“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALSTIRI

KOVESI, IN PERICOL? SPP a luat măsuri EXTREME de protecție

kovesi 1

Fosta șefă a Departamentului Național Anticorupție a sosit joi, 7 martie, la Parchetul General însoțită de ofițerul SPP care îi asigură, de obicei, protecția, iar angajații serviciului secret au veriicat clădirea și locul unde au avut loc audierile.

Potrivit unor surse din Parchetul General, citate de Antena 3, astfel de măsuri nu ar mai fi fost luate cu prilejuri audierii unor foști și actuali demnitari ai statului român. Mai mult, la ieșirea Laurei Codruța Kovesi după 5 ore de audieri, poliția a blocat traficul în zonă.

Avocata Ingrid Mocanu susține că Laura Codruța Kovesi a mințit în dialogul cu presa. „Vreau să vă dau o informație din interior, care nu se știa până acum. Știți că a ieșit doamna Kovesi și a spus că dintr-o dată, în timp ce domnia sa stătea într-un birou și își citea dosarul, au năvălit vreo 10 avocați peste dânsa și dintr-o dată a fost făcută suspectă cu cei 10 avocați care au întrerupt-o din citirea dosarului. Este o minciună sfruntată”, a povestit Ingrid Mocanu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.