DOLIU in sportul din Romania. A MURIT UN VICECAMPION MONDIAL

Boberul român, Dumitru Focșeneanu, a murit ieri, la vârsta de 83 de ani. El a făcut parte din echipa României ca frânar de bob la Jocurile Olimpice de iarnă din 1964, 1968, 1972 și 1976, potrivit gsp.ro.

Împreună cu pilotul Ion Panțuru, a câștigat două medalii în competițiile de bob – 2 persoane din cadrul Campionatelor Mondiale: argint la Campionatul Mondial din 1969 și bronz la Campionatul Mondial din 1973.

„Un atac cerebral fulgerător l-a trimis la celebrul spital de urgență din Ploiești. Cu toate că un astfel de diagnostic necesită o intervenție rapidă, au fost necesare câteva ore bune, adică vreo cinci (că mai aveau puțin si se schimba și tura cred) pentru a trece de zona triaj și a fi internat. Evoluția a fost nefavorabilă, în scurt timp devenind o legumă”, a scris Horațiu Neculae, ginerele lui Focșeneanu, pe Facebook.

Dumitru Focșeneanu s-a stins din viață ieri. Dumnezeu să-l odihnească!

„NOI FĂCEAM 60-70 DE COBORÎRI PE SEZON!”

Dumitru Focșeneanu spunea într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor că bobul nu a fost niciodată o prioritate în România.

„Nici pe vremea lui Ceaușescu noi nu eram niște privilegiați. Doar că atunci, nici alte țări nu aveau condiții mai bune. Pe vremea noastră, nu erau decât câteva pârtii artificiale de bob în întreaga lume. Nemții și elvețienii aveau, de obicei, cele mai bune condiții, pentru că ei aveau și zăpadă în cea mai mare parte a anului. Ca un exemplu, noi făceam 60-70 de coborâri pe sezon, iar ei făceau 600-700, de zece ori mai mult. Plus că toate competițiile se disputau pe pârtii pe care ei le cunoșteau, pe care se antrenau, pe când noi atunci le inspectam”, povestea Focșeneanu.

PRIMĂ, CÂT UN CHEF LA MELODY

Boberii români nu erau profesioniști și, în perioada cât participau la concursuri, erau doar „scoși din producție”. Boberii erau angajați la Uzina de Mecanică Fină Sinaia.

Ion Panțuru a fost strungar, dar nu a profesat niciodată pe această meserie.

„Când aveam scoatere din producție, eram plătiți de federație. În rest, mergeam patru ore la muncă și apoi la antrenament”, a povestit Dumitru Focșeneanu acum câțiva ani.

Nici primele și recompensele pentru medalii nu erau însemnate.

„După ce am câștigat medalia de argint la Lake Placid, în 1969, am primit o primă cu care ne-am dus toți băieții să sărbătorim la barul Melody, în București. Am cheltuit toţi banii, că am dat de băut și celor din conducerea federației”, își amintea acesta.

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.