Accident cu SAPTE victime în Vaslui: A fost activat CODUL ROSU de Intervenție!

Şapte persoane, printre care o femeie însărcinată în şapte luni şi doi adolescenţi, au fost transportate la spital în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui accident produs între un microbuz şi un autoturism, în localitatea Muntenii de Jos (Vaslui) au informat reprezentanţii ISU Vaslui.

Potrivit sursei citate, în microbuz se aflau conducătorul auto şi trei femei, iar în un autoturism, şoferul şi doi adolescenţi.

Șoferul microbuzului a povestit că Loganul a venit cu viteză spre el. A încercat să evite impactul și a tras de volan dreapta, dar a fost lovit în partea din stânga față și a fost aruncat în afara părții carosabile. Polițiștii iau în calcul și varianta ca tatăl celor doi copii să fi adormit la volan astfel explicându-se lipsa de reacție a acestuia.

La faţa locului au intervenit pompierii, cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru transport victime multiple, un SMURD cu echipaj de terapie intensivă şi un SMURD cu echipaj de prim-ajutor, reprezentanţii Prefecturii Vaslui menţionând că a fost activat Planul roşu.

CITESTE SI:  Accident CUMPLIT în Vaslui A fost activat planul roșu de intervenție. Mai multe VICTIME

Toate cele şapte persoane transportate la spital sunt conştiente şi cooperante.

“La spital au ajuns șapte victime dintr-un accident rutier: doi minori, unul în vârstă de 13 ani și celălalt în vârstă de 15 ani și cinci adulți. Printre aceștia se numără și o femeie gravidă. Starea lor este incredibil de bună ținând cont de gravitatea acidentului. Așteptăm rezultatul de la examenul Computer Tomograf pentru a stabili dacă se impune internarea. Victimile au suferit contuzii. Copii au contuzii toracice, iar în cazul adulților au fost stabilite și contuzii la nivelu coloanei cervicale”, a declarat medicul Carmen Piseru pentru Vremea Nouă.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.