoare cu suspendare, Pomohaci a mărturisit că e dispus să recunoască toate păcatele fiscale. A refuzat însă să se mai prezinte în fața magistraților, invocând diferite motive. La cel mai recent termen, s-a prezentat doar avocatul său, care a cerut un nou termen.

Totodată, judecătorii au decis că, pe durata termenului de supraveghere, Cristian Pomohaci are interdicţia de a părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.