MARȘUL ROMÂNILOR. MII DE OAMENI au participat la al patrulea PROTEST ÎMPOTRIVA COLONIZĂRII ROMÂNIEI.

În ciuda vremii total nefavorabile, mii de români au participat la al patrulea protest contra colonizării țării, împotriva semnării infamului pact pentru migrație de la Marakech.

Oamenii s-au strâns în Piața Victoriei, după care s-au deplasat pe traseul Piața Victoriei – Piața Romană – Universitate – Calea Victoriei – Piața Națiunile Unite.

A fost un protest sută la sută românesc, cu o mobilizare impresionantă a oamenilor pe o vreme ploioasă cu vânt tăios, admirabil fiind efortul participanților veniți din provincie din Neamț, Iași, Dolj, Olt și alte județe ale țării.

Printre altele, manifestanții au scandat: „Credința, familia, patria!”, „Nu islamizării, nu colonizării!”, „Afară, afară, cu Soros din țară!”

Spre rușinea lor, televiziunile „românești” (cu excepția B1) au boicotat in corpore subiectul pactului pentru migrație și protestele contra lui, inclusiv pe cel din această seară.

În schimb câteva cotidiene, printre care România Liberă și Evenimentul Zilei au avut articole aproape număr de număr despre pericolele pactului pentru migrație, având inclusiv relatări de la protestele împotriva colonizării României.

Portalului Europei Libere (ce-a fost și ce-a ajuns!) i se poate acorda premiul pentru cel mai ridicol articol al anului, autorul W.Totok , care în urmă cu 5 ani participa la o conferință al cărei scop declarat a fost „demitizarea lui Ion Gavrilă Ogoranu„, înfierând „cu mânie proletară” organizațiile care se opun acestui infam pact, uitând că țări importante că S.U.A., Italia, Australia, Austria, Polonia au refuzat semnarea neparticipând nici la conferința de la Marakech…

Organizatorii (Asociația Noua Dreaptă, Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Asociația pentru Cultură, Educație și Valori Europene, Asociația Bucovina Profundă, Asociația Calea Neamului, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Asociația Pro Consumatori, Asociația pentru Revigorarea Tradiției,Asociația Scut Botoșănean, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public care la protestele anterioare au depus memorii la Guvern, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne și la Palatul Cotroceni) au anunțat viitoare proteste, în cazul în care în cadrul Consiliului ONU care va avea loc pe 19 decembrie va fi ratificat acest infam pact pentru migrație. Sursa: Buciumul.ro

Loading...

Related posts

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.