“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
FOCUS 14

Cele 88 de percepte

1. Orice religie sau învăţătură care neagă Legile Naturale ale Universului
este falsă.

  1. Oricare ar fi percepţia cuiva despre Dumnezeu sau zei sau Forţa Motoare a Universului, nimeni nu poate nega că Legile Naturii sunt opera ( şi, de aceea,tocmai intenţia) acestei Forţe.

  2. Dumnezeu şi religia sunt concepte distincte, separate şi aflate adesea chiar în conflict. Dumnezeu este personificarea Naturii ce-şi dovedeşte perfecţiunea prin evidenţa Legilor Naturale.Religia este o creaţie a muritorilor,de aceea supusă greşelii. Religia poate proteja sau distruge un popor, aceasta depinzând de structura pe care i-au dat-o creatorii săi, de motivaţiile agenţilor săi şi de determinările circumstanţelor istorice.

  3. Cea mai adevărată formă de rugăciune este comuniunea cu Natura.Aceasta nu este doar vocală. Du-te într-un loc singuratic, dacă e posibil pe un vârf de munte, într-o noapte senină,şi gândeşte-te la măreţia şi ordinea macrocosmosului infinit. Apoi încearcă să înţelegi complexitatea microcosmosului,şi acesta infinit. Vei fi în armonie cu Natura şi odată cu aceasta vei căpăta putere, pace interioară şi siguranţă.

  4. Sistemele politice actuale protejează şi promovează religiile care predică viaţa de apoi. Astfel oamenii sunt învăţaţi să renunţe la a se apăra de cei care îi distrug viaţa actuală.

  5. Istoria, atât cea laică cât şi cea religioasă, este un fals promovat de cei cărora le aduce beneficii.

  6. Religia, în forma sa cea mai benefică,este simbolistica unui Neam şi a culturii sale. O religie multirasială distruge sensul unicităţii, al exclusivităţii şi al valorilor necesare supravieţuirii rasei.

  7. Ceea ce oamenii numesc “supranatural” este de fapt ceva natural încă neînţeles.

  8. Proliferarea legilor care duc la pierderea libertăţii este un semn al maladiei spirituale din sânul unei Naţiuni.

  9. Dacă o Naţiune este deposedată de sănătate spirituală şi caracter moral,locul acestora va fi luat de guverne şi oameni fără principii. De aceea libertatea favorizează valorile morale, iar tirania duce la decădere morală.

  10. Adevărul nu necesită multe explicaţii.De aceea fereşte-te de doctrinele “stufoase”. Marile principii sunt laconice.

  11. Adevărul nu se teme de investigaţii.

  12. O credinţă ne fondată este o capcană.Un popor care nu verifică valabilitatea şi efectul credinţelor sale va suferi su chiar va pieri.

  13. Nu există motivaţie mai puternică decât convingerea că ceea ce faci este drept, just.

  14. Conform Legilor Naturii, nimic nu este mai just decât protejarea propriei rase.

  15. Discernământul este semnul sănătăţii unui popor. Într-o naţiune, civilizaţie,cultură sau rasă bolnavă sau muribundă substanţa este abandonată în favoarea aparenţei.

  16. Discernământul include capacitatea de a recunoaşte diferenţele dintre credinţă şi realitatea demonstrabilă.

  17. În cadrul Legilor naturii nu există drepturi sau privilegii. Căprioara vânată de un leu flămând n-are nici un drept la viaţă Cu toate acestea, ea poate obţine câştigarea vieţii ascultându-şi instinctele naturale care o îndeamnă la vigilenţă. La fel, omul n-are nici un drept la viaţă, libertate sau fericire. Toate acestea pot fi obţinute de un om, de familia sa, de tribul său, sau de strămoşii săi , dar rămân nişte deziderate, îndeplinite sau nu, nu nişte drepturi. Aceste deziderate se pot împlini şi menţine daor prin vigilenţă şi respectarea Legilor Naturii.

