“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALNOUTATISTIRI

E OFICIAL: A inceput MONITORIZAREA ON LINE a celor care il sustin pe Maresalul Ion Antonescu si a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a cultului preotilor si intelectualilor nationalisti – MAXIM 3 ANI DE INCHISOARE

leg

Consilierul prezidential Andrei Muraru a anuntat ca a inceput de cateva zile monitorizarea, inclusiv online, a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau extremiste, potrivit noii legi promulgate de presedinte Klaus Iohannis in urma cu cateva zile.  In aceasta lege este interzis si cultul lui Nicolae Ceausescu. 

Muraru a facut aceste afirmatii la dezbaterea intitulată „Extremism, antisemitism, nationalism – pericolele contemporane ale Europei“

„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii cu doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“, sunt principalele modificări din lege.

Această lege include pentru prima dată diseminarea propagandei, prin mijloace electronice. Din acest moment, autorităţile publice trebuie să urmărească aceste lucruri şi să identifice acolo unde există infracţiuni în baza acestei legi. De 48 de ore, vă pot spune că, deşi nu s-a observat acest lucru, cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România pentru că această lege sancţionează cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, de crime de război şi genocid. După cum ştiţi, Nicolae Ceauşescu a fost condamnat pe 25 decembrie la Tribunalul Militar Excepţional pentru genocid: articolul 357, Cod Penal“, a spus Muraru.

Consilierul prezidenţial al lui Klaus Iohanns a mai arătat că legea prevede şi dizolvarea unor asociaţii, fundaţii şi partide politice, care promovează şi întreţin propagandă fascistă, legionară.

„Institutul Ellie Wiesel, care a fost parte la elaborarea acestui proiect de lege, împreună cu grupul parlamentar al PNL, va avea o misiune foarte dificilă pentru că va trebui să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că există pericolul să ne trezim cu cazuri foarte grave, care nu sunt sancţionate la câteva sute de km de Bucureşti de către un Parchet şi să se ajungă la extreme în care câteva texte să fie sancţionate drept propagandă. Este foarte important ca institutul să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că acum asistăm cu toţii la naşterea unei jurisprudenţe în acest domeniu în România. Legea anterioară nu a avut aplicabilitate în plan juridic. Nimeni nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni cuprinse în textul acestei legi“, a mai spus Muraru.

CITESTE SI: CAPCANA LIDERILOR UNIONISTI: u devenit atât de loiali europenismului și euroatlantismului, încât pornesc chiar împotriva etnicilor români

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

17 comentarii

  1. Marlanul asta cica e din Partidul NATIONAl liberal fiind tot odata un antinationalist…Pai daca e un minoritar nazist.. da da nazist, am tot dreptu sa-i zic asa atata timp cat el si stapanii lui tind sami distruga identitatea si istoria….

  2. Sa inteleg ca am renuntat la vechii asupritor, ca sa ne gasim altii care sa readuca cenzura.

  3. Daca ceausescu ne interzicea dreptul la opinie pentru a putea construi in liniste astia ne interzic acest drept pentru a fura in liniste!

  4. Dar TOTUSI Antonescu ramine un mare erou national ! Istoria poate fi rescrisa, cenzurata sau modificata dar realitatea acelo rvremuri ramine realitate. Monitorizre, cenzurare, minciuni vremelnice, legi strimbe dictate de conditia de slugoi ai unor puteri straine, astea au mai fost , vor disparea cindva la fel cum au aparut , dar ISTORIA REALA APOPORULUI ROMAN va ramine REALA in vremuri. Sa nu uite puterea actuala ca si comunistii au facut acelasi lucru timp mai mult de 40 de ani. Si ? Din pacate roata istoriei se invirte in directie gresita !

    1. In 93 filmul Inceputul Adevarului este f aproape de realitatea istorica.. Cat e romantat sau cat e adevar nu stiu dar Antonescu in sala de judecata si-a incheiat testamentul politic cu aceste ultime cuvinte : " –Tie popor ingrat nu-ti va ramane nici cenusa mea." Aceste vremuri le traim astazi.

  5. A propos cine mai este si acest domn Andrei Muraru, ditamai consilierul presidential , can-am auzit niciodata de el ?

    1. Consilierul lui Klaus Iohannis, Andrei Muraru, este urmărit penal pentru furt de documente și șantaj, potrivit lui Corneliu Turianu, secretar al CNSAS. Andrei Muraru este inițiatorul modificării OUG nr. 31/2002, prin care să se interzică organizaţiile şi manifestările cu caracter legionar.

  6. Hai sa ne negam istoria, sa o uitam, sa-i lasam pe altii sa ne spuna ce avem voie si ce nu. Bravos guvernanti!!

  7. Aberatii legislative! Ce instanta poate sa stabileasca aceste lucruri? O sa-i duca la puscari pe toti care au tatuate zvastici? S-au pe cei cateva milioane de romani care cred ca Ceausescu a construit mai mult pentru Romania decat au putut sa varuiasca ,,democratii"? Ne intoarcem la cenzura?

    1. O sa-i duca la puscari pe toti care au tatuate zvastici? DA! Si cei cu secera si ciocanul!

  8. Nu pot sa cred cata lsitate poate exista pe pamant, ca in schimbul banilor mizerabili, sa-ti renegi istoria. A existat Antonescu, Codreanu, Ceausescu, asta este istoria! Cu bune si cu rele. Le stim si pe unele, si pe celelalte si nu ne dezicem. Ne`o asumam. Ce este mai grav insa este faptul ca cei ce se considera buricul pamantului si au platit tradatorii romani sa faca o astfel de lege NU-SI RECUNOSC IMPLICARILE NEMERNICE IN ISTORIA OMENIRII. Genocidul din Rusia Tarista, TRADAREA GERMANIEI in primul razboi mondial, manevrele "etnicilor" lor locuitori ai Angliei in implicarea Americii in al doilea razboi… si nu in ultimul rand implicarile actuale in declansarea crizelor economice si politice. Nu mai vorbesc despre subminarea si DISTRUGEREA NATIUNILOR-cazul Romania- TOCMAI PRIN ASEMENEA PUMN IN GURA, cu o astfel de lege. Atata timp cat va exista POPORUL EVREU CU NATIONALISMUL SAU, tot atata trebuie sa existe si POPORUL ROMAN CU NATIONALISMUL LUI.

  9. Fara nici-un fel de implicare sau simpatie politica! Nu putem (nici noi nici pacalicii astia – consilieri prezidentiali, analisti politici, s.a.m.d.) sa-i excludem din ISTORIE nici pe Maresal, nici pe Ceausescu, nici pe Petru Groza sau Dej, nici fam.regala (cu tot ce au facut ei – si rau si bun pentru tara). Daca incep unii (din prima paranteza) sa scrie ei ISTORIA iar noi – talpa tarii – sa o acceptam, atunci avem o problemala la Nivel National !!!
    Adica, sa tacem si sa nu raspundem in public, in mass-media sau in oricare mod la astfel de "idei" .

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.