Infamie Evreiască

Este o infamie fără seamăn ca în locul recunoștinței cu care dumneavoastră evreii le sunteți datori românilor, să-i acuzați de crima cea mai inumană, cea mai abjectă: genocidul!…

Stimați compatrioți evrei,

Ieri s-a dat o pronunțare judecătorească prin care s-a anulat decizia primăriei Capitalei de a atribui palatul Dacia de pe strada Lipscani spre folosință gratuită și pe termen nelimitat Institutului Elie Wiesel, în scopul amenajării în acest spațiu a unui muzeu al istoriei evreilor din România, inclusiv al Holocaustului din România. Solicitarea acestui spațiu a fost făcută prin persoana lui Alexandru Florian, directorul Institutului amintit.

Decizia Primăriei a fost contestată în justiție de concetățeanul nostru MIHAI TOCIU, care a sesizat instanța cu privire la încălcarea mai multor prevederi legale.

Trebuie spus de la bun început că palatul Dacia de pe Lipscani este o clădire de patrimoniu, cu patru nivele și o suprafață de expunere de 5700 mp, pe care Primăria a cumpărat-o de la BCR pentru suma de 14 milioane de euro, cu intenția de a amenaja în acel spațiu Pinacoteca Bucureștiului. O idee foarte potrivită cu împrejurarea că depozitele Capitalei sunt aglomerate cu mii de lucrări de artă achiziționate de-a lungul anilor de primarii care s-au succedat la conducerea Primăriei, gândind la amintita Pinacotecă ca la o viitoare emblemă a Bucureștiului.

Pe parcursul desfășurării procesului, mai multe persoane au făcut cerere de intervenție în solidar cu cererea domnului MIHAI TOCIU, printre aceste persoane numărându-mă și eu, subsemnatul.
Mă adresez domniilor voastre simțind nevoia de a mă explica, de a enumera motivele intervenției mele.

  1. Principalul motiv: am considerat că destinația cea mai potrivită pentru clădirea amintită este să găzduiască Pinacoteca Bucureștiului. Întâmplător cunosc ce mari valori artistice de ani de zile așteaptă în depozitele Primăriei să ajungă în contact cu publicul iubitor de artă din România.

  2. Tot întâmplător am ajuns să am o părere destul de exactă cu privire la numărul și valoarea artefactelor care ar putea figura azi într-un muzeu al istoriei evreilor din România. În momentul de față nu există nici o cameră / incintă / depozit în care să fie adunate asemenea artefacte care ar urma să fie expuse într-un muzeu, fie și pe o suprafață mult mai mică.

Cu ani în urmă m-am adresat Federației Comunităților Evreiești din România solicitând ca în temeiul legii informației să am acces la arhiva acestei instituții care este bugetată din bani publici românești. Am primit un răspuns aiuritor: cea mai mare parte a arhivei a fost strămutată în Israel. Bunăoară colecțiile de ziare. Gest perfect ilegal!

Comunitatea evreiască din România a fost foarte activă în plan mediatic, încă din scolul al 19-lea. Inclusiv în perioada 1939-1945. Această presă nu mai este azi accesibilă publicului și nici cercetătorilor. Cum să studiezi istoria holocaustului din România fără să ai la dispoziție presa evreiască, presă care în mod sigur a oglindit suferințele evreimii din România?! Unde, mai bine decât în presa evreiască a vremii, poți găsi consemnate dovezile regimului de care au avut parte evreii în anii războiului, ale „prigoanei”, ale holocaustului?! Mă întreb cine are interesul să împiedice aflarea adevărului despre aceste suferințe. Nu pot găsi decât un singur răspuns: interesul pentru ascunderea presei din acei ani îl au numai cei care au exagerat aceste suferințe sau au inventat suferințe despre care presa timpului nu a suflat o vorbă! Iată un exemplu: de curând am intrat în posesia unui document revelator, un text intitulat Sionismul în vremea prigoanei, semnat de liderul sionist M. Benvenisti, publicat în toamna anului 1944, un fel de raport de activitate al mișcării sioniste „în timpul prigoanei”! Vă puteți imagina că pe pacursul a zeci de pagini nici măcar un rând nu este dedicat „holocaustului” din Transnistria?! Ce fel de sioniști au fost evreii lui Benvenisti?!