  18. Un popor care nu este convins de unicitatea şi valoarea sa va pieri.

  19. Rasa Albă a suferit, milenii la rând,invazii şi brutalităţi din partea Asiei şi Africii. Atilla şi hunii asiatici, de exemplu,care au invadat Europa în sec. V, jefuind,violând şi ucigând de la Alpi până la Marea Baltică şi cea Caspică. Acest scenariu a fost repetat de mongolii lui Ghinghis Han opt secole mai târziu. În secolul VIII, cu sute de ani înaintea Cruciadelor şi cu opt secole înaintea aducerii negrilor în America, maurii nord-africani au invadat şi au cucerit Portugalia,Spania şi o parte a Franţei. Astfel încât şmecheria cu vinovăţia rasei Albe pe care o încearcă azi călăii civilizaţiei este invalidate atât sub aspect istoric cât şi de către Legile Naturii care nu recunosc compasiunea între diferitele specii. Adevărul este că toate rasele au beneficiat enorm de geniul creativ al Arienilor.

  20. Un popor care permite celor din altă rasă să trăiască alături de el, în mijlocul său va pieri deoarece rezultatul inevitabil al integrării rasiale este mixarea
    inter-rasială care distruge caracteristicile şi existenţa rasei. Integrarea forţată este un genocid planificat, mai ales în cazul Rasei Albe, astăzi doar o minoritate a lumii.

  21. În cele din urmă, o rasă sau o specie nu poate fi judecată drept superioară sau inferioară prin realizările sale ci prin voinţa şi capacitatea sa de supravieţuire.

  22. Sistemele politice, economice şi religioase pot fi distruse şi apoi refăcute de către oameni. Moartea unei rase este ireversibilă.

  23. Nici-un popor sau rasă nu poate să îşi continue existenţa fără imperative teritoriale în care să-şi protejeze şi promoveze modul său de existenţă.

  24. Un popor care nu are o cultură proprie, exclusivă, va pieri.

  25. Natura a creat o anumită antipatie între diferitele rase şi specii pentru a proteja unicitatea şi existenţa fiecăreia.Violarea spaţiului vital duce ori la conflict,ori la asimilare.

  26. Nu este constructiv să-i urăşti pe cei din altă rasă sau chiar pe cei de rasă amestecată. Dar o separare treruie menţinută pentru protejarea şi supravieţuirea propriei rase. Este necesar, însă, să-i urâm, cu o ură perfectă şi pură pe cei din propria rasă care-i trădează pe ai săi.Trebuie să urâm cumplit acele popoare sau acele practici care distrug cultura unei rase sau exclusivitatea sa teritorială.

  27. Conceptul societăţii multi rasiale încalcă toate legile naturale privind protejarea speciei.

29.Conceptul de “egalitate” este dovedit,de către Natură, ca fiind o minciună.El este o căutare a celui mai mic numitor comun iar găsirea lui va distruge
orice rasă, naţiune sau cultură superioară.Pentru a face ca un cal de povară să alerge la fel de repede ca un cal de curse trebuie, în primul rând, să
handicapezi calul de curse; ca să faci un cal de curse să tragă ca un cal de povară, trebuie să-l handicapezi pe cel din urmă. În fiecare caz impunerea
egalităţii înseramnă distrugerea însuşirilor superioare.

  1. Instinctele de conservare a rasei şi a speciei sunt impuse de către Natură.

  2. Instinctele sunt mecanismele perfecte ale Naturii pentru asigurarea supravieţuirii fiecărei rase sau specii.Slăbiciunii umană de a raţionaliza diferitele
    împrejurări nu trebuie să-i fie permis să interfereze cu aceste instincte.

