Nu exista rromi, exista TIGANI! Astept amenda de la Statul ROMAN…

Nu există rromi, există ţigani. Acest nume, cu derivaţiile sale, este folosit de mai toate ţările pentru a denumi etnia la care facem referire: zingari, tsigans, zigeuner, cigani, cikani etc.

La noi, în schimb, eşti pasibil de o amendă usturătoarte dacă te adresezi membrilor acestei etnii cu numele de ţigan/ţigani, nume pe care, culmea culmilor, tocmai aceştia le folosesc atunci când fac referire la ei înşişi.

S-a tot afirmat că termenul de “rromi” crează confuzii cu cel de “români”. Da, aşa este, se crează o confuzie, una pericolasă, în contextul în care ţiganii şi românii reprezintă două etnii distincte, cu aspecte culturale diferite, limbi diferite şi, element extrem de important, aflate pe praguri de civilizaţie diferite.

Autorităţile de la Bucureşti fac din nou dovada faptului că se află în slujba oricui altcuiva, mai puţin a poporului român, acceptând, susţinând şi, practic, impunând tuturor asociarea românilor cu ţiganii. Prin această atitudine se mai surpă un pic de la temelia acestei ţări.

Nu am înţeles niciodată de ce o etnie trebuie să plătească pentru “integrarea” alteia în contextul secolului XXI.

Prin faptul că ţiganii solicită, ba chiar consideră normal să fie ajutaţi cu bani, servicii etc pentru a ajunge la conduita celorlalte etnii din România, se discriminează singuri, poziţionându-se pe o scară inferioară în procesul evolutiv al civilizaţiei umane.

Eu, cetăţean român, nu sunt de acord ca din bugetul de stat să fie alocate fonduri pentru ţiganii care nu au fost în stare să procure certificate de naştere copiilor lor pentru a beneficia de serviciile medicale ale pediatrilor (în schimb, au de la 5 copii în sus per cuplu). Eu, ca cetăţean român, nu sunt de acord ca ţiganii să aibă locuri rezervate în instituţiile de învăţământ.

Eu cetăţean român, aş vrea ca ţiganii ajunşi pe aeroport, expulzaţi, de pildă, de Franţa, pentru ilegalităţi, să fie puşi la muncă în România, nu lăsaţi să se îmbarce în primul avion înapoi către Paris. Mai vreau ca Fiscul să-şi facă treaba, să nu mai văd mii de turnuleţe pe palatele tigăneşti din zeci de localităţi şi maşini de sute de mii de euro în curţile acestora, toate, evident, “făcute din bani cinstiţi, din vânzarea de fier vechi”…

Vreau ca banii să meargă către olimpicii noştri, către profesorii ce au salarii mizere, către medici, către cercetare, agricultură, către dotarea armatei, către muzee şi programe culturale ce au ca scop susţinerea ROMÂNISMULUI, către pensionari şi către tursim.

Programele de integrare şi informare nu vor modifica niciodat gena nomadă pe care ţiganii o au, caracterul migrator, de etnie ce se “hrăneşte” din munca altora.

Nu voi uita niciodată scena dintr-un reportaj TV în care, o ţigancă ce locuia într-un adevărat palat, urla din toţi rărunchii că primăria din localitate a făcut un abuz tăindu-i ajutorul social, afirmând că “eu sunt cetăţean european şi am drepturi”. Până la drepturi ai şi nişte obligaţii, pirando….

Eu sunt ROMÂN, fac parte dintr-un popor, care, cu bune şi cu rele, are o istorie milenară AICI, în primul spaţiu sedentar al Europei, sunt urmaş al creatorilor culturii Cucuteni, ai primilor agricultori şi meşteşugari ai acestui continent, apoi ai dacilor lui Dromihete, Burebista şi Decebal şi ai valahilor lui Mircea. Istoria nu-mi dă voie să fiu confundat cu un ţigan!

Nu îi voi numi niciodată rromi, ci ŢIGANI! Aştept amenzile de la statul ROMÂN! De Valentin Roman

Loading...

