Doi suporteri timisoreni ARESTATI in Serbia

ASU Politehnica, clubul timişorean din Liga a V-a susţinut de suporterii bănăţeni, a disputat duminică primul joc în afara graniţelor ţării. Alb-violeţii au profitat de etapa de pauză din campionat și au jucat un amical cu sârbii de la OFK Kikinda, una dintre cele mai vechi grupări din ţara vecină. Gazdele s-au impus cu 2-1, graţie primei reprize, pe care au dominat-o în totalitate.

Circa 400 de timişoreni s-au deplasat peste graniţă pentru a urmări meciul amical, însoţiţi de grupuri de suporteri de la Borussia Monchengladbach şi Rapid Bucureşti. Ceea ce trebuia să fie o deplasare liniştită s-a terminat cu arestarea a doi timişoreni. Aceştia au fost duşi direct la tribunal în faţa unui judecător pentru că au aprins o torţă şi o fumigenă în timpul meciului. Au primit o amendă de 60.000 dinari fiecare (550 euro), ei trebuind să rămână în închisoare până se achită amenda. Pentru fiecare zi de întârziere se adaugă 1000 dinari la “nota de plată”. De asemenea au existat percheziţii corporale la graniţă pentru fiecare suporter, chiar şi pentru oficialii şi jucătorii echipei timişorene.

“Au fost prinși doi suporteri cu o fumigenă și o torță. Au fost ridicați imediat de către forțele de ordine sârbe, au fost duși la tribunal. Verdictul dat a fost o amendă de câte 550 de euro de persoană și reținerea celor doi până la achitarea sumei. Astăzi vom plăti amenda, iar cei doi se vor întoarce acasă ”, a declarat pentru Timiş Online liderul galeriei ASU Politehnica, Sebastian Novovic.

Suporterii spun că amicalul jucat cu OFK Kikinda a alarmat autoritățile sârbe încă de la trecerea frontierei. “Am fost duși în câte o cameră, puși cu fața la perete și ni s-a făcut percheziție corporală, au fost verificate toate bagajele și au fost reținute toate sticlele de băuturi care conțineau alcool, chiar și cele nedesfăcute. E absurd că într-un meci amical atmosfera a fost stricată din exces de zel”, a mai spus Sebastian Novovic.

UPDATE: Cei doi suporteri reţinuţi ieri în Serbia au fost eliberaţi din închisoarea din Zrenjanin. Aceştia au fost escortaţi până la graniţă de poliţia sârbă şi predaţi poliţiei române care o să îi aducă în Timişoara. Nota de plată finală – 118.200 dinari. Sursa: FrontPress.ro

13

1

2

3

4

5

7

8

9

10

11

12

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.