  3. Corcirea a fost, este şi va fi, cea mai mare ameninţare pentru supravieţuirea Rasei Ariene.

  4. Compasiunea pentru altă specie este contrară Legilor Naturii fiind, astfel,sinucigaşă. Dacă un lup intervine pentru a salva un miel din colţii unui
    leu, el va fi ucis. Astăzi, omul alb este apăsat de o fiscalitate atât de împovărătoare încât nu-şi mai permite să aibă copii. Impozitele cresc pentru a fi folosite în ajutorarea a zeci de milioane de ne-albi. După cum vedeţi, omul este supus tuturor Legilor Naturii. Aceasta n-are nimic de a face cu moralitatea,ura, binele sau răul. Natura nu recunoaşte noţiunile de bine sau rău în relaţiile dintre specii. Dacă leul mănâncă mielul, e bine pentru leu şi rău pentru miel. Dacă mielul scapă din ghearele leului, e bine pentru miel şi rău pentru leu. Astfel observăm că aceeaşi situaţie poate fi etichetată în acelaşi timp ca bună şi rea. În realitate acest lucru nu este adevărat, deoarece nu există contradicţii în Legile Naturii.

  5. Instinctul sexual este unul dintre mecanismele perfecte ale Naturii pentru protejarea speciei. El nu trebuie reprimat,iar scopul său trebuie să fie reproducerea.De mii de ani, femeile au născut copii la vârste timpurii. Azi, într-o încercare de a se conforma unor norme culturale străine, ele îşi neagă instinctele şi îndatoririle ordonate de Natură.Viaţa unei rase izvorăşte din pântecele femeilor sale. Cel care judecă trebuie în primul rând să facă diferenţa între bine şi rău.

  6. Homosexualitatea este o crimă împotriva Naturii. Scopul natural al instinctului sexual este reproducerea, deci,supravieţuirea speciei. Homosexualitatea
    nu protejează specia. Este nenaturală adică o perversiune sinucigaşă.

  7. Pornografia îi degradează pe toţi cei implicaţi în ea. Femeia este redusă la stadiul de obiect iar sexul la împreunare animalică.

  8. Rasa ai cărei bărbaţi nu luptă până la moarte să-şi păstreze femeile va pieri.Orice bărbat alb cu instincte sănătoase va simţi dezgust şi repulsie când va vedea o femeie din rasa sa cu un bărbat de altă rasă. Cei care controlează azi media şi afacerile lumii vestice spun că această atitudine este greşită. Eticheta este “rasism”. Ca şi orice “ism”; de exemplu cuvântul “naţionalism” înseamnă promovarea naţiunii din care faci parte, rasism înseamnă pur şi simplu să promovezi şi să protejezi viaţa rasei tale.Este poate cel mai onorabil lucru din această existenţă. Orice om care nu ascultă aceste instincte este împotriva naturii.

  9. Într-o cultură, civilizaţie, rasă bolnavă ori muribundă, valorile tradiţionale şi “ereziile” politice vor fi etichetate drept crime monstruoase de către inchizitori mascaţi în patrioţi înverşunaţi.

  10. Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul îşi va corupe prezentul şi distruge viitorul.

  11. O rasă trebuie să cinstească pe cei care şi-au jertfit viaţa şi libertatea pentru supravieţuirea neamului.

  12. Poporul, respectiv membrii rasei,sunt Naţiunea. Loialitatea rasială trebuie întotdeauna să înlocuiască legăturile naţionale şi geografice. Dacă acest lucru
    este reţinut şi înţeles, se va termina cu războaiele fraternicide. Războaiele nu trebuie purtate în beneficiul unei alte rase.

  13. Liderii Naţiunii nu sunt stăpânitori,ci slujbaşi şi Păzitori. Ei nu slujesc pentru un câştig material. Alege întotdeauna un păzitor pe care nu-l interesează acumularea de bunuri materiale.

  14. Alege-ţi şi judecă-ţi liderul, numit şi păzitor, astfel: cel care încearcă tot timpul să limiteze puterea statului are inimă şi conştiinţă. Cel ce vrea să extindă această putere este un potenţial tiran.

  15. Nici un guvern nu dă ceva cuiva fără ca pentru această să ia de la altcineva.Guvernarea este, prin natura sa,jaf legalizat. Este necesară doar o taxă
    limitată pentru apărarea naţională şi ordinea internă. Orice altceva este dăunător libertăţii.

