“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
POLITICA

LOVITURĂ de TEATRU pentru Dăncilă. PUCIȘTII pun PAIE pe FOC. NEGOCIERILE, mai dure ca ORICÂND

19 dancila2
Marți, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, a declarat că liberalii vor depune în noiembrie o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă, iar la acest moment se poartă negocieri, în special cu puciştii din PSD.

„Încă nu am stabilit exact când depunem moţiunea, dar o pregătim. În luna noiembrie sigur va fi o moţiune. Da, purtăm negocieri, discutăm cu toată lumea. Suntem realişti, e posibil din nou să nu treacă moţiunea, pentru că aţi văzut PSD şi ceilalţi care sunt la guvernare se gândesc: aoleu, dacă trece moţiunea, nu mai suntem noi aici la bucate. Şi atunci votează să nu treacă moţiunea. Dar vă spun foarte sincer că noi sperăm să obţinem mai multe voturi decât am obţinut la cealaltă moţiune şi să demonstrăm oamenilor că am şi început cu analiza economică. Mergem spre un lucru rău în momentul de faţă, indiferent de ce se laudă cei de la PSD, începând de la inflaţie până la dobânzi, până la rata împrumutului, avem probleme”, a precizat Guran, scrie digi24.ro.

Guran le-a răspuns afirmativ jurnaliștilor cu privire la faptul că, pentru a se asigura succesul acestei moțiuni, se poarte negocieri cu puciștii.

„Normal. E mai uşor de adus să voteze, nu? Se întâmplă şi un lucru interesant acum, e prima dată când există o fractură în PSD şi oamenii respectivi e posibil să îşi facă un partid care să treacă de 5%. La noi, pe dreapta, ne-am divizat, ne-am omorât de nu se poate”, a spus Virgil Guran.
Pentru ca o moțiune de cenzură să fie adoptată, liberalii au nevoie de 233 de voturi, iar parlamentarii PNL, PMP și USR au împreună 152 de membri. Prin urmare ar avea nevoie și de voturi și de la alte formațiuni, inclusiv de la parlamentari ai puterii.

În urmă cu aproximativ o săptămână, senatorul Traian Băsescu declara că „este ultimul moment” când Opoziţia mai poate depune o moţiune de cenzură „cu ceva şanse de reuşită” pentru îndepărtarea de la putere a guvernului Dăncilă.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.