PATRIA CINSTIRII CRIMINALILOR. La reînhumarea lui CAROL II…

Sâmbătă va avea loc un eveniment care a devenit tradiție în România ultimului veac… Va fi înhumat cu onoruri de stat un criminal. Încă unul. Și nu orice fel de criminal, ci unul cu peste jumătate de mie de victime la activ. Plus o dictatură și corupția aferentă.

Să mai spunem că nu ne merităm soarta…

Da, este vorba de reînhumarea lui Carol al II-lea, la Curtea de Argeș, în noua catedrală, ridicată pentru a suplini lipsa spațiului pentru noi morminte din vechea biserică a mănăstirii, unde se odihnesc auguștii noștri monarhi Carol I și Ferdinand I, alături de reginele Elisabeta și Maria. Noul spațiu destinat extinderii necropolei regale era o necesitate indiscutabilă. De altfel, aici a fost depus pentru odihna de veci și trupul regretatului Rege Mihai I.

Dar nu credeam, sincer, că în cele din urmă, alături de Regele Mihai și Regina Ana, să fie adus și funestul Carol al II-lea. În opinia mea, și anexa în care fusese readus în 2003, la insistențele la fel de funestului Adrian Păunescu, era îndeajuns pentru murdăria pe care acest monarh decăzut a putut-o lăsa pe fața istoriei noastre naționale.

Dar poate că resentimentele mele personale îmi întunecă discernământul creștin și, așa cum se susține, indiferent cum a fost el, dincolo de moarte se cuvine să-și odihnească osemintele alături de înaintașii și descendenții săi. E și o chestiune strictă de familie…

Totuși, ceva merge prea departe în toată această problemă. Este vorba de onorurile de stat. Care i-au fost aduse și la readucerea osemintelor din Portugalia, în 2003.

Se invocă faptul că a fost rege, așadar șef al statului român. Bun, pe acest considerent ar trebui să facem același lucru și cu Ceaușescu. Iar germanii, de asemenea cu Hitler, ori rușii cu Stalin.

Dar să revenim. În cazul lui Carol al II-lea există câteva amănunte care ar trebui să determine ca orice procesiune referitoare la el să se producă în cel mai obscur anonimat. De rușine, măcar, dacă nu dintr-un spirit de demnitate națională.

Și nu mă refer atât la frecventele sale ezitări din anii primei tinereți, însoțite de aventuri necuvenite unui prinț moștenitor, încununate cu o căsătorie morganatică, renunțarea la calitatea de succesor la Tron și o rușinoasă dezertare din Armata Română, în plin război, când mama sa, Regina Maria, stătea alături de ostași în tranșee, la modul fizic.

Nu insist aici nici asupra unor derapaje imorale inacceptabile, așa cum a fost divorțul de regina sa și alungarea mamei copilului său din țară, pentru a-și aduce în Palatul Regal, sediul Tronului României, o metresă culeasă de pe centura societății românești. Fapt ce nu oprise aducerea, în același Palat Regal, dar pe intrarea din dos, a prostituatelor din casele de toleranță bucureștene, operațiuni nocturne de stat în care era implicat aparatul Poliției Române.

Prima mare problemă care se ridică împotriva acordării onorurilor de stat este aceea că acest individ este autorul instaurării primeri dictaturi din istoria modernă a țării noastre. Practic, Carol al II-lea este autorul unei lovituri de stat îndreptată împotriva statului consfințit de bunicul său Carol I și împotriva Constituției din 1923, operă a mărețului Rege întregitor Ferdinand I. Acest om a desființat democrația pluripartită și a instaurat o dictatură de deplină inspirație fascistă, cu uniforme, salut, partid unic, patronată de el însuși și o clică de politicieni și funcționari ridicați – ce asemănare cu timpurile noastre – din lumea interlopă a epocii. Interzicerea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului a venit la pachet cu primele legi rasiale din România, acte normative îndreptate împotriva evreilor. Și mă miră că Institutul Elie Wiesel nu are nimic de zis în acest caz, în timp ce vânează în viața publică fantomele legionarilor, a lui Antonescu și ale ofițerilor din al II-lea război mondial. Totuși Carol II a inaugurat legislația antisemită în România. Dar se pare că și holocaustologii au parti-pris-urile lor.

A doua mare problemă este aceea că, asemenea oricărui dictator care se respectă, individul Carol II a practicat la scenă deschisă terorismul de stat, exterminându-și adversarii politici. Puțin a lipsit ca printre aceștia să se afle și Iuliu Maniu, doar ezitarea lui Armand Călinescu, consemnată în jurnalul acestuia, a făcut ca bătrânul politician să nu aibă soarta lui Codreanu.

În schimb, peste 500 de fruntași ai Patidului Totul pentru Țară, expresia politică a Mișcării Legionare, au fost lichidați în mai puțin de doi ani, prin execuții sumare, unele dintre ele depășind ca sadism al metodelor folosite chiar și pe naziști sau staliniști, care s-au simțit invidioși, credem noi, pe decerebratul dictator al României anilor 1938-1940.

