Dosarul torţionarului Vişinescu a fost preluat de Parchetul General

Parchetul General a anunţat că a preluat dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu. IICCMER a trimis către procurori prima sesizare privindu-l pe torţionarul Alexandru Vişinescu. Sesizarea penală a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Cauza a fost declinată la Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar acum Parchetul General a dispus preluarea dosarului la Secţia de Urmăriri Penale.

Parchetul a anunţat şi că va analiza din punct de vedere juridic dacă în cazul lui Vişinescu a intervenit sau nu prescripţia faptelor. „În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză”, se arată în comunicatul Parchetului General

Gândul, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, publică, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România, profilul complet al torţionarului Alexandru Vişinescu. IICMER a depus marţi 30 iunie o plângere penală pe numele acestuia în care este acuzat de omor de osebit de grav. Printre vitimele care i se impută lui Vişinescu este şi fostul lideri ţărănist Ion Mihalache care a decedat la Râmnicu Sărat în urma torturilor aplicate de fostul comandat acum un pensionar fericit şi liniştit.

Cine este Alexandru Vişinescu

Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, in 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Alexandru Vişinescu, care acum trece drept un bătrânel jovial, a intrat în istorie cu mult înainte de episodul Râmnicu Sărat. „Faptele lui Alexandru Vişinescu pot fi încadrate în infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi şi asupra mai multor persoane, prevăzută de art. 176 alin. 1 lit. a şi b din Codul Penal Român”, se arată în sesizarea penală înaintată de IICCMER către Parchetul General.

Cu toate că au trecut 50 de ani de la faptele de care este acuzat Vişinescu, juriştii IICCMER susţin că termenul de prescripţie al infracţiunilor nu poate fi luat în considerare. Potrivit sesizării, autorităţile comuniste au împiedicat cercetarea şi trimiterea în judecată a torţionarilor precum Alexandru Vişinescu, astfel că, din punct de vedere legal, el încă poate fi tras la răspundere pentru infracţiunile de omor deosebit de grav.

Mărturiile despre torturarea deţinuţilor politici de la Râmnicu Sărat au fost făcute publice de către câţiva dintre supravieţuitorii acestei închisori. Alexandru Vişinescu este acuzat de asasinarea lui Ion Mihalache. Ion-Ovidiu Borcea, lider al PNŢ şi deţinut politic la Râmnicu Sărat, l-a acuzat public pe Vişinescu de moartea lui Mihalache. Într-un interviu consemnat de Cicerone Ioniţoiu, Ion-Ovidiu Borcea spune cu subiect şi predicat că fostul comandat al penitenciarului este vinovat de moartea dizidentului Mihalache.

Condiţiile inumane de la Râmnicu Sărat au fost povestite în detaliu de către Ion Diaconescu, unul dintre ultimii seniori ai PNŢ, stins din viaţă în 2011. Într-un interviu acordat lui Cosmin Budeancă, cercetător în cadrul IICCMER, Ion Diaconescu a rezumat astfel condiţiile de detenţie de la Râmnicu Sărat: „Bătăi şi terorizări fizice, care – la fel frigul şi foamea – au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă… şi nu permanente, să-nţelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică – să trăieşti ca-ntr-un mormânt. Şi mai a fost şi promiscuitatea, care… mă rog, este reprezentată prin acele tinete care stăteau în mijlocul celulelor şi-aşa mai departe.”

Sursa: Ziarul Gandul

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x