“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
POLITICA

CUTREMUR! Traian Băsescu a fost descoperit COLABORATOR al Securității! Amănunte INCENDIARE!

12bac42773d868a74e0b3f4c9ddb60e6

Informații contradictorii de la CSNAS despre votul pronunțat astăzi în cazul lui Traian Băsescu. Potrivit unor surse G4Media.ro, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a votat, joi, în unanimitate, reverificarea relației fostului președinte Traian Băsescu cu Securitatea după ce au apărut elemente noi la dosar.

Fostul președinte a declarat pentru G4Media.ro că își menține declarația din 2006, potrivit căreia nu a semnat nici un angajament cu Securitatea și nu a dat note informative.

Alte surse au declarat însă pentru G4Media.ro că membrii Colegiului CNSAS ar fi votat o notă de constatare că Traian Basescu ar fi fost colaborator al Securității ca poliție politică, dar în acest caz decizia trebuie trimisă în instanță pentru a infirma sau confirma votul colegiului. Într-o astfel de situație, CNSAS nu poate face publică informația, potrivit legii, până când dosarul nu ajunge în instanță.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.