“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALSTIRI

Mogulul Dan Voiculescu transmite un val de amenințări de după gratii. Ce spune că se va întâmpla cu Băsescu, Macovei, judecătorii care l-au condamnat și ziariștii care îl critică

voic

Aflat după gratii, Dan Voiculescu a făcut amenințări chiar de 1 ianuarie 2015. Noul an nu l-a făcut să renunțe la resentimentele pe care le are pentru Traian Băsescu sau Elena Udrea. Ba din contră, milionarul este și mai înverșunat pe cei doi politicieni, dar și pe alte persoane importante din zona politică sau Justiție, dar și media. Acesta a dat asigurări că anul în curs va fi unul greu pentru “dușmanii” săi.

“Nu este deloc ușor, credeți-mă, să te lupti de unul singur, fara compromisuri, pana la capat, cu toti cei de mai sus si cu institutiile influentate de ei. Adevarul este ca in orice lupta iti asumi riscuri in numele principiilor pe care le aperi. Am pierdut, temporar, libertatea de miscare dar mi-am pastrat onoarea, demnitatea, respectul si curajul.

Anul 2015 va fi anul în care Basescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan (n.r. judecătorii care l-au condamnat), Daniel Constantin (n.r. președintele Partidului Conservator) vor fi judecați de Dumnezeu, dar și de justiție. Același lucru se va întâmpla și cu acoliții lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decât ca justiția să facă dreptate”, este mesajul publicat de Dan Voiculescu pe blogul personal.

Fostul patron al grupului Intact a povestit și cum a petrecut noaptea de Revelion.

“Aseară am urmărit programele TV ale Antenei 1 și Antenei 3, am ascultat Radio Romantic. N-am cuvinte să vă explic ce alinare, ce mândrie, ce satisfacție am avut realizând cât de mult s-au deschis acești nuferi ai maturității mele. Să reziiști peste 20 de ani într-o competiție acerbă și, de multe ori, nedreaptă, este înălțător. Am avut totuși timp și pentru o introspecție. În general, m-am simțit bine”, spune Voiculescu.

Pe 8 august 2014, Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi civile în dosarul de privatizare a ICA, pentru spălare de bani. Gheorghe Mencinicopschi și Popa Corneliu au fost condamnați la câte 8 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi civile, Sorin Pantiș a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi civile. Toți ceilalți inculpați au primit pedepse cu executare sau cu suspendare.

Mai multe proprietăți, conturi bancare și chiar imobile aparținând holdingului GRIVCO și lui Dan Voiculescu au fost confiscate.

Dosarul „ICA” este un proces mediatizat, în care sunt implicați: omul de afaceri Dan Voiculescu, fostul director ICA (Institutul de Cercetări Alimentare), biologul Dr. Gheorghe Mencinicopschi, Popa Corneliu, Sandu Jean Cătălin, Sorin Pantiș (fost ministru al telecomunicațiilor), Săvulescu Vlad Nicolae, Sin Gheorghe, Baciu Constantin, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Pop Flavius Adrian, Ene Vica.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

2 comentarii

  1. in puscarie se merge pentru distractie si divertisment daca poti sa te uiti la ce program vrei ar trebui programe anume de reeducare pentru acesti sobolani

  2. Puscarie cu Tv, scrie pe blog, deci are internet sau telefon…… Ce bine o duc unii. Caldurica, 3 mese pe zi…..2500 Ron alocati ptr fiecare detinut. Viata nu gluma.

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.