“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALSTIRI

ACCIDENT EXTREM DE GRAV IN URMA CU PUTIN TIMP! TAXI CU 2 CLIENŢI, SPULBERAT DE UN TREN MARFAR

asv

Un taxi care transporta doi pasageri a fost lovit, vineri, la Orşova, judeţul Mehedinţi, de un tren marfar care circula pe ruta Timişoara – Drobeta Turnu Severin. Unul dintre pasageri a murit, iar şoferul şi celălalt pasager au fost transportaţi la spital.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Mehedinţi, vineri a avut loc un accident feroviar în municipiul Orşova.

„Conducătorul unui taximetru de 45 de ani din municipiul Orşova, care transporta doi pasageri pe strada Valea Cernei din aceeaşi localitate, la o trecere cu calea ferată semnalizată cu indicator de oprire (STOP) şi trecere la nivel cu calea ferată, nu a respectat semnificaţia indicatoarelor şi a fost lovit de un tren marfar ce deplasa din direcţia Timişoara – Drobeta Turnu Severin„, a transmis Poliţia Mehedinţi, conform news.ro.

În urma impactului, pasagerul din dreapta faţă, în vârstă de 57 ani, a fost resuscitat, însă în zadar, medicii constatând decesul acestuia.

Celălalt pasager şi şoferul taxi-ului au fost şi ei răniţi şi transportaţi la spital.

Atât şoferul taximetrului, cat şi conducătorul locomotivei au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.