Este CUTREMUR în cazul Caracal! Cine este adevăratul criminal al Alexandrei Măceșanu

Alexandra Măceșanu a vorbit timp de 20 de minute cu polițistul Constantin Pistol, pe telefonul privat al acestuia și i-a oferit informații prețioase cu privire la locul unde ea se afla sechestrată. Până la această oră, convorbirea dintre cei doi nu a fost dată publicității și nici familiei.

Constantin Pistol era șeful secției de Investigații Criminale din Caracal și cunoștea bine familia Alexandrei. Se pare că el le-ar fi indicat colegilor lui un alt cartier decât Bold, ca locație a Alexandrei, deși fata a menționat că ea crede că se află sechestrată în acea zonă. În mod normal, acesta ar fi trebuit să identifice imediat casa groazei, dar el a dus ancheta pe piste greșite. Probabil pentru a-l proteja pe Gheorghe Dincă, neștiind că acesta este de fapt un criminal în serie.

Nimeni nu știe până la această oră ce a vorbit copila cu polițistul. Cert este că acesta a fost văzut în curtea lui Gheorghe Dincă în primele zile de anchetă, iar apoi a dispărut complet. Mai mult, el și-a abandonat mașina în curtea Poliției Caracal și nu i-a mai răspuns la telefon lui Alexandru Cumpănașu.

Acesta spune că dacă l-ar întâlni pe Constantin Pistol, nu știe ce i-ar face, dar sigur nu poate spune pe un post de televiziune că ar însemna că incită la violență. Unchiul Alexandrei a mai menționat că el și polițistul se cunoșteau de 20 de ani și că acesta a fost coleg cu fratele lui la Academia de Poliție.

Citeste si:  ALERTA. Atac terorist asupra asupra ambasadei României. Un roman A MURIT

Nimeni nu înțelege de ce acesta nu a informat familia Alexandrei că aceasta a fost răpită, ținând cont că știa despre cine este vorba. Numele lui Constantin Pistol apare și într-un dosar instrumentat de DIICOT, mai exact unul de trafic de persoane cu celebrul Cocoș.

Este posibil ca polițistul să fi tras de timp pentru a-i da timp lui Gheorghe Dincă să scape de fată și să o ducă la unul din clanurile care se ocupa cu trafic de persoane. Dacă Constantin Pistol și-ar fi făcut datoria, Alexandra ar fi fost astăzi în viață. Acesta este unul dintre principalii complici la crimă și merită să fie închis mulți ani pentru fapta sa.

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.