“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
ECONOMIC

Anunț exploziv de la BNR! EURO AJUNGE LA O VALOARE-RECORD în România. Alertă istorică la Banca Naţională

erre

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că euro ar putea avea parte de un salt uriaș.

Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, a declarat că dacă astăzi un euro valorează 4,75 lei, în viitorul apropiat, un euro ar putea ajunge chiar și la 8 lei, scrie Wowbiz.

„Sub un consiliu monetar, fără finanțe publice foarte disciplinate se poate ajunge foarte ușor la dezechilibre ale căror ajustări vor fi foarte dureroase pentru ambele sectoare. De ce? Pentru că sub un consiliu monetar, cu rată de schimb fixă, importurile cresc mult mai repede decât exporturile, deoarece rata de schimb se apreciază odată cu creșterea inflației. Din acest motiv, deficitul de cont curent crește foarte rapid, sectorul privat fiind cel care își mărește deficitul în procesul de dezvoltare a unei țări.

Pentru a atenua creșterea deficitului de cont curent din sectorul privat, politica fiscală trebuie să tracă pe surplus bugetar, deși aceasta ar putea să fie insuficient. Argentina este un bun exemplu cum se poate ajunge în dificultate cu un consiliu monetar când politica fiscală este indisciplinată. În principiu, ceea ce se întâmplă este că deteriorarea politicii fiscale duce la scăderea gradului de acoperire cu rezerve a monedei naționale, care, în final este supusă unor presiuni enorme pentru depreciere”, spune Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.