Adio, Tudorel Toader! Cine va fi noul ministru al Justiţiei? Informaţii de ultim moment

Soarta ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a fost decisă. Conform informaţiilor EVZ, în CEx al PSD de astăzi va fi votată remanierea sa din Guvern.

Ministrul Justiției Tudorel Toader a reușit să stârnească un val de nemulțumiri în rândul social – democraților prn faptul că amână sau refuză să dea OUG în Justiție.

Amintim că senatorul Claudiu Manda, mâna dreaptă a liderului PSD, Liviu Dragnea, a declarat că ar vota o moţiune împotriva acestuia pentru a trage un semnal de alarmă.

„Dacă l-a păcălit şi cu ce l-a păcălit e o chestiune pe care trebuie să o explice domnul Dragnea atâta cât a explicat-o sau dacă are de spus lucruri în plus. Eu pot să vă spun altceva. Când a fost dezbaterea moţiunii simple împotriva lui Tudorel Toader la Camera Deputaţilor, eu am declarat că dacă era la Senat eu votam pentru. Şi nu votam pentru aprobând textul pe care USR şi PNL l-au depus, ci mai degrabă că domnul Tudorel Toader trebuie să se trezească. Suntem într-o situaţie în care de un an şi jumătate tot dezbatem tot felul de subiecte şi domnul Tudorel Toader vine şi ba face, ba nu face.”, a afirmat Manda.

De asemenea, Robert Cazanciuc, președintele Comisiei juridice din Senat a declarat că la această moțiune, senatorii PSD vor „vota conform conștiinței lor”.

„Nu pot să spun că domnul Toader mai are parte de susținerea pe care a avut-o. Există această supărare mare. Asta e cea mai mare supărare. Atâta scandal, țipă și ăia de la Bruxelles, țipă și aștia din România. Pentru ce? Îl respect foarte mult pe Toader, dar a greșit foarte mult. Am avut un respect mare pentru Tudorel dar a greșit foarte mult.

Eu cred că eu personal l-am susținut, l-am apreciat, l-am încurajat public de foarte multe ori, când alții tăceau. Când faci așa ceva riști să anulezi chiar și ce ai făcut bun”, declara Liviu Dragnea săptămâna trecută.

VEZI SI: Tudorel Toader, OUT! Cine îi poate lua locul

VEZI SI: ULTIMA ORA! REDUCERI  MARI la eMAG.

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.