Dezvăluiri incendiare despre Victor Dăncilă! Cu ce se ocupă și ce notă a luat la Bacalaureat fiul premierului

Fiul Vioricăi Dăncilă a devenit celebru în ultima perioadă din cauza greșelilor gramaticale frecvente de pe pagina acestuia de socializare. De asemenea, acesta a fost luat în vizor și din cauza vestimentației necorespunzătoare pe care a avut-o la Ateneul Român.

Cu toate acestea, puţini ştiu cu ce se ocupă Victor Dăncilă. Fiul prim-ministrului este angajatul Autorităţii de Audit. În perioada în care Dăncilă era nominalizată pentru postul de premier al României, iar pe data de 29 ianuarie 2018 depunea jurământul ca prim-minitru, Victor era angajat la Autoritatea de Audit.

La acel moment, Curtea de Conturi a României a precizat, în scris, că fiul Vioricăi Dăncilă a fost angajat recent la OMV Petrom, loc în care tatăl său este manager regional. De altfel, acolo a fost angajată, până în anul 2007, şi premierul. ”În privinţa domnului Victor Dăncilă, vă comunicăm că acesta este angajatul Autorităţii de Audit cu contract individual de muncă pe perioadă determinată (durata mandatului demnitarului aferent perioadei 29.01.2018 – 15.10.2020), având funcţia de consilier I în cadrul cabinetului demnitarului”,a informat Curtea de Conturi.

CITESTE SI:  Dezastru total pentru Liviu Dragnea. Opoziția a hotărât! Astăzi se decide soarta Guvernului Dăncilă

În noua declaraţie de avere ce apare pe site-ul Curţii de Conturi, fiul premierului figurează ca angajat la Cabinet demnitari, în funcţia de consilieri al unuia dintre vicepreşedinţii Curţii.

Victor Florin Dăncilă a absolvit Grupul Școlar Tehnic Videle în 2008. Acesta a promovat Examenul de Bacalaureat cu media 9,62. La Limba şi literatura română, proba scrisă, acesta a obţinut 9,6, iar la oral a luat 10. Cât despre mesajul care l-a făcut remarcat pe fiul premierului, acesta a vrut să critice liderul statului, însă totul s-a întors împotriva lui, scrie Fanatik.ro.

” Te-ai opus cînd Ponta a vrut să interzică exportul de lemn pt a opri distrugerea Pădurilor, Te-ai opus desfiinţării a 102 Taxe şi Creşterii Pensiilor , Burselor, Salariilor medicilor şi Salariului Minim. Te-ai opus primei numiri de Premier făcută de Aleşii Poporului Român fără a prezenţa motivarea. Spui că bugetul e supraevaluat dar ceri mai mulţi Bani pt Securişti! Iată doar cîteva motive pt care nu eşti Preşedintele Meu!”, este mesajul lui Victor Dăncilă.

CITESTE SI:  Total neașteptat: Viorica Dăncilă a explodat! Ce declarații șocante a făcut premierul României

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.