Musulmanii au asasinat un milion de creștini

Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri adevărate din surse de încredere, unele confidențiale, curierul de la Bruxelles, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză dintre cele două războaie, atât de dragi mie – pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la televiziuni diferite: Servus, zodiilor!

Horoscop Pe 24 aprilie s-au născut: Wilhelm I, Barbara Streisand, Shirley MacLaine, Karl Rotschild, Edmund Cartwright, Veronique Sanson, Eugen Jebeleanu, Mihu Dragomir.

Horoscop În calendarul creștin-ortodox fix sunt o mulțime de Sfinți români, sau, proto-români: Ilie Iorest, Sava, Iosif Mărt., Pasicrat, Valentin și Elisabeta. În cel mobil este Miercurea Mare.

Horoscop Pe 24 aprilie s-au născut: Wilhelm I, Barbara Streisand, Shirley MacLaine, Karl Rotschild, Edmund Cartwright, Veronique Sanson, Eugen Jebeleanu, Mihu Dragomir.

Horoscop În calendarul creștin-ortodox fix sunt o mulțime de Sfinți români, sau, proto-români: Ilie Iorest, Sava, Iosif Mărt., Pasicrat, Valentin și Elisabeta. În cel mobil este Miercurea Mare.

Evident, un ecou al unei vechi sărbători a dacilor. Dacii aveau, peste an, 54 de sărbători ale lupilor, doar erau Lupi şi doar o singură sărbătoare a Calului. 24 aprilie era Ziua Calului, în care caii erau lăsaţi slobozi şi împodobiţi cu coroniţe de flori.

Triada Mânicătoarea, Păpăluhara, Ziua Calului este, aproape cu certitudine, o sărbătoare masculină dacică a vânătorilor şi a militarilor. Poate se strângeau feciorii ca să înveţe de la războinici iscusiţii arta armelor. Poate era un fel de recrutare şi concentrare. Nu se mai știe, putem doar să ne imaginăm. Camuflajul iscusit, furişatul şi observarea inamicului, fără ca acesta să ştie erau „specialităţile” dacilor. Dacii au constituit cele mai bune trupe de elită, trupe speciale, din lumea antică. Nu au avut niciodată mulţi ostaşi. Diurpaneus (Dekebal) nu a avut nici măcar o legiune întreagă. Dar, erau foarte buni!

Sunt ecouri, cum că împăraţii romani, după cucerirea Daciei au constituit trupe auxiliare de daci pe lângă unele legiuni. Aveau misiuni de cercetare şi cercetare prin luptă. Aceste trupe auxiliare erau călăreţi, înarmaţi cu falxul, sabia încovoiată a dacilor. Armura era uşoară, din piele cu solzi de fier, sau cămaşe de zale şi aveau un scut oval, caracteristic. Dar arma principală a dcilor era un arc. Un arc foarte tare cum numai ei ştiau să facă şi multe săgeţi lungi şi puternice. Uneori, când ura dacilor era foarte mare, săgeţile erau înveninate.

Tehnica de luptă a dacilor era luată, probabil, de la unele triburi din Est, poate costobocii, sau tyrageţii. Din fuga cailor lansau un nor de săgeţi asupra duşmanului. Un dac iscusit putea să tragă şi zece săgeţi până când prima îşi atingea ţinta. Apoi ajungând la duşmanul rănit, cu falxul sau sica îşi desăvârşeau victoria, spune Vasile Pârvan în ”Getica” citându-i pe Herodot şi Ptolemaeus.

Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți, peste un milion de armeni au fost ucişi de musulmani, într-o perioadă scurtă de timp. Da, de Turcia musulmană care neagă evidenţa genocidului, la fel ca Germania care a negat holocaustul (hașoa) evreilor! Și astăzi se mai găsește câte un cretin… Oricum, pe scara preferinţelor mele turcii şi Turcia sunt undeva, la coadă, după Somalia – poate unde am petrecut ceva timp la Istanbul, Ankara şi Iskanderun, ba chiar şi la Dogu Bayazid, cu treburi, nu ca turist şi cam ştiu cine şi ce e pe acolo. Iar acum atmosfera s-a împuţit şi mai mult că s-a umplut toată Turcia de şeici arabi bogaţi, care fac legea. Din această cauză, adevăraţii turci, patrioţii, trebuie să plece din ţară. Iar nici istoria noastră nu mă lasă să-i plac prea mult pe turcii musulmani!

Pe de altă parte există o legătură, o similitudine istorică între România şi Armenia. Ţări creştine, Armenia a fost prima din istorie care s-a creştinat în anul 301, de fapt, a doua, după puternica Edessa care s-a creştinat în anul 190. Ţări care au avut vârful lor în istorie, să ne amintim de puternicul stat armean al lui Tigran şi de rezistenţa românilor contra turcilor. Ţări care, vai, aflate între poftele imperiilor au fost ciuntite şi jefuite. Aşa cum se află şi astăzi pe hartă, rămăşiţele unei glorii trecute.

Ziua de 24 aprilie îmi aminteşte, mereu, de ceva. În multe case şi în toate bisericile armeneşti se aprind lumânări și candele ca pomenire pentru genocidul din 1915. Peste un milion de armeni, unii spun că au fost mai mulți, au fost ucişi de turci. Totul a început, într-o zi de duminică. Acum exact 104 ani, era duminică și era 24 aprilie.