  1. Sunt unul dintre publiciștii care au negat în public producerea în România a unui genocid, a unui holocaust care ar putea fi imputat mareșalului Ion Antonescu și autorităților statului român din vremea aceea. Am adus nenumărate argumente, dar nimeni din partea „adversă” nu mi-a dat un răspuns, o replică, nici mie, nici altor contestatari. De cele mai multe ori am invocat împotriva acuzației de genocid dovezi și mărturii furnizate de preopinenți evrei, evrei de mare ispravă, din conducerea evreimii românești: un Wilhelm Filderman, un Alexandru Șafran, un Moshe Carmilly Weinberger și atâți alții.

  2. Dintr-un document oficial emis recent de conducerea institului Elie Wiesel aflăm că într-adevăr nu există în momentul de față nici un fond de exponate pentru muzeul de istorie preconizat, acest fond se va constitui pe parcursul anilor viitori, odată cu amenajarea muzeului, și va consta în principal din fotografii!… E clar că directorul impostor al institutului nu știe ce spune, iar dacă este adevărat ce spune neagă în acest fel utilitatea unei clădiri atât de mare pentru un fond muzeal atât de sărac în documente și artefacte specifice.

Îi dau o idee: viitorul muzeu să găzduiască măcar unul dintre monumentele închinate evreilor făcuți săpun de naziști. Există vreo zece monumente „ale săpunului” în România. Încă nedemolate! Ar trebui păstrate, nu în amintirea „suferințelor evreiești”, ci în amintirea nivelului paranoic la care a ajuns în România propaganda „iudeo-comunistă” pe urmele escrocului numit Simon Wiesental, cel care a lansat basna cu săpunul fabricat din grăsime de evrei!

  1. De un escroc este vorba și când fac inventarul motivelor pentru care am intervenit în derularea procesului. Îl cunoașteți cu toții pe individ! De ani de zile are intervenții publice împotriva amintirii unor români de mare ispravă, mari patrioți, mari intelectuali, inventându-le marea vină, imprescriptibilă, de a fi fost „anti-semiți”! Individul a scandalizat opinia publică prin nerușinarea și obrăznicia cu care s-a adresat autorităților pentru ca în temeiul unor legi rușinoase să ceară scoaterea din memoria Neamului a unor eroi, a unor personalități reprezentative pentru geniul creator al românilor. A dobândit, prin fals, prin impostură, funcția de director al Institutului Elie Wiesel, funcție ce pretinde o calificare pe care individul nu o are, cea de istoric, iar acum a pus la cale o afacere de mare anvergură pretinzând că are cineva nevoie de acest Muzeu al Holocaustului din România, Muzeu al unui eveniment istoric care nu s-a produs, mult mai mincinos decât defunctul Muzeu de istorie al PCR! Dacă există anti-semitism în România de azi este numai cel generat de abuzurile și nerușinarea unor holocaustologi, evrei și români, de teapa acestor Florian, Cioflâncă, Ioanid…

  2. Sigur că există o istorie a evreilor din România, o istorie bogată, interesantă atât pentru evrei, cât și pentru români! Această istorie cuprinde un capitol foarte consistent: beneficiile pe care societatea românească le-a avut de pe urma constituirii unei comunități evreiești din ce în ce mai numeroasă în România!… La un moment dat, în perioada interbelică, evreii erau comunitatea etnică minoritară cea mai numeroasă. Acest capitol, al beneficiilor, nu poate lipsi dintr-un muzeu al istoriei evreilor din România! Dar nu poate lipsi din acest muzeu nici capitolul pereche, capitolul suferințelor și vexațiilor anti-românești provocate de „invazia” ilegală a sute de mii de evrei, printre care nu puțini au fost de o calitate umană jalnică. Au fost evrei care s-au angajat în activități anti-românești sistematice, care au produs efecte dureroase în societatea românească, au produs victime nevinovate, au produs resentimente anti-evreiești printre români. Ei nu au „dreptul” să figureze în istoria evreilor din România?