  16. Legea organică fundamentală,Constituţia unei Naţiuni, nu trebuie să fie amendabilă decât prin consensul unanim al tuturor partidelor: altfel este deschisă poarta pentru cea mai primejdioasă şi mortală formă de guvernare, democraţia.

  17. Într-o democraţie, cei care controlează presa (şi astfel, mintea electoratului) au puteri nevisate nici de regi sau dictatori.

  18. Cea mai simplă cale de a descrie o democraţie este următoarea: trei indivizi formează un guvern, fiecare având un vot. Atunci doi dintre ei votează să-i fure bunurile celui de al treilea.

  19. Ultimele stadii ale democraţiei sunt pline de războaie străine deoarece sistemul falimentar încearcă să supravieţuiască jefuind alte naţiuni.

  20. Într-o democraţie, ceea ce este legal, rareori este moral, iar ceea ce este moral este deseori ilegal.

  21. După democraţie urmează întotdeaunaun om puternic…unii îl numesc dictator. E singura cale de a restabili ordinea după haosul creat de democraţie.
    Găseşte-l cu înţelepciune pe acest Puternic ! El trebuie să fie unul dintre aceia care au arătat că singurul său scop în viaţă este salvarea Neamului.Ţelul său său final trebuie să fie restaurarea domniei Legii bazate pe perfectele Legi ale Naturii. Nu-l alegeţi după vorbele sale. Alegeţi pe cineva care a sacrificat totul înfruntând tirania; cineva care a suferit şi a perseverat. Aceasta este unica probă valabilă a valorii sale.

  22. Un sistem tiranic va face orice,indiferent cât de brutal sau de corupt,pentru a se menţine.

  23. Unei tiranii nu i se poate pune capăt decât prin forţă.

  24. Cei care comit acte de trădare îşi deghizează faptele proclamându-şi patriotismul.

  25. Propaganda est o componentă majoră a tuturor regimurilor, laice sau religioase; orice regim încearcă să-şi convingă cetăţenii că sistemul este bun, drept, benefic şi nobil. Cu cât este propaganda mai agresivă cu atât mai suspicioşi trebuie să fim asupra adevărului său.

  26. Puterea politică, în ultimă instanţă,este creată şi menţinută prin forţă.

  27. Un regim care foloseşte prea multă retorică patriotardă, maschează de fapt tirania.

  28. Propaganda este o armă legitimă şi necesară în orice luptă. Elementele unei propagande eficiente sunt: simplitate,emoţie, repetiţie şi laconism.

  29. Tirania te învaţă ce să gândeşti.Oamenii liberi învaţă cum să gândească.

  30. Fereşte-te de cei care îşi măresc averea folosind vorbele. În special de avocaţi sau de preoţii care neagă Legile Naturii.

  31. Patriotul condus spre beciurile inchiziţiei sau eşafodul călăului, va fi cel mai aspru condamnat de foştii prieteni şi aliaţi; prin asta ei încearcă să nu-i
    împărtăşească soarta.

  32. Graţioasa Zeiţă a Păcii trăieşte doar sub braţul protector al puternicului ZEU AL RĂZBOIULUI.

  33. Legea organică, fundamentală a unei Naţiuni trebuie să statueze cu o specificitate irevocabilă şi de negreşit identitatea grupului omogen, rasial şi
    cultural pentru bunăstarea căruia a fost creată. Continuitatea unei naţiuni este dedicată exclusiv bunăstării doar a acelui grup specific.

  34. Rasa sau cultura care îi lasă pe alţii să-i controleze sau să-i influenţeze următoarele instituţii va pieri:
    a) mass-media
    b) şcoala
    c) instituţiile religioase
    d) birourile politice
    e) instituţiile monetare
    f) instituţiile judiciare
    g) instituţiile culturale
    h) viaţa economică.

