“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
EDUCATIV - CULTURA

De ce trece timpul mult mai repede acum: în Universul timpuriu evenimentele se petreceau de cinci ori mai lent

fxegcmxxwaarcc2

Timpul pare să treacă de cinci ori mai lent în Universul timpuriu, potrivit unui studiu ştiinţific, care foloseşte pentru prima data obiecte cosmice foarte strălucitoare, quasarii, pentru a confirma acest fenomen ciudat.

Teoria relativităţii propusă de Albert Einstein susţine că, din cauza expansiunii Universului, “ar trebui să observăm că Universul îndepărtat creşte lent”, explică pentru AFP Geraint Lewis, astrofizician la Universitatea din Sydney şi primul autor al studiului publicat luni în Nature Astronomy.

Cercetătorii au folosit observarea stelelor care îşi încheie viaţa în explozii, supernove, pentru a arăta că timpul părea să treacă de două ori mai încet când Universul avea jumătate din vârsta sa actuală, care este estimată la 13,8 miliarde de ani.

Noul studiu foloseşte quasarii, care sunt incomparabil mai strălucitori, pentru a merge înapoi cu un miliard de ani după naşterea Universului. Timpul pare să curgă de cinci ori mai lent acolo, potrivit studiului.

“Totul pare să funcţioneze cu încetinitorul” pentru observatorul actual, potrivit profesorului Lewis, dar “dacă v-aş putea transporta printr-o magie ar dura acum zece miliarde de ani să ajungeţi lângă unul dintre aceşti quasari şi să vă uitaţi la cronometru, totul vi s-ar părea normal”, a explicat el. “O secundă ar fi o secundă”, a adăugat el.

Pentru a măsura fenomenul, numit dilatare cosmologică a timpului, profesorul Lewis şi statisticianul de la Universitatea din Auckland, din Noua Zeelandă, Brendon Brewer, au analizat date de la 190 de quasari, colectate pe parcursul a 20 de ani.

Quasarurii, nuclee galactice cu o gaura neagră supermasivă în centru, sunt cunoscute a fi cele mai strălucitoare şi mai energice obiecte din cosmos. Ceea ce le face “balize foarte utile pentru cartografierea Universului”, afirmă prof. Lewis.

Dificultatea a fost de a le face ceasuri cosmice la fel de uşor de utilizat ca şi supernovele. Acestea din urmă oferă un semnal unic, dar fiabil în timp.

Pentru quasari cercetătorii şi-au atins obiectivele datorită unui număr mare de date şi progreselor recente în înţelegerea statistică a evenimentelor aleatorii.

În acest caz, cercetătorii au reuşit să interpreteze şocuri multiple care apar atunci când gaura neagră a quasarului absoarbe materie.

“Am descoperit acest spectacol de artificii şi am arătat că şi quasarii pot fi folosiţi ca indicatori de timp pentru primele zile ale Universului”, a spus el. Şi astfel s-a demonstrat că “Einstein are din nou dreptate”.

Încercările anterioare de a folosi quasarii pentru a măsura teoria dilataţiei cosmologice a timpului au eşuat, ducând la “sugestii ciudate”, cum ar fi aceea că quasarii nu erau obiecte atât de îndepărtate cum s-a observat. Noul studiu arată că aceste obiecte cosmice respectă de asemenea legile Universului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.