Iar capitolul cel mai important dintr-un asemenea muzeu nu poate fi decât capitolul salvării evreilor din România de la „soluția finală” preconizată de Hitler, soluție aplicată în toată Europa, mai puțin în România! Acest capitol glorios va lipsi din muzeul preconizat de impostorul Alexandru Florian și ai săi ciraci, de aceeași teapă: alde Radu Ioanid, Lya Benjamin și alți „istorici” de același calibru. În locul acestui capitol al recunoștinței evreilor, muzeul va găzdui capitolul mincinos al suferințelor din vremea guvernării Antonescu.

N-au suferit evreii pe vremea lui Antonescu? Binențeles că au suferit, dar în niciun caz mai mult decât au suferit românii, într-un război pe care nu l-au provocat românii, ci mai degrabă evreii. Nu evreii din România, firește!…

Da, să se facă un muzeu al istoriei evreilor din România, dar să nu lipsească din acest muzeu fondul de documente pregătit de Antonescu pentru a-l prezenta întregii lumi la sfârșitul războiului, privind contenciosul româno-evreiesc. Antonescu, ca mare lider ce a fost, a priceput care va fi finalul războiului și s-a pregătit să dea socoteală de soarta evreilor din timpul guvernării sale. A pregătit în acest scop un fond de documente, câteva lăzi, care a fost ridicate de ocupantul sovietic și duse la Moscova. După 1990, în degringolada care a urmat, acest fond a fost cumpărat de autoritățile israeliene și se află acum la Tel Aviv sub șapte lăcate!… Dacă se face un Muzeu de Istorie a Evreilor din România nu ar fi cazul ca aceste documente, furate de la statul român, să fie repatriate și expuse în muzeul amintit?!

  1. Măcar la acest muzeu ar merita să fie expuse și documentele rămase de la Wilhelm Filderman, liderul necontestat al evreimii românești, de la care au rămas documente clare, indubitabile, despre omenia cu care românii au tratat problema evreiască în anii aceia. Documentele rămase de la Filderman au fost donate de acesta Academiei Române, dar au fost sustrase într-un mod gangsteresc de Mossad(?) și împiedicate să ajungă la destinatarul lor, Academia Română. Probabil că și această acțiune a Mossadului ar trebui să fie prezentată într-una din sălile muzeului… Face parte din istoria comună a noastră, români și evrei din România!

Nota bene: Wilhelm Filderman, influențat de zvonistica vremii, s-a plâns mareșalului Antonescu cu privire la condițiile inumane în care trăiesc evreii strămutați în Transnistria! Excedat de aceste reclamații exagerate sau false, mareșalul a decis ca lui Filderman să i se dea domiciliu forțat în Transnistria, să vadă cu ochii lui cum funcționează regimul de exterminare aplicat evreilor. După câteva luni de documentare forțată, Filderman s-a lămurit și tot restul vieții sale, adică în următorii 15 ani, a fost un apărător al adevărului despre soarta evreilor din România în anii de dictatură antonesciană. Un muzeu al istoriei evreilor din România ar merita să-i poarte numele, dar cu condiția să fie organizat și dotat în spiritul adevărului, așa cum și-a trăit Wilhelm Filderman întreaga sa viață exemplară, de om, de român, de evreu.

Spre adeverire citez din textul care circulă sub titlul de Testamentul lui Filderman:

„În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.

Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple:

– Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.

– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.”

În acest context fie-mi îngăduit să aduc cea mai gravă acuzație liotei de istorici care proclamă genocidul din acei ani inventând și fabulând fără nicio rușine: din pricina voastră, a teroarei instaurate de voi, s-a pierdut amintirea acelor „mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa”.
Este o pagubă imensă, din care mai putem salva câte ceva. Acesta ar trebui să fie scopul principal al istoricilor interesați de epoca respectivă, epocă în care românii au scris unul din cele mai glorioase capitole din istoria lor: să salveze de la uitare acele „mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei”! Părinții mei și alți constănțeni au generat asemenea scene, momente de demnitate românească fără leac!

Ce fel de oameni, cât de ne-oameni pot fi cei care au falsificat istoria transformându-ne din salvatori ai evreimii în asasini ai unor oameni nevinovați?! Această mistificare, istoria acestei manipulări nerușinate, odioase, va fi să fie și ea consemnată într-un muzeu al istoriei adevărate a evreilor din România! Dar până atunci se cuvine a fi demascată fără nicio reținere această mistificare criminală! Fără reținere și fără întârziere!

