Noua Constitutie: TIGAN sau ROM

Doi deputaţi PNL au elaborat un amendament care prevede ca în viitoarea Constituţie să fie menţionat că nicio minoritate nu poate folosi în titulatura ei oficială termenul “român” sau derivate, o aluzie la cuvântul de “rom”, folosit adesea când vine vorba de etnia ţigănească. Acum peste 20 de organizaţii neguvernamentale cer respingerea propunerii depuse de Mircea Dolha şi Grigore Crăciunescu la Comisia de revizuire a Constituţiei şi anunţă că au cerut “instituţiilor abilitate” să sesizeze Curtea Constituţională în acest caz.

ONG-urile, mare lor majoritate asociaţii ale minorităţii ţigăneşti, consideră “evident” faptul că, “prin iniţiativa propusă, deputaţii Dolha şi Crăciunescu intenţionează interzicerea modalităţii în care minorităţi etnice din România să se auto-denumească sau să fie numite”, după cum se arată într-un comunicat remis miercuri agenţiei Mediafax.

“În mod evident, minoritatea etnică la care se face referire este cea a romilor. (…) Într-o societate democratică, autorităţile publice trebuie să reacţioneze conform legii împotriva acestui tip de iniţiative vădit discriminatorii, care constituie un atentat la adresa statului de drept şi la fundamentele unei societăţi democratice”, susţin reprezentanţii organizaţiilor care cer respingerea amendamentului – Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială, FILIA, ADOSER/S, Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome E-Romnja, Centrul Cultural al Romilor “O del Amenca”, Amare Rromentza, Asociaţia Romilor Ursari Iaşi, Fundaţia Desire, Uniunea Naţională a Comunităţilor de Romi, Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună, Asociaţia Pakiv România, Asociaţia Eltera, Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor Romi Romanitin, Asociaţia Culturală Gi Romano Harghita, Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii – Romani CRISS, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială, Alianţa Civică a Romilor din România Şanse Egale pentru Femei si Copii, Board Pakiv European Roma Fund, Romano Butiq, Roma Education Fund Romania şi Şanse Egale.

Reprezentanţii ţiganilor susţin că, pe lângă încălcarea dispoziţiilor Constituţiei, propunerea este “în neconcordanţă cu numeroase prevederi legislative naţionale şi internaţionale: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice (1966), Pactul Internaţional pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (1966), Convenţia Internaţională pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială (1965), Convenţia-cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale şi altele”.

În comunicatul ONG-urilor sunt combătute şi argumentele în favoarea amendamentului, prin care iniţiatorii acestuia susţin că “păstrarea identităţii e valabilă şi pentru majoritate, se respectă adevărul istoric şi ştiinţific, nu mai pot apărea confuzii păguboase pentru imaginea României în lume”.

“Legea română produce efecte în România, şi cu atât mai puţin asupra percepţiei existente la nivelul unor societăţi străine, astfel încât iniţiativa este vădit improprie, neputând conduce la efectul dorit – «educarea» cetăţenilor străini cu privire la faptul ca romii nu sunt români. De unde rezultă ca singurul efect cert al acestei iniţiative este stigmatizarea şi încălcarea drepturilor fundamentale ale romilor”, consideră ONG-urile.

În acelaşi comunicat se precizează că ONG-urile au cerut “instituţiilor abilitate”, respectiv preşedintelui României, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Depuţatilor, premierului, instanţei supreme şi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la iniţiativa celor doi deputaţi.

Mircea Dolha şi George Crăciunescu au depus la Comisia de revizuire a Constituţiei un amendament care are următorul cuprins: “Cu excepţia minorităţilor care au rădăcini comune atestate ştiinţific cu românii, nicio altă minoritate nu poate folosi în titulatura ei oficială termenul de român, derivate ale acestuia sau sonorităţi asemănătoare, care pot crea confuzie, inducând o falsă origine română”. Sub acest amendament este scris cu pixul “romii”, titulatură pe care această etnie o foloseşte de 20 de ani. Cei doi au ţinut să precizieie că iniţiativa le aparţine lor şi nu ar trebui implicat şi partidul într-un eventual scandal ce ar aduce acuze de “dicrmininare”.

“Cel mai bun exemplu e cel al romilor, pentru că poartă foarte clar primele litere din cuvântul român, însă pot exista şi alte lucruri care să aducă deservicii originii române. Credem că trebuie să ne păstrăm neatinsă originea română, inclusiv ce ţine de românism. Pot apărea şi alte minorităţi care să se intituleze nu ştiu cum. Nu e normal să se denumeasă şi alţii cu derivate din acest cuvânt”, a spus deputatul PNL Mircea Dolha.

În realitate cea mai numeroasă minoritate etnică din ţara noastră, ţiganii au ieşit la recensământ doar 619.000, adică 3,2 la sută din populaţia stabilă a României, faţă de 535.000 câți au fost numărați în 2002. Cifra este clar falsă, estimările neoficiale indicând cel puţin 2 sau chiar 3,5 milioane, la care se pot adăuga alte câteva milioane de persoane care provin din familii mixte. Deasemenea în ultimii 10 ani ţiganii au fost singura etnie care a înregistrat o creştere demografică, comparativ cu românii şi restul naţiunilor conlocuitoare. Sursa: FrontPress.ro

tigan sau rrom

VEZI SI: ULTIMA ORA! REDUCERI  MARI la eMAG.

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.