“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
SOCIETATE

Campania Pro-Referendum INTERZISĂ de Autorități Slugarnice

vda

Oare ce gândesc autoritățile care au primit ordin din partea unor birocrați ce fie erau progresiști, fie au cedat unor presiuni venite din partea activiștilor radicali de stânga?

Mai sunt 4 zile până la vot.

Cert este că au ajuns la o disperare fără precedent în încercarea de a boicota cea mai mare inițiativă cetățenească din istoria României.

Comitetul de Inițiativă Cetățenească, Coaliția pentru Familie și Platforma civică ÎMPREUNĂ reclamă și condamnă interzicerea de către autorități a dreptului cetățenilor români la campanie pentru Referendumul din 6 – 7 Octombrie 2018, la sesizările nelegale ale unor agenți propagandistici anti-referendum.

Într-un comunicat postat pe pagina de Facebook, CpF arată că în țară există birouri electorale județene care au interzis accesul liber al cetățenilor și organizațiilor acestora la serviciile de radiodifuziune și televiziune pentru campania pentru Referendum.

Nu mai ai voie să susții familia.

La început, “campania” pro-familie se tolera…deoarece nu avea nici un efect, nu se dădea nici o lege, lumea putea vorbi fără sa afecteze ceva.

Dar după ce chiar s-au mobilizat trei milioane de români și au avut ÎNDRĂZNEALA de a-și impune voința populară cerând cel mai democratic instrument posibil, Referendum, trebuie luate măsuri speciale pentru a asigura progresul social și imoral.

Deci nu mai ai voie să faci propagandă pro-Referendum, doar contra, pentru că dublul standard face parte din fibra ideologiei neomarxiste care dictează mersul în colonia românească.

La Brăila, aseară, un echipaj de poliție a intervenit în curtea unei Biserici și a dat jos un banner, sancționându-l pe preotul paroh. Este fără precedent după 1989 ca poliția să acționeze discreționar în incinta unei biserici, fără temei legal, intervenind în viața unei comunități creștine, interzicând libera expresie și libera manifestare în cadrul campaniei pentru Referendumul național.

Ca pe vremuri când intrau iudeo-bolșevicii în biserici să devasteze și să violeze.

Mai avem puțin și ajungem acolo.

La București s-a dispus îndepărtarea materialelor de campanie pentru Referendum amplasate de cetățeni prin Comitetul de Inițiativă Cetățenească și prin Coaliția pentru Familie, cu motivarea nelegală că cetățenilor și organizațiilor acestora li s-ar aplica prevederile Legii 208/2015 și ale Legii 334/2006.

Ai avut tupeul să dai bani pe materiale și să promovezi o inițiativă democratica?

Jos cu ele!

De asemenea, cetățenilor români li se interzice folosirea culorilor drapelului național în campania pentru Referendum, măsură, la rândul ei, nelegală.

Unde te crezi, într-o țară liberă? Nu ai voie să folosești drapelul național.

În țară există birouri electorale județene care au interzis accesul liber al cetățenilor și organizațiilor acestora la serviciile de radiodifuziune și televiziune pentru campania pentru Referendum, cu aceeași motivare nelegală.

Reclamă își pot face doar aceia care se opun Referendumului. Doar aceia care încurajeaza boicotarea valorilor românești dumnezeiești.

Aceste situații atestă încercarea generalizată de interzicere a dreptului cetățenilor români și organizațiilor civice ale acestora la desfășurarea unei campanii în mod liber și fără a fi discriminate, cu motivarea nelegală că această campanie pentru referendum este una electorală, având ca actori doar partidele politice.

Denunțăm excluderea de către autorități a cetățenilor și organizațiilor civice ale acestora din campania pentru Referendumul din 6-7 Octombrie care nu este o campanie electorală, atragând atentia că această campanie nu cade sub incidența Legii 208/2015 pentru că nu se desfășoară simultan cu niciun tip de alegeri politice (art 15/1/ din Legea 3/2000) și nici a Legii 334/2006 întrucât si cetățenii – nu doar partidele politice – au dreptul la campanie potrivit art 30 din Legea 3/2000.

Legi-șmegi… colonia România are o singură lege: (((capitalul transnațional))), care controlează mass media, partidele politice, instituțiile publice. Acesta decide ce este permis și ce nu, goy prost.

Totuși mai e o chestiune incomodă…votul de pe 6-7 Octombrie…

Poporul trebuie să fie cât mai ignorant, cât mai bulversat și confuz, să nu știe ce votează, sau mai bine, să nu voteze deloc.

Pentru că dacă se atinge pragul și votul trece…vom avea o problemă.

Românii se vor trezi. – Sursa: Incorect Politic

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.