NEWS ALERT. CRIMA INFIORATOARE in RAMNICU SARAT. Detalii teribile

O întâmplare care a șocat locuitorii cartierului Zona Pod din municipiul Râmnicu Sărat s-a consumat în noaptea de 9 spre 10 septembrie.

Potrivit informațiilor, un tânăr în vârstă de 28 de ani din cartierul Zona Pod a intrat în conflict spontan cu un bărbat de 43 de ani. Cel mai probabil, în urma unor discuții în contradictoriu dar și a consumului excesiv de băuturi alcoolice, cei doi au început să își adreseze injurii, iar până la bătaie nu a mai fost decât un pas.

La un moment dat, între cei doi s-a iscat și un conflict fizic, în urma căruia cel mai tânăr l-a lovit puternic pe bărbatul de 43 de ani, acesta căzând la pământ. Lipsit de apărare, victima, cunoscută în zonă drept „Banderas”, a devenit ținta unei ploi de lovituri venite din partea agresorului.

„A sărit, la propriu, cu picioarele pe victimă”
Aceleași surse mai spun că și după ce ar fi căzut la pământ, agresorul a continuat să își lovească victima, cu pumnii și picioarele, în zona capului și a pieptului, astfel încât, dimineață, polițiștii care au venit la fața locului ar fi găsit urme de încălțăminte pe îmbrăcămintea victimei.

După ce l-a omorât, i-a aruncat cadavrul pe gârlă

După ce bărbatul de 43 de ani și-a dat ultima suflare și conștientizând că l-a omorât, agresorul a decis să transporte trupul neînsuflețit al vecinului său până pe malul gârlii.
Cadavrul a fost găsit abia spre dimineață, pe malul râului Râmnic, de către un muncitor care se îndrepta către o balastieră din zonă.
În cauză s-a deschis dosar de cercetare penală, autorul omorului fiind reținut pentru 24 de ore. În ceea ce privește victima, aceasta a fost transportată la Necropsie pentru stabilirea cu exactitat a cauzei decesului.

Loading...
Citeste si:  Delirul rutier al CRIMINALULUI PEDOFIL, înainte și după răpirea Adrianei. Câți copii au trecut pe lângă moarte

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.