7 semne după care poţi recunoaşte un om nefericit

sadpeople-M

Viaţa poate cu siguranţă să ne facă nefericiţi. Dar o mare parte din această nefericire provine din felul nostru de a gândi, din comportamentul şi obiceiurile noastre

 “40% din şansa noastră de a fi fericiţi stă în capacitatea noastră de schimbare”, spune Sonja Lyubomirski, cercetător al revistei Psychology Today la Universitatea din California.Dacă acest lucru este adevărat, înseamnă că există speranţă pentru toţi. Există miliarde de oameni pe planetă şi o parte dintre ei sunt cu siguranţă nefericiţi. Ceilalţi suntem într-o continuă pendulare între fericire şi nefericire, depinzând de fiecare zi în parte.

Totuşi, există nişte trăsături şi obiceiuri ale oamenilor nefericiţi ce stau la îndemâna lor să poată fi schimbate. Bineînţeles, cu aceste lucruri putem interfera cu toţii mai mult sau mai puţin, iată care sunt acestea:

  1. Ai tendinţa să te gândeşti că viaţa este grea

Oamenii fericiţi ştiu că viaţa poate fi uneori dificilă, dar preferă să trateze încercările la care îi supune viaţa cu curiozitate nu cu spirit de victimizare. Preferând să îşi asume responsabilitatea problemei, oamenii fericiţi se gândesc cum au ajuns în necaz şi se concentrează să facă cumva să iasă din probleme cât mai curând posibil.

Perseverenţa spre rezolvarea problemelor, în locul lamentării, este un simptom al unei persoane fericite. Oamenii nefericiţi se văd pe ei ca victime ale vieţii şi stau blocaţi în mentalitatea de “uite ce mi s-a întâmplat”, în loc să caute un mod sau o cale de a ieşi la liman.

  1. Nu poţi avea încredere în oameni

Discernământul este important, dar cei mai mulţi oameni sunt fericiţi şi pentru că au curajul să creadă în aproape. Ei cred în binele din oameni, în loc să fie suspicioşi pe fiecare om ce apare în cale. În general, având un comportament deschis, apropiat, faţă de oameni ajută la ţeserea unei comunităţi pozitive în jurul tău şi asta poate aduce în preajma ta tot mai mulţi oameni fericiţi.

Oamenii nefericiţi nu au încredere în persoanele pe care le cunosc şi presupun că acestea nu pot fi de încredere. Acest tip de comportament închide şansele pentru a lega prietenii.

  1. Vezi lumea ca pe o luptă între bine şi rău
Citeste si:  News alert. Accident MORTAL pe A1 - Două persoane AU DECEDAT și alți doi minori sunt în COMA

Cu siguranţă există lucruri care nu sunt în regulă pe lume, iar oamenii nefericiţi evită să privească partea plină a paharului, concetrându-se pe ce este negativ. Îi poţi zări de la o poştă, vor fi cei care completează orice lucru pozitiv pe care îl aud cu formula “da, dar..”.

Oamenii fericiţi sunt conştienţi de problemele planetei, dar pun în balanţă şi lucrurile bune care există pentru a ajunge la echilibru. Este ceea ce se numeşte, ţine ochii deschişi.

Oamenii nefericiţi tind să închidă un ochi, cel orientat spre lucrurile bune şi să-l păstreze deschis doar pe cel care este orientat spre ce este rău. Oamenii fericiţi îi ţin deschişi pe amândoi şi gândesc în perspectivă.

  1. Te compari cu ceilalţi şi invidiezi alţi oameni

Oamenii nefericiţi cred că avuţia şi bunăstarea altora a survenit dintr-un act de furt de la cei nefericiţi. Cei nefericiţi se gândesc că binele este limitat şi nu poate ajunge la toată lumea, aşa că cei care se bucură de bine, îi privează automat pe ceilalţi de el. În schimb, oamenii fericiţi ştiu că norocul şi circumstanţele pozitive sunt lucruri la care poate aspira oricine. Oamenii fericiţi cred că pot face un plan de fericire personală ce nu depinde de ceilalţi. Oamenii fericiţi cred în universul nelimitat al posibilităţilor de a fi fericiţi.

  1. Faci o obsesie din a contola propria viaţă

Există o diferenţă între a încerca să îţi faci viaţa într-un mod constructiv şi obsesia de a controla tot ce ţi se întâmplă. Oamenii fericiţi cunosc faptul că sunt multe lucruri care intervin în viaţa unui om ce nu pot fi controlate.

Oamenii nefericiţi tind să organizeze cele mai mici detalii ale vieţii lor şi se blochează atunci când viaţa le încurcă planurile aruncându-le în faţă un element pe care aceştia nu l-au prevăzut. Oamenii fericiţi pot trece prin viaţă fără să planifice totul şi să se bazeze pe spontaneitate.

Citeste si:  Iubita lui Liviu Dragnea a fost surprinsa in compania altui barbat. Nimeni NU se astepta sa fie vorba de EL!

Cheia este să fii orientat pe scopuri concrete, dar să permiţi şi lucrurilor neprevăzute să se întâmple fără a intra în panică atunci când acestea ar apărea în drum. Să te laşi purtat de val este deviza oamenilor fericiţi atunci când trec la planul B.

  1. Te gândeşti cu teamă la viitor

Există atât de mult spaţiu de închiriat între urechile tale, iar oamenii nefericiţi îl închiriază unor gânduri ce spun că lucrurile pot merge prost, comparativ cu ceea ce ar putea merge bine.

Oamenii fericiţi îşi injectează o doză sanatoasă de speranţă şi îşi permit să viseze cu ochii deschişi cu privire la ceea ce le-ar dori să aibă parte în viaţă. Oameni nefericiţi umplu acel spaţiu din cap cu griji şi frică.Oamenii fericiţi experimentează frica şi grijile, însă fac o distincţie clară între a le simţi şi a le trăi.

  1. Bârfele şi plânsul de milă fac apanajul conversaţiilor pe care le porţi

Oamenilor nefericiţi le place să trăiască în trecut. Ce li s-a întâmplat şi greutăţile vieţii sunt subiectele cele folosite în conversaţiile lor. Când îşi epuizează poveştile cu care îşi plâng de milă trec la a bârfi alte persoane.

Oamenii fericiţi trăiesc în prezent şi visează la viitor. Poţi simţi vibe-ul lor pozitiv din cealaltă cameră. Sunt entuziasmaţi de ceea ce fac, recunoscători pentru ce au şi visează la orizonturi pozitive ale vieţii.

Bineînţeles, nimeni nu este perfect. Cu toţi putem să avem de a face cu momente negative câteodată, dar ceea ce este important este cât de mult stăm cufundaţi în starea respectivă şi cât de repede putem să depăşim momentul greu.

Mergi, cazi, ridică-te, scutură-te de praf şi mergi mai departe, o viaţă ai!

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x