“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
UMOR

Adrian Năstase a cerut o nouă amânare în Dosarul Zambaccian: „Săptămâna asta e GayFest-ul”

a termenul de azi din „Dosarul Zambaccian”, Adrian Năstase a cerut o nouă amânare, pe motiv că în această săptămână începe a 10-a ediţie GayFest. „Ar fi culmea să lipsesc fix acum, la ceas aniversar. Mai ales că, acum un an, am fost puternic susţinut de participanţii la GayFest, care au afişat pancarte cu «Free Bombo»”, şi-a motivat cererea Adrian Năstase.

Fostul premier a invocat faptul că nu a avut timp nici să se epileze, nici să meargă la Milano, să-şi ridice rochia special comandată pentru parada GayFest care va avea loc sâmbătă. În plus, el este invitat să participe la mai multe dezbateri, în care vrea să le împărtăşească doritorilor câteva mici secrete pe care le-a învăţat în perioada petrecută în închisoarea Rahova.

Demersul lui Năstase a fost încununat de succes, astfel că judecătorii au stabilit următorul termen în „Dosarul Zambaccian” abia pe 9 septembrie. „E perfect”, a  exclamat Năstase, „aşa am timp să particip şi la GayFest-urile din alte capitale europene. Liber vreau mereu să fiu, să fac sex aşa cum ştiu!”

Sursa: TimesNewRoman.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.