Efectele conflictului din Gaza. Nivel-record de incidente antisemite în Marea Britanie

kill

Incidentele antisemite au atins un nivel record anul trecut în Marea Britanie, potrivit unui raport al organizaţiei Community Security Trust, care subliniază că numărul incidentelor a crescut de peste două ori în 2014, ajungând la 1.168, relatează BBC News Online, potrivit Activenews.

Este cel mai mare număr de incidente antisemite din 1984, când Community Security Trust a început monitorizarea. „Reacţiile antisemite la conflictul din Israel şi Gaza” au reprezentat factorul principal pentru această creştere, a precizat organizaţia, care oferă măsuri de securitate pentru comunitatea de evrei din Marea Britanie şi monitorizează antisemitismul.

Organizaţia caritabilă a înregistrat 314 incidente în iulie, cel mai mare număr înregistrat vreodată într-o singură lună. Aproape jumătate dintre autorii incidentelor au făcut referire la Gaza sau la palestinieni. Community Security Trust a precizat însă că numărul incidentelor antisemite începuse deja să crească din primele şase luni ale anului 2014, înaintea conflictului armat din vară.

Potrivit raportului, cea mai importantă creştere a numărului incidentelor s-a înregistrat în Londra, unde au fost notate 583 de incidente, reprezentând o creştere de 137%. Textul menţionează că au avut loc 81 de atacuri antisemite violente în Marea Britanie în 2014, dintre care unul, înregistrat la Londra în septembrie, a fost clasificat ca „extrem”.
Cele mai multe au fost atacuri care au vizat evreii la întâmplare, în locuri publice. În 19 cazuri, evreii au fost vizaţi de obiecte – de obicei ouă – aruncate din maşini. Opt atacuri au vizat evrei care mergeau sau se întorceau de la sinagogă, iar patru au vizat copii evrei care se duceau sau se întorceau de la şcoală.

Sub pretextul vânătorii de teroriști Hamas, forțele israeliene au ucis aproximativ 2.200 de palestinieni în cele 50 de zile ale conflictului din vara lui 2014.
Printre victimele rachetelor israeliene se numără 500 de copii și 250 de femei, conform datelor ONU bazate pe informații din surse palestiniene. Curtea Penală Internațională a anunțat recent lansarea unei examinări preliminare, etapă prealabilă anchetei, asupra presupuselor crime de război comise de israelieni în teritoriile palestiniene. Decizia Curții de la Haga a venit la câteva zile de la aderarea Autorității Palestiniene la Statutul de la Roma, actul fondator al CPI.

Support our work and projects via PayPal ([email protected]) or trough BitCoin: 1MqCFNpGrjTJJmntE7Q9QEoi8ZJF9bCT3a

Loading...

Related posts

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.