“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
INTERNATIONALSTIRI

„Dacă ești alb, ești rasist!” Profesorii universitari din Marea Britanie, învățați cum să gestioneze „privilegiul de a fi alb”

rxm

Sunteți rasist? Universitatea la care predați spune că da, chiar dacă nu spuneți, nu gândiți sau nu faceți lucruri rasiste, și asta pentru că totul are legătură cu culoarea pielii. Se întâmplă în Marea Britanie, unde profesorilor universitari li se sugerează să participe la seminarii pentru a se ocupa de „privilegiul de a fi alb” și a de se „reeduca” pe această temă.

Potrivit The Times, universitățile britanice îi încurajează pe lectori să recunoască „privilegiul de a fi alb”, realitate care îi face, fără voia lor, rasiști. Așadar, la seminariile pe care sunt chemați să le urmeze, profesorii universitari află că persoanele cu piele albă se bucură de avantaje mai mari în viață pentru că s-au născut așa, în timp ce persoanele de culoare sunt discriminate în mod regulat.

În posterele afișate la Universitatea din Bristol se spune că profesorii universitari sunt ajutați să „examineze și să recunoască rolul distructiv al persoanelor albe”.

Acțiunea intitulată „Mergând pe partea albă a străzii” este promovată prin fluturași pe care se spune: „Vom privi acest lucru ca pe o realitate de zi cu zi a privilegiului albului care provoacă „agresiuni” zilnice persoanelor de culoare. Vrem să aflăm de ce albii beneficiază de avantaje doar datorită culorii pielii lor și în ce măsură această forță discriminatorie a albilor este la fel de răspândită astăzi față de acum 400 de ani”.

Doar 85 dintre cei 15.905 de profesori din Marea Britanie sunt negri, potrivit unui raport din 2015 al Runnymede Trust, un think-tank pentru egalitatea de rase. Cercetările indică, de asemenea, că studenții de culoare și cei ai minorităților etnice (BAME) au mai multe șanse să renunțe la universitate. Dacă reușesc totuși să nu renunțe la studii, este mai puțin probabil să li se acorde o diplomă superioară decât colegilor lor albi.

Seminarii similare din SUA pe tema așa zisului rasism au determinat studenții americani să riposteze. Ei au decis să tapeteze pereții campusurilor cu postere pe care au scris mesajul „E ok să fii alb!”.

Frank Furedi, profesor de sociologie la Universitatea din Kent, consideră că acest concept privind „privilegiul de a fi alb”, nu face decât să eticheteze fiecare persoană albă drept „rasistă”. „A fi alb este echivalentul păcatului original, iar rasismul alb este inevitabil”, declară el pentru Sunday Times.

Sursa: ActiveNews

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.