Ştiu acest lucru de la Paris, demult, dintr-o altă zi de 24 aprilie. Era în anul 1970. Am fost invitat de un alt „meteque”, Moustaki, în studioul lui, unde pe pereţi erau instrumente muzicale din toată lumea. Era ziua de naștere a unei tinere cîntărețe, prietena mea de atunci și am dat acolo o mică petrecere. Printre invitați era şi un armean, Aznavourian, astăzi plecat să-i cânte Lui Dumnezeu ”La Boheme”. Ne-a povestit tragedia poporului lui, apoi luând o cobză armenească a cântat ceva în limba lui cu accente antice de argint și aur, cu lacrimile şiroindu-i pe obraz. L-am întrebat ce a cântat. „Un blestem”, a spus armeanul.

Mult timp, de-a lungul anilor, de 24 aprilie, armenii lua gâtul câte unui turc însemnat, ambasador, consul, mare afacerist, undeva în lumea largă. Ca să amintească turcilor și lumii de asasinatul în masă al armenilor din anul 1915 și că ei nu iartă și nu uită. Mai apoi doar o ureche ca să arate că nimeni nu-i ascultă. Apoi cei care pierduseră frați și surori omorâți de turci și erau atât de hotărâți, au îmbătrânit, mâna lor nu mai putea să țină șemșirul.

O să vă spun și eu ce am auzit acum aproape cincizeci de ani, de la tînărul, pe atunci, armeanul Aznavour, Dumnezeu să-l odihnească, un mare francez care nu a uitat că este armean.

Duminică, 24 aprilie 1915, au fost arestați, dimineața, pe la orele 9, toți armenii importanți din Turcia, care contau, lideri de partide, preoți, politicieni, ingineri, doctori, profesori, mai multe sute de persoane. Ulterior au fost executați, cu toate protestele și în ciuda faptului că ambasadorul SUA în Turcia a făcut imposibilul ca să le salveze viețile. A fost semnalul pentru atrocități și asasinate în masă înspăimîntătoare. Peste un milion de victime, poate două, nimeni nu știe exact. Armeanul ne-a spus că nu a fost nimic politic sau rasial, cu toate că așa părea, a fost vorba de asasinate și jaf.

Turcii sunt niște venetici, niște stricători și jefuitori apăruți relativ tîrziu pe scara istoriei. Au găsit în Caucaz, Anatolia și Nordul Siriei proprietăți și ferme prospere. Ale kurzilor și ale armenilor, care locuiau acolo de mii de ani, avuseseră țări tari și imperii. Puteau să intre în posesia lor doar dacă proprietarii dispăreau. Ceea ce au făcut, în 1915, cu armenii, sub un pretext oarecare și continuă și în ziua de astăzi cu kurzii. Kurzii sunt mai amarnici decît armenii, țin cuțitul bine ascuțit în ciorap, știu pentru că am fost acolo și am avut de-a face cu ei. Într-un fel i-am aprobat și i-am admirat, am ținut și eu un șemșir, ascuțit ca briciul, în ciorap. Armenii au fost luați pe nepregătite, li s-a retezat capul de la început prin asasinarea elitelor lor. Așa că mulți au fugit, au părăsit totul, case, proprietăți, turme, vii, ogoare și au fugit unde au văzut cu ochii ca să-și salveze viața. Asta doreau și turcii.

Ca urmare, am avut şi noi, în România, mulţi emigranţi armeni după primul război mondial. Câteva mii, poate zeci de mii. Oameni cumsecade, creştini buni, foarte buni negustori, excelenţi meseriaşi.

Pe unde am umblat prin Orient, mereu legam prietenie cu câte un armean. Fetiţa mea a fost botezată de Catholicosul din Isphafan, iar un naş a fost ministrul energiei din Iran, Taqi Banki, musulman, care a spus „Dumnezeul meu şi cu Dumnezeul vostru se văd unul cu altul când îşi potrivesc barba în oglindă!”. Aşa că, spre voia bună generală ministrul a intrat în Biserică şi s-a supus ritualului armenesc. Erau alte vremuri, când lumea se pregătea de pacea de o mie de ani şi bunăstarea promise. Se credea că spaţiul islamic şi cel creştin vor converge către legături strânse economice, comerciale, de cultură şi artă. Nu a fost să fie… 911 a schimbat totul, oameni ca mine, oameni ai păcii, au fost decartați și înlocuiți cu oamenii războiului.

Dar continui să mă întreb de ce ceea ce s-a întâmplat cu asasinarea în masă a armenilor de către turci se numește genocid și nu holocaust. Genocid nerecunoscut de guvernul turc, dar o să-i vină și lui rândul, morile zeilor macină rar, dar foarte fin. Par puternici și stăpâni pe situație, dar este doar o iluzie. Regula și legea o fac în Turcia șeicii arabi, putrezi de bogați, iar sultanul Erdogan este doar o marionetă. Turcii patrioți au trebuit să plece din țară, ca armenii acum o sută de ani. Am mai mulți prieteni printre ei, otomani adevărați, oameni de calitate, cu stare. Când trec pe la mine, în pustnicie, lasă cîteva lacrimi pentru țara lor, aici nu îi vede nimeni.

Poate unde ”holocaust” este un termen strict care se referă numai la marea tragedie a evreilor. Ca și ”diaspora”, care se referă tot și strict la evrei, la cei care sunt în afara statului Israel. Românii din diaspora înseamnă, pentru mulți străini, evreii de origine românească, evrei născuți în România!!! Am întâlnit de mai multe ori această confuzie în călătoriile mele. Termenul corect este românii de pretutindeni, o noțiune similară cu cea folosită de State Department.

Acum vă rog să mă iertați, am primit corespondență multă, mult mai multă ca deobicei, câteva sute de emailuri, nu am reușit să citesc nici măcar jumătate – urmare faptului că am pomenit despre cățeii mei cu alergii. Lumea are ceva de împărțit cu medicii veterinari, Doamne, ce Cutie a Pandorei am mai deschis? Bună întrebare, dar vă povestesc mâine, doar este o altă zi!

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.