Câteva exemple ar putea fi relevante pentru argumentația de față. Spre exemplu, Corneliu Codreanu, liderul Gărzii de Fier, condamnat în prealabil la doar 10 ani de detenție într-o farsă judiciară, împreună alți 13 legionari condamnați pe viață, aveau să fie asasinați la 30 noiembrie 1938, prin ștrangulare cu frânghii legați fiind de mâini și de picioare, după care, aduși la Jilava, aveau să fie îngropați sub o cantitate de 12 vagoane de ciment, nu înainte de a se turna peste ei acid sulfuric.

Șefa femeilor legionare, Nicoleta Nicolescu, împreună cu Virgil Dragomirescu, șeful studențimii legionare au fost aruncați în cuptoarele Crematoriului Cenușa când încă se aflau în viață, fapt declarat de tot personalul crematoriului la ancheta desfășurată în 1940. Ca amănunt macabru, anterior, Nicoleta Nicolescu fusese torturată bestial, fiind în final violată cu un baston de metal.

Zeci de lideri ai mișcării legionare au fost asasinați după torturi inimaginabile și aruncați în gropi comune sau arși la crematoriu.

Iar în noaptea de 21-22 septembrie 1939, la ordinul aceluiași Carol al II-lea, sunt executați sumar, după liste trimise de la Guvern, majoritatea liderilor marcanți ai Legiunii deținuți fără forme legale în lagărele de concentrare (da, primele lagăre de concentrare din România au fost create de Carol II, nu de Antonescu și nici de comuniști), iar în fiecare județ câte 2, 3 sau 4 reprezentanți teritoriali. În total 252 de oameni. Trupurile lor însângerate au fost expuse timp de trei zile în piețele publice și pe marile artere ale orașelor, în unele cazuri fiind spânzurate, iar profesorii și învățătorii au avut obligația de organiza pelerinaje cu elevii de școală prin fața cadavrelor intrate în putrefacție (că doar nu se gândise să le îmbălsămeze nimeni, și ne aflam în luna septembrie, când afară încă e cald, iar morții se strică repede…). Cazurile de copii cărora li s-a făcut rău în fața îngrozitoarei priveliști nu au fost puține.

În aceeași noapte, aflîndu-se pe listele morții, au fost ridicați de pe paturile Spitalului Militar din Brașov, șapte membri ai Legiunii, scoși afară abia sprijiniți de alți camarazi (oamenii aceia erau bolnavi!), duși la Râșnov și acolo împușcați.

Unui elev din județul Olt, după împușcare, i-a fost legat un bolovan de gât fiind aruncat în râu și găsit după un timp într-o localitate din aval, în stare de descompunere.

Încheind, au fost executați sumar peste 500 de oameni în 1938-1939, majoritatea lor intelectuali, cadre universitare, juriști, profesori, jurnaliști, dar și 5 preoți (și ei expuși trei zile pe străzi, că doar nu erau mai presus), dar și reprezentanți ai aristocrației, așa cum a fost Alexandru Cantacuzino.

Am intrat în unele detalii macabre deoarece mi-aș dori ca acei ce susțin reînhumarea lui Carol în catedrala regala și cu onoruri de stat, să recitească acest articol la masă sau înainte de culcare. Poate măcar visceral putem fi mișcați, dacă subiectivismul ne adoarme simțurile conștiinței…

Acum, ca să conchidem, se pune o întrebare elementară. Ce sănătate morală, ce etică de stat poate presupune acordarea onorurilor de stat la reînhumarea unui personaj care a instaurat o dictatură soldată cu sute de crime politice și abuzuri uriașe împotriva drepturilor și libertăților cetățenești, instituționalizând corupția, dar și propria sa imoralitate, întinând nu doar fața României, dar și imaginea Casei Regale? Ce poate să înțeleagă, din punct de vedere educativ, un cetățean sau un copil din această țară, în fața unui astfel de eveniment? Că poți suprima legalitatea și democrația, că poți deveni dictator, că poți omorâ nestânjenit oameni, că poți fura, fără ca să ți se întîmple nimic, ba mai mult, poți fi înmormântat cu onoruri de stat??? Nu este aceasta o invitație la infracțiune? La crimă, la lovitură de stat, la abuz?

De altfel, cum spuneam la început, în România a devenit o obișnuință ca unii dintre cei mai odioși criminali să fie conduși la groapă cu onoruri de stat. Așa s-a întâmplat cu Pleșiță, cu Doicaru, cu Enoiu și toate celelalte bestii ale Securității vinovate de masacrarea elitei românești.

Și atunci de ce ne mai mirăm astăzi că se comit abuzuri la nivel de stat, că sunt restrânse drepturi și libertăți, că suntem țara în care corupția a devenit o instituție, iar Justiția este violată prin ganguri, când de guvern, când de serviciile secrete?

Avem de a face, în această țară cu o cultură a crimei, a abuzului și corupției. De altfel, toate acestea se leagă între ele cu fire nevăzute. Instituțiile sunt făcute să slujească acestor monștri, pentru că ele trăiesc prin ei și pentru ei. La fel și sâmbătă, la căpătâiul odiosului Carol al II-lea, se vor acoperi de rușine Biserica – prin întâistătătorul locului, Armata, guvernul și celelalte instituții ale statului. Nu mai spun statului de drept. Ale statului și atât…

Dumnezeu să vă ierte, căci pe Carol nu cred că are cum…

Autor: Florin Dobrescu / buciumul.ro

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.