Dezastru demografic! Până în 2050 numărul regilor TIGANI îl va depăşi pe cel al românilor

„Nu doar numărul romilor, cum se credea până acum, ci şi numărul regilor şi împăraţilor tigani îl va depăşi pe cel al românilor”, sună avertismentul sumbru al sociologilor români. Ei anticipează că înmulţirea regilor şi împăraţilor romi se va accentua în următoarele decenii, astfel că până în 2050 harta demografică a României va arată complet diferit faţă de prezent.

„Cei doi regi Cioabă reprezintă doar începutul”, este convins reputatul sociolog Decebal Popescu. „Rând pe rând, toţi romii care vor învăţa să scrie şi să se exprime cât de cât coerent se vor autointitula regi, împăraţi, faraoni, sultani, shoguni sau ţari. În 2050 vor fi izolate cazurile de romi care nu deţin nici o titulatură pompoasă, o să-i putem număra pe degete.”

Mai mult, copiii romilor vor primi la naştere direct titulaturi de rege, împărat sau faraon, renunţându-se astfel la nume şi prenume. „Numele vor fi în funcţie de locul de naştere şi ordinea în care au venit pe lume. Vom avea Faraon al XVI-lea de Bolintin, Împărat al 174-lea de Făurei sau Sultan al 1001-lea de Strehaia”, spune reputatul sociolog.

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x