  35. Doar legile necesită puţine explicaţii.Sensul lor este irevocabil prin simplitate şi specificitate.

  36. Emoţiile umane sunt atinse mult mai eficient de către cuvântul vorbit decât de cuvântul scris. De aceea un sistem tiranic va reacţiona mai violent la
    manifestaţiile dizidenţilor decât la cărţi sau pamflete.

  37. Legea organică fundamentală a unei Naţiuni este exact atât de pertinentă cât este voinţa şi puterea de a o impune.

  38. Un popor neînarmat va fi înrobit.

  39. Unii spun că pana (condeiul) este mai puternică decât spada. Se poate.Totuşi, cuvântul fără sabie nu are nici o autoritate.

  40. Tiraniile se construiesc pas cu pas, deghizate în retorici nobile.

  41. Diferenţa între un terorist şi un patriot este controlul asupra presei.

  42. Judecăţile liderilor trebuie să fie adevărate conform Legilor Naturii şi,totuşi, temperate de raţiune.

  43. Materialismul este corupt şi distructiv.Păzitorii unei Naţiuni trebuie să avertizeze în mod constant şi să combată spiritul materialist.

  44. Materialismul îi face pe oameni să-şi dorească clădirea unor statute artificiale prin bunăstare şi avere. Adevăratul statut social este conferit din slujirea
    Familiei, Rasei şi Naţiunii.

  45. Materialismul duce, în ultimă instanţă,la consumism exagerat care se trasformă în cele din urmă în violarea Naturii şi degradarea mediului. Este nenatural.Adevăraţii Păzitori ai Naţiunii trebuie să fie absolut imuni la microbul materialismului.

  46. Rolul negustorului este de a furniza o metodă de schimb. Un comerciant care promovează consumul nesăbuit nu trebuie tolerat.

  47. Singura funcţie legitimă a banilor este ca mediu de schimb şi purtător de valoare. Toate celelalte utilizări, inclusiv ingineria socială, speculaţiile, inflaţia şi,în special, camăta, sunt nelegitime. Camăta,în special, la orice dobândă, este o înaltă şi intolerabilă crimă.

  48. O Naţiune care are o aristocraţie a banilor, a avocaţilor şi a negustorilor se va transforma într-o tiranie.

  49. Camăta, inflaţia şi fiscalitatea opresivă sunt furturi şi escrocherii care distrug substanţa morală a unei naţiuni.

  50. Averea obţinută fără sacrificii sau muncă cinstită este, de regulă, prost folosită.

  51. În Natură nimic nu este nimic static.Forţa vitală creşte şi se extinde sau decade şi moare.

  52. Respectul trebuie câştigat, el nu poate fi revendicat sau asumat.

  53. Evită-l pe cel furibund deoarece veninul său îţi va otrăvi propria ta natură.

  54. Auto-disciplina este o emblemă a omului superior.

  55. O altă trăsătură nobilă este voia bună chiar şi în împrejurări vitrege.

  56. Doar un nebun judecă omul după vorbe. Cel înţelept îl judecă după acţiuni şi realizări.

  57. În sistemul nostru de relaţii şi interacţiuni, ca şi după toate Legile Naturii, fiecărei acţiuni îi corespunde o reacţiune. De aceea ceea ce semănăm vom culege, dacă nu noi atunci alţii.

  58. Cele de mai jos sunt semne sigure a unei Naţiuni bolnave, chiar muribunde.Dacă le-aţi găsit pe oricare dintre ele, conducătorii voştri sunt nişte trădători.
    1) corcirea şi distrugerea rasei fundamentale.
    2) distrugerea conceptului de familie.
    3) fiscalitate opresivă
    4) corupţia legii
    5) teroare împotriva celor care avertizează asupra greşelilor Naţiunii.
    6) imoralitate: droguri, alcoolism,etc.
    7) pruncucidere (astăzi numită avort)
    8) deprecierea monedei (inflaţie sau camătă)
    9) străini în teritoriu
    10) materialism
    11) războaie extern

  59. promovarea perversiunilor sexuale

13) cultura straina;

14) religie ne-bazata pe Legile Naturii.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.