DESCOPERIRE IMPRESIONANTA: MOARTEA NU EXISTA! IATA CE NE ASTEAPTA PE LUMEA CEALALTA

moarte (1)

Cea mai noua teorie stiintifica demonstrata cu ajutorul fizicii cuantice dovedeste ca moartea nu exista si ca trupul nu este punctul terminus al calatoriei sufletului, ci ne asteapta o calatorie lunga.

„Multiversul” ne asteapta

Prin observatii ce tin de fizica cuantica s-a ajuns la notiunea de „lumi multiple” sau „multivers”, in loc de„univers”. Noua teorie care demonstreaza ca moartea nu exista are la baza conceptul de biocentrism.

Stravechiul „pom al vietii”, care arata ca ce este in Cer, asa si pe Pamant

Adica, exista un numar infinit de universuri si tot ceea ce este posibil sa se intample are loc in unele dintre acestea. Iar ceea ce nu este posibil sa se intample este doar moartea. Toate aceste multiple universuri exista simultan si, indiferent ce se intampla intr-unul dintre acestea, „actiunea” se continua intr-un altul.

Podul Einstein-Rosen, calea de legatura intre universuri

Daca un corp este distrus intr-un univers, nucleul energetic de 20 de wati, masurat stiintific, care a facut creierul sa functioneze ca un computer nu se stinge odata cu trupul. Se stie de ani multi ca „energia nu se distruge, se transforma”, iar„fantana energo-informationala” a creierului, cum au numit cercetatorii cei 20 de wati, transcede intr-o nou univers.

Timpul si spatiul, „instrumente pentru creier”

Citeste si:  Expert american despre METODA folosită de Gheorghe Dincă pentru a distruge cadavrele Alexandrei și Luizei

Bratarile sacre ale dacilor, un pod „Einstein-Rosen” pentru sufletele nemuritoare.

Un experiment, publicat recent in „Science”, arata comportamentul unei particule ce trebuia sa treaca simultan prin doua separatoare de fascicule. Particula a trecut prin primul separator de fascicule. Cat timp aceasta a petrecut in separator, un Observator oarecare se poate decide sa actioneze comutatorul celui de-al doilea separator, pornindu-l sau oprindu-l. Ceea ce Observatorul a decis la acel moment, a determinat particula sa se comporte intr-un anume fel, sa treaca mai departe sau sa mai astepte. Indiferent de alegerea pe care a facut-o Observatorul, particula este cea care experimenteaza optiunile. Ideea e ca manifestarea energiei transcede ideea clasica de timp si spatiu. Ganditi-va la cei 20 de wati de energie ca la un holoproiector, care afiseaza rezultatele experimentului pe un ecran. Indiferent daca Observatorul a oprit sau a pornit al doilea separator de fascicule, holoproiectorul ramane activat de aceeasi baterie de 20 de wati. Conform Biocentrismului, spatiul si timpul sunt doar instrumente pe care creierul uman, „bateria de 20 de wati”, le foloseste ca sa aranjeze intr-o forma accesibila informatiile primite.

Mintea are nevoie de ele. „Bateria” nu, doar le proceseaza la un moment dat, dar functionarea ei categoric nu depinde de timp si spatiu.

Legatura Cer-Pamant

Vorba lui Einstein:„Oamenii ca mine stiu ca diferenta intre trecut, prezent si viitor nu este decat o iluzie perpetuata de incapatanarea umana”. Orice se intampla cu trupul uman, „bateria” este cea care va experimenta trecerea prin „al doilea separator de fascicule”. Aici intervine Multiversul. Intr-un univers, trupul poate sa moara, dar simultan, in alt univers, el poate continua sa traiasca.

Citeste si:  CUTREMUR SERIOS in Romania in urma cu putin timp

Practic, ceea ce au descoperit cercetatorii acum, in trecut se numea Pomul vietii, a carui filosofie se regaseste in toate culturile antice. Este Thorul, „legatura Cer – Pamant”, care constituie calea prin care „fantana nemuritoare de energie”,„bateria de 20 de wati” purtatoare de infoenergie sare dintr-un univers in altul. In stiinta, Thorul poarta denumirea de Podul Einstein-Rosen. De fapt, sunt mai multe poduri, fiecare catre alt univers, care uneste„gaurile negre”. Conform acestei teorii, universul in care ne aflam noi se afla in interiorul unei gauri negre, care exista in interiorul altui univers si tot asa.

Cine este Observatorul care alege sa ne comute la un moment dat, acordand „bateriei” energoinformationale sa experimenteze si alte universuri? Rugaciunea „Tatal nostru” contine esenta acestei teorii:

„Tatal nostru care esti in ceruri (…)/ Faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe Pamant”!

Loading...

9 Comments

  1. ABABEI

    Viata continuua ,venim si experimentam tot ,invatam pentru ca de aceeia ne intrupam. Adunam bagaje unele folositoare ,altele nu si calatorim cu experienta acumulata si revenim ori de cate ori trebuie …Viata e perpetuua cine nu intelege acum ,va intelege candva probabil nu le-a venit timpul ,fiecare avem timpul nostru…..NAMASTE

    Reply
  2. Vasile Chirila

    Bateti campii (in cazul in care nu ati copiat de la "destepti" ceea ce ati scris), fara sa introduceti un gram de logica gandita. UNIVERSUL ESTE INFINIT. In aceste caz vobiti de variante de existenta multidimensionala (asa cum noi traim intr-una din variantele cu 3 dimensiuni, exista si variante nu "n' dmensiuni – "n" tinzand catre infinit) , pe care cei 20 de wati (in aceasta varianta, in altele fiind mai multi sau mai putini)ii parcurge, pentru "curatire" (spalarea pacatelor). Va ajunge cat v-am spus, ca si-asa nu credit si nu aveti posibilitatea sa inteleget (cel putin voi, ca scriitori, sau cititori .

    Reply
  3. Florica

    Pardon aici nu se specifica nimic de DUMNEZEU iar eu cred doar in el nimeni si nimc nu ma poaet convinge ca nu exista eu spun parerea mea imi cer scuze pt cei ce i-am suparat cu comentariul meu

    Reply
  4. Ilie harmaniuc

    .nu corespund descoperirile cu ce a zis Creatorul :''…veți muri…'' daaaar,poate vă este mai uşor să-l credeți pe Lucifer care a zis:…''nu veți muri….''

    Reply
  5. COCUEMA

    AM ASCULTAT OAMENI…CARE MIAU POVESTIT MULTE LUCRURI IESITE DIN COMUN.PARANORMALE.SIGUR MINTEA NU POATE SA ACCEPTE INVIZIBILUL SAU NECUNOSCUTUL.NU CRED SUBT NICI O FORMA ..CA OMUL.SE TERMINA AICI.PE PAMANT CAT TRAIESTE…CEVA SE INTAMPLA TOTUSI…DAR E BINE SA NE VEDEM DE TREABA ..OMUL INCA NU ESTE PREGATIT PSIHIC PENTRU ALTE REALITATI…DE NECONCEPUT MINTII..UMANE..DE CE CRED ACESTE LUCRURI?CRED SI PUNCT……SANTEM CREATI DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA CREATORULUI .SI NU CRED NICI O CLIPA CA EL A VRUT SA FIM PROSTI…DAR NU AVEM VOIE SA STIM MAI MULT DEOCAMDATA..NICI SA MERGEM LA EL..SANTEM RAI ..DE ASTA ….INCA NU PRETUIM …IUBIREA SI NU O APLICAM IN VIATA NOASTRA UNII OAMENI NU STIU DE ?CE INTREZARESC CATE CEVA… CARE LE PUNE PE GANDURI…..NIMIC NU E ASA ,CUM VEDEM…CINE CREDE…..CA NIMENI NU STIE CE FACEM ,,SPUNEM.,,.GRESESTE. NU AM VENIT AICI PE TERRA ASA DE FLORILE MARULUI .INSTANTANEU DOAR SA MANCAM….SI VENIREA NOASTRA PE PAMANT PRIN NASTERE SI PLECAREA E MINUNE………..

    Reply

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.