ALERTA MILITARA. România, lăsată FĂRĂ APĂRARE ÎN FAȚA RUȘILOR! Lovitură neașteptată

Programul de înarmare dorit de România, respectiv licitația de atribuire a construcției corvetelor, nave militare destinate întăririi capacității de reacție în Marea Neagră, a fost aruncat în aer de grupul italian FINCANTIERI.

Acesta a dus o campanie de presă menită să forțeze autoritățile să suspende atribuirea licitației către grupul francez Naval Grup. Mai mult, prin intermediul secretarului de stat în MApN Andrei Ignat, cel responsabil de înzestrare, a făcut tot posibilul să amâne comunicare oficială a deciziei.

Odată cu schimbarea din funcție a acestuia s-a modificat și strategia italienilor, care au depus două contestații consecutive la Consiliul Național de Studiere a Contestațiilor, obținând un rezultat neașteptat: suspendarea Procedurilor de atribuire a licitației.

„Este evident, în opinia Consiliului, faptul că procedura atacată ar putea excede cadrului legislativ în domeniu, ar putea fi de natură să producă prejudicii şi ar încălca totodată principiul tratamentului legal şi al nediscriminării prevăzute de art. 2 alin 2 lit a) şi b) din OUG 114/2011 (n.r. – privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii)”, a stabilit CNSC.

Această atitudine agresivă a grupului italian, care până acum s-a bazat pe o influență politică exercitată pe lângă anturajul lui Liviu Dragnea, este extrem de ciudată cu atât mai mult cu cat între grupul italian și cel francez a fost semnat un acord de joint-venture. Cu alte cuvinte, italienii și francezii vor forma o singură companie de construcții de nave, un model similar cu cel aplicat la EADS.

Citeste si:  ALERTA DE RAZBOI! România, alături de NATO, cere Rusiei să distrugă noua rachetă. ‘Va trebui să răspundem!’

Așa cum spuneam, această atitudine a grupului italian este contrară intereselor strategice ale României și nu face altceva decât să aducă prejudicii siguranței naționale. Totul ca intr-un Western-spaghetti: Pentru un pumn de dolari!

Sursa: evz.ro

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x