20 Comments

  1. nedgg

    Folosirea termenului "rrom" e aberanta si chiar neconstitutionala. Imi ingradeste dreptul la libera exprimare si ma obliga sa folosesc un cuvat care nu face parte din limba mea materna si nici din limba tarii in care locuiesc. Desigur "rrom" inseamna "tigan" dar IN LIMBA TIGANEASCA. Ce-ar fi acum sa ne oblige grecii sa-i numim "ellines", ungurii sa le zicem "moghior", albanezii-"shquiptar", olandezii- "dutch" etc. SA NE OBLIGE !!!???

    Reply
    1. toptranslationsro

      Plus ca, in momentul in care ii numim "rromi", simtim automat nevoia sa ne definim si pe noi, spre a nu fi confundati!…

      Reply
  2. Vlad

    Nu trebuie să dorim moarte țiganilor. Sub nicio formă nu trebuie să se ajungă la acest lucru. Ce trebuie să facem este să ne trezim instinctul de conservare a valorilor proprii, iar organele de ordine să fie mai dure. Câte palate au acești țigani și parcă nimeni nu îndrăznește să ii ia la rost. Îi iau la rost autoritățile, dar și ele se mulțumesc cu șpagă ca să tacă din gură. Se înțeapă la rețeaua de curent dar firma de electricitate din oraș nu face absolut nimic. Face, ne încarcă pe noi pentru consumul lor. Se urcă în mijloace de transport fără bilet. Șoferul chiar îi așteaptă când fug să-l prindă. Dacă o doamnă în vârstă e în aceeași situație, șoferul nu se mai sinchisește să aștepte. La fel e și cu amenzile și cu tot. Așadar, nu contează cum le spunem noi ori ce le spunem. Important este să acționăm dur și corect. Dar să acționăm și nu să pălăvrăgim pe forumuri/bloguri etc.

    Reply
    1. maria

      Ai dreptate,am frustrari din cauza lor. Din pacate,nu-l putem invia pe Antonescu. Deci…ce propui?

      Reply
    1. etnie imputita

      eu chiar mam gandit la asta,culoarea e diferita ca tu sa iti dai seama de cine trebuie sa te feresti

      Reply
    1. ganga nicolae

      ca si tine de altfel
      cine crezi ca ahotarat pentru tine sa te nasti roman si nu rrom sau tigan???

      Reply
  3. Andrei

    Ca o copmletare la articol as intreba de unde sunt atatia bani la nuntile alea de dureaza "3 zile si enspe mii de nopti" si chiar nimeni nu se intreaba daca banii acestor oameni sunt impozitati?

    Imi este pur si simplu scarba cand vad un manelist slinos cum se scalda in bani,aur si masini de lux iar un doctor ajunge in situatii jenante ca trebuie sa ceara mita pentru a se intretine pentru ca , credeti-ma nu s-ar injosi la asa ceva daca veniturile sale ar fi pe masura studiilor.

    Este o parere a mea si un semn de intrebare pentru voi.

    O zi buna!

    Reply
  4. saxonu

    RROM, e o anumita specie de tigani. Asa cum sunt oltenii romani, moldovenii romani, etc. Cum sunt la tigani, caldararii, aurarii, corturari, asa sunt si tiganii rromi si sinty. Deci, cum ar fii, ei tot tigani sunt si vor sa fie numiti ca atare…doar ca, s-ar putea sa se supere Iiescu ca-l tot jignim …asta pt cine nu stie ce e un tigan sadea si Iliescu si Udrea si exemplele ar putea continua. Tiganul e tigan pana moare!!!

    Reply
  5. Petru

    Pana la revolutie eu nu am auzit aberatia asta cu RROM. Intre ei pot sa-si puna ce porecle vor, eu tot tigani o sa le spun.
    Si inca ceva, pentru mine, tigan nu este neaparat o rasa, ci un tip de comportament.
    Sunt extrem de multi romani cu apucaturi de tigan.

    Reply
  6. cineva

    tot tigani din parlament (iliescu,nastase…) sunt cei care au dat denumirea de romi.ei primesc ajutor social pe viata iar noi muncim ca fraierii pentru ei

    Reply

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.