Ce urmăresc guvernanţii prin recalcularea pensiilor

În ultima perioadă politicienii reiau constant varianta recalculării pensiilor, arătând pe de o parte că ar fi discriminatoriu ca un pensionar care a contribuit doar 2 ani să beneficieze de aceeaşi pensie minimă ca unul care a plătit 30 de ani şi promiţând, pe de altă parte, că toate pensiile vor creşte.

„Nu este normal ca o persoană care a contribuit la 30 de ani să fie la pensia minim garantată la fel ca o persoană care a contribuit poate doi ani şi ia tot pensia minim gatantată. Adică o diferenţiere în funcţie de numărul de ani trebuie să existe, asta este foarte clar. Există un articol în lege care spune foarte clar că, dacă din recalculare reiese că pensia ar trebui să scadă se păstrează dreptul aflat în plată. Ea a crescut de la 400 la 640 de lei pe perioada guvernării noastre şi va mai creşte până în 2020, dar vrem să fie o diferenţiere între cei care iau această pensie şi nu au un stagiu minim de cotizare de 15 ani deci ei vor intra într-o formă de asistenţă socială. Urmează să prezentăm şi această lege care se referă la ei, nu vor fi afectaţi, ba dimpotrivă după apariţia acestei legi, vor avea posibilitatea să opteze dacă rămân în sistemul public de pensii sau dacă rămân într-o formă de asistenţă socială. Ori lor, când li se calculează drepturile de pensie pe baza contributivităţii, ei de multe ori ajung la 100-200 de lei şi atunci vine statul şi completează până la 640 de lei. Evident că, prin această lege, păstrând principiul contributivităţii, dacă preferă să rămână în sistem, vor rămâne cu sumele pentru care au contribuit, dar eu sunt absolut sigură că ei vor opta pentru sistemul care îi avantajează”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Citeste si:  BATAIE DE JOC pentru pensionari, după ce s-a spus că se mărește pensia. Cât înseamnă, de fapt, majorarea

Explicaţiile Olguţei Vasilescu au fost întărite de declaraţiile liderului PSD, Liviu Dragnea, care a promis că până în 2021 „fiecare pensie va fi cel puţin dublată”.

„Deci, în 2021, teoretic, punctul de pensie ar fi ajuns la 1.875 de lei. L-am împărţit la 25 de ani, care înseamnă media stagiilor de cotizare din legislaţia anterioară, şi ne-a dat 75, care este valoarea punctului de referinţă. Aceasta este constanta din legea pensiilor începând cu 2021, indicator care se va actualiza în fiecare an cu valoarea inflaţiei. (…) Cum se calculează pensia după noua lege? Valoarea punctului de referinţă, care este 75, se înmulţeşte cu numărul de puncte pe care le-ai acumulat în toată perioada în care ai muncit şi îţi dă pensia. De exemplu, dacă ai 40 de puncte acumulate – sunt mulţi care au 40 de puncte acumulate – ajungi la o pensie de 3.000 de lei în 2021”, a precizat Dragnea.

Dincolo de aceste promisiuni mai mult sau mai puţin populiste, miza este alta: scăderea presiunii puse pe bugetul de pensii, care cumulează lunar deficite uriaşe şi care se vor accentua pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte şi numărul salariaţilor scade.

Spre exemplu, deficitul bugetului de pensii era în urmă cu un an de 14 miliarde de lei, deficit adâncit lună de lună din cauza majorării pensiilor, în ciuda reducerii contribuţiilor la Pilonul II, de la 5,1%, la 3,75%.

Citeste si:  Situație dramatică în PSD! Olguța Vasilescu a recunoscut totul (SURSE)

„Pentru că nu au putut rezolva situaţia reducând aceste contribuţii, guvernanţii au luat în calcul oprirea contribuţiilor la Pilonul doi de pensii private, sugerând că românii vor putea opta pentru a rămâne în sistemul pensiilor de stat sau în cel privat. După ce au făcut calculele, au văzut că banii astfel obţinuţi nu sunt de ajuns pentru a acoperi gaura care se adânceşte continuu. Şi atunci s-au gândit că pot lua bani de la bugetul asigurărilor sociale, care este prevăzut cu un excedent de aproape 200 milioane lei în acest an”, au declarat pentru „Adevărul” surse apropiate discuţiilor.

În plus, calculele Consiliului Fiscal estimau că deficitul fondului de pensii se va agrava din cauza măsurilor prevăzute în programul de guvernare al PSD: de la ianuarie 2017, pensiile au crescut cu 5,2% (efort financiar de 3 mld. lei), de la 1 martie pensia minimă a crescut la 520 de lei (efort bugetar de un miliard de lei), iar, de la 1 iulie punctul de pensie a crescut la 1.000 de lei (efort bugetar de 2,6 mld. lei, după calculele Consiliului Fiscal). De asemenea, de la 1 februarie a fost eliminat impozitul pentru pensiile între 1.050 de lei şi 2.000 de lei, cu un impact bugetar de 1,3 miliarde de lei.

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.