  1. În fine, un asemenea muzeu va trebui să dedice un vast spațiu evreilor pământeni, acelor evrei care ajungând în România au decis ca România să le fi patria mult căutată. Au decis să se facă români, să fie loiali românilor și intereselor românești! Acești evrei au fost dușmăniți pe față de evreii sioniști și evreii comuniști, iar despre existența lor nu se mai vorbește în documentele emise de comunitatea evreiască. Am considerat că este de datoria mea să nu-i las pradă uitării și mistificării, fiind probabil singurul publicist care a mai pomenit de acești bravi evrei după 1990, în perioada când m-am manifestat ca …„anti-semit”, după eticheta pusă de Mozes Rozen și urmașii săi de la FCER…
    Stimați compatrioți evrei,

Trăiți în România și nu puteți face excepție de la ce se petrece în România! Nu ar fi cu putință să aveți altfel de conducători decât cei pe care îi avem și noi, românii! Aveți parte de lideri întru totul comparabili cu liderii noștri: incompetenți, impostori, corupți, mincinoși, capabili de orice ticăloșie! Am câțiva prieteni printre dumneavoastră, revoltați și ei de gașca care a pus mâna pe conducerea FCER. De la ei, dar și din alte surse, mai aflu câte ceva, bunăoară adevăratul scop urmărit de inițiatorii proiectului din Lipscani: afacerea extrem de bănoasă care se va produce. Mai întâi amenajarea muzeului va costa câteva milioane de euro din bugetul României, milioane care vor fi cheltuite sub controlul beneficiarului direct: infamul director al institutului Wiesel. Vor fi multe spații care, neavând cu ce exponate să fie ocupate, vor fi sub-închiriate la prețurile cele mai mari practicate în București. Bașca funcțiile create în noua instituție, toate acestea plătite de contrbuabilul român!

Repet: istoria evreilor din România merită un muzeu la București, cu o singură condiție, a adevărului! Această condiție nu poate fi îndeplinită atâta vreme cât se menține în discursul public minciuna instituționalizată cu privire la genocidul anti-evreiesc produs în România. Oricâte declarații de recunoștință față de România ar face unii politicieni din Israel în zilele noastre, ele nu au nicio valoare câtă vreme se menține acuzația oficială de holocaust. O acuzație care nu este expusă niciunei probațiuni, niciunui examen critic. Este o infamie fără seamăn ca în locul recunoștinței cu care dumneavoastră evreii le sunteți datori românilor, să-i acuzați de crima cea mai inumană, cea mai abjectă: genocidul!…

Cunosc mulți evrei care se rușinează pentru această ticăloșie, evrei care știu bine că n-a existat niciun genocid în România, dar nu au curajul să se opună versiunii oficiale, versiune care, vă asigur, nu va mai rezista multă vreme în fața evidențelor care o contrazic. E timpul, stimați compatrioți evrei, să vă decideți de partea cui sunteți: a lui Wilhelm Filderman sau a lui Radu Ioanid! A adevărului sau a minciunii nerușinate!

Mă adresez evreilor cinstiți din România, evreilor care cunosc adevărul: în România nu a existat genocid, nu a existat nici urmă de holocaust! E timpul să vă faceți auzită vocea! Nu vă lăsați manipulați de niște lideri corupți, de niște sperjuri care au pretenția să vă reprezinte!

Asigurându-vă de prietenia și prețuirea mea sinceră, vă urez tot binele!

Ion Coja
București, 08.12.2018

Post scriptum: Îmi dau seama că pot contribui și eu cu câteva donații la un viitor muzeu de istorie a evreilor. Dețin câteva documente pe care administratorii arhivei evreiești din București le-au dat la casat, au fost distruse. Evrei de onoare din FCER au salvat pe ascuns o parte din aceste documente, iar câteva mi le-au adus mie, cu mare fereală, să am cunoștință de ele. Le voi depune la Muzeu când acesta se va înființa sub alte auspicii, cele normale, firești. Felul cum a procedat Alexandru Florian și complicii săi de la Primăria Capitalei este dezonorant și riscă să genereze anti-semitism dacă planul lor nesăbuit va fi dus până la capăt. Deocamdată justiția le-a dat peste mână pe bună dreptate. Dar știm că mai funcționează în România, ca-n toată lumea, și injustiția!…

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *