“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
SPORT

De data asta cad toti!

E rândul nostru să fim deasupra tuturor! Penalii din fotbal încep sa cadă, unul câte unul. Becali înfundă pușcăria pentru trei ani și avem speranţe de mai mult chiar. Celălalt penal al Stelei, mafiotul Mustaţă, un adevărat lider al suporterilor drepţi și demni, are mari șanse să se întoarcă acolo unde îi este locul – la brutărie. Pardon, la pușcărie. Mitică e luat și el în vizor de DNA, după afaceri dubioase fără număr. Copos, Borcea, Meme, Giovanni și Victor par să fi scăpat, însă doar pentru moment. Încet, încet, se strânge laţul în jurul lor.

Cu sprijinul tacit al unor lideri de galerie semi-mafioți sau cu spatele puternic asigurat de alte personaje dubioase, creditorii autoproclamați oameni de fotbal s-au folosit de cluburile noastre dragi până la ultima suflare. Copos a căpușat Rapidul până l-a trimis în B și pozează acum în victimă a suporterilor veșnic neînțelegători și nerecunoscători. La Craiova, Timișoara, Galați, situația nu e cu mult diferită.

După decizia din dosarul transferurilor de fotbaliști, aveam speranțe de doi bani într-o judecată dreaptă și o revenire la normalitate. Însă o decizie nesperată chiar și de cei mai optimiști dintre noi, în celalălalt dosar la transferurilor, de terenuri, ne-a arătat că se poate. Becali a ajuns la răcoare și acesta pare doar începutul.

Arestarea lui Becali a creat un precedent periculos – un precedent periculos pentru toți penalii din fotbal care, ani de-a rândul, s-au crezut deasupra tuturor. Ne-au distrus pasiunea, ne-au omorât visurile, ne-au sufocat emoțiile și ne-au călcat în picioare. Ne-au călcat în picioare istoria, tradiția și tot ce aveam mai de preț. Unul câte unul, de data asta, cad toți. Acum, e rândul nostru să revenim acolo unde ne e locul. Să revenim deasupra tuturor.

Acum e șansa noastră. E șansa noastră să ne redobândim libertatea, pasiunea și emoțiile. E șansa noastră să ne recâștigăm demnitatea de suporteri, de români, de oameni liberi.

Dezintoxicarea fotbalui de cei care au supt din el ani de-a rândul poate fi doar începutul, începutul celor care încă mai speră într-un fotbal curat și o societate normală. Vrem un fotbal curat și o societate curată, fără mitică, petrică sau clanul becali.

Pentru că fotbalul nu a murit, pentru că fotbalul trăiește prin noi, avem datoria, acum, mai mult ca oricând, să punem umărul la reclădirea echipelor care ne-au oferit mai mult decât amintiri frumoase, ne-au oferit victorii vibrante, dar și înfrângeri amare. Ne-au oferit zâmbete care au durat zile întregi, nopți nedormite, prietenii pe viață, idei de a schimba lumea și visuri unice.

Penalii din fotbal încep să cadă! Pentru noi, se simte miros de libertate, miros de fumigene și de speranță. Un viitor mai bun e acum mai aproape ca niciodată! De pe E oficial

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.