BREAKING NEWS: Este HAOS si SCANDAL! Veste SOC despre Legea pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut un anunț care a provocat îngrijorare. El a spus ce se poate întâmpla cu noua Lege a pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut un anunț cutremurător. El a susținut că noua Lege a pensiilor ar putea fi din nou contestată la Curtea Constituţională. În opinia sa, într-o astfel de situaţie, Guvernul va da ordonanţă de urgenţă pentru aplicarea majorărilor.

„Eu asigur pensionarii că atât timp cât vom la guvernare se va întâmpla ceea ce scrie acolo, fie că se va întâmpla prin ordonanţă de urgenţă. Dacă aşa trebuie, aşa se va întâmpla. (…) Nu legea, în totalitatea ei. Pentru, de exemplu, majorarea valorii punctului de pensie de la anul. Trebuie să facem şi să ieşim din această logică şi eu cred că da, va mai fi un atac la Curte (Curtea Constituţională – n. r.). Bun, va fi o retrimitere la Parlament. (…) Din păcate, intrăm în vacanţă două luni, dar, cu siguranţă, îmi vine acum o idee, putem face şi o sesiune extraordinară dacă trimite domnul preşedinte legea înapoi la Parlament. Deci, soluţii noi găsim, suntem foarte determinaţi. A fost o mică sincopă la Senat (…)”, a declarat Budăi, miercuri seara, la Antena 3.

Budăi a precizat că nu a discutat cu premierul Viorica Dăncilă despre varianta majorării punctului de pensie prin OUG, dar vrea să o „propună cu siguranţă”, dacă Legea va fi iar blocată.

„Eu nu am discutat cu doamna premier acest lucru, dar eu, ca ministru al Muncii, atât cât sunt, dacă ajungem în situaţia asta, vreau să propun cu siguranţă, pentru că nu putem ca ceea ce am promis să nu punem în practică şi nu putem ca aşteptările pe care le-am creat părinţilor şi bunicilor noştri, pensionarilor din România, să nu le punem în practică. Pentru că au dreptul, după o viaţă în care au construit practic România, să facem tot ce trebuie ca rezultatul exerciţiului financiar, a ceea ce noi am propus şi rezultatul creşterii economice să ajungă şi în buzunarul românilor”, a explicat Marius Budăi.

Ministrul Muncii ar vrea ca preşedintele Klaus Iohannis să promulge legea „să ne putem apuca de treabă. Pentru că e clar, dacă nu avem legea, nu ne putem apuca de o achiziţie de soft, de achiziţie de infrastructură informatică, de la servere performante, calculatoare etc”.

Citeste si:  Bani de la stat pentru zeci de mii de români! Îi vor avea în cont până pe 30 noiembrie

Pe de altă parte, Marius Budăi a menţionat că în România „influenţa” pensiilor în PIB este de două ori sub minimul mediei Uniunii Europene, respectiv de circa 6%, faţă de 13 – 15% din PIB în UE. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul Legii pensiilor, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, fiind înregistrate 197 voturi ‘pentru’, niciun vot ‘împotrivă’ şi 70 abţineri.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.