42 de ani de la cutremurul din 1977. 56 de secunde de teroare, peste 1.500 de morţi

Au trecut 42 de ani de la cel mai grav cutremur înregistrat în istoria modernă a României. Cutremurul din 1977, de pe 4 martie, cu magnitudinea de 7.3 pe scara Richter, a lăsat în urmă peste 1.500 de morți, 11.300 de răniți și peste 35.000 de locuințe distruse. Doar în București s-au prăbușit peste 33 de clădiri și blocuri mari.

Cutremurul din 1977, produs în zona seismică Vrancea, la ora locală 21:22:22, a durat aproximativ 56 de secunde. A fost suficient pentru a produce distrugeri enorme în sudul și estul țării, precum și un mare număr de victime.

Deși cutremurul a fost resimțit și în Bulgaria, Serbia sau Ungaria, cu valuri seismice ce au ajuns până la Sankt Petersburg, România a fost cea mai lovită.

Intensitatea maximă, de IX grade pe scara Mercalli, a fost consemnată în zone din sudul și estul Munteniei. Potrivit specialiștilor, astfel de cutremure aduc avarii însemnate la structurile de rezistență proiectate antiseismic, înclinări ale clădirilor cu schelet de rezistență bine proiectate, distrugeri ale clădirilor slab executate, crăpături în pământ și conducte subterane rupte.

Este exact ce s-a întâmplat în București, la cutremurul din 4 martie 1977 – 33 de clădiri au fost distruse, în special din perioada antebelică, dar și unele noi, construite cu doar câțiva ani înainte (blocul OD16 din cartierul Militari, blocul de pe Șoseaua Ștefan cel Mare – Lizeanu sau Centrul de Calcul al Ministerului Transporturilor).

1.424 au murit şi alte 7.500 de persoane au fost rănite, doar în Capitală.

Operațiunile de căutare au început imediat după seism. Incendii au izbucnit în mai multe locuri, iar alimentarea cu gaz a fost oprită, de frica unor explozii necontrolate, care ar fi putut face și mai multe victime printre civili și cei 30.00 de pompieri şi militari puși să scormonească printre ruine.

Printre cei care și-au pierdut viața la cutremurul din 1977 s-au numărat şi câteva personalităţi importante la acea vreme în România. Marele actor Toma Caragiu a fost surprins de seism în timp ce se afla în scara blocului, alături de bunul său prieten, regizorul Alexandru Bocăneţ. Au murit amandoi. În mod ironic, apartamentul marelui actor, de la etajul 2, rămăsese intact.

Și cântăreaţa Doina Badea, cea supranumită Edtih Piaf de România, şi-a găsit sfârşitul sub dărâmături. Alte figuri, precum prozatorul Alexandru Ivasiuc, poeta Daniela Caurea sau istoricul literar Mihail Petroveanu au murit prinşi sub clădirile doborâte de cutremurul care a îngrozit Europa.

Un alt oraş devastat de cutremurul din 1977 a fost Zimnicea. Cu distrugeri în proporţie de 80%, raportate de autorități, localitatea a fost aproape rasă de pe hartă. După Revoluția din 1989 aceste date au fost puse la îndoială și se spune că distrugerile au fost cauzate de excesul de zel al conducătorilor orașului din acea vreme, deși primarul de atunci, Sandu Dumitru, neagă.

Nicolae Ceauşescu a ordonat imediat reconstrucţia oraşului. Trei ani s-a muncit la ridicarea noilor blocuri, fiind aduși muncitori din nouă județe. Deși o parte din finanțare a venit din Germania și Austria, noile clădiri s-au deteriorat dramatic, în doar câțiva ani, din cauza materialelor de construcție de slabă calitate.

Mai întâi s-a scuturat totul pe verticală. Apoi, mişcarea a fost mai puternică, pe orizontală pentru ca direcţia să se schimbe din nou, cu 90 de grade. Şi 56 de secunde s-au transformat într-o veşnicie în care praful ridicat de la molozul din stradă a acoperit toate speranţele celor care îi căutau pe sub dărâmături pe cei dragi.

Un vuiet lung, apoi zgomote înfundate, de greutăţi grele căzute de sus, urmate imediat de ţipete, tânguieli, urlete, sirene, vaiete, strigăte, toate sunetele durerii din lume se auzeau în Bucureşti.

„Eram santinelă pe acoperișul unui important obiectiv militar; adică, deasupra etajului șapte. Noaptea era destul de luminoasă și de văzut, puteam vedea până departe. Numai că odată parcă n-am mai simțit acoperișul sub picioare. M-am apucat însă bine de ceva și cu ochii numai primprejur, să văd ce se întâmplă. Dar nu-mi puteam crede ochilor. Cât vedeam cu ochii, toate blocurile se clătinau. Și toate clădirile se înclinau de-o parte și de cealaltă ca și copacii pe furtună. Prima undă a fost pe verticală. Câteva fracțiuni de secundă a părut să înceteze, dar apoi a reînceput pe orizontală. Cerul a crăpat brusc, de parcă stătea să se frângă în două. Am auzit detunături îndepărtate, apoi un zgomot înfundat, care parcă venea de peste tot; se auzea tot mai tare. Apoi a venit un vânt puternic, de era să mă azvârle jos. S-a dus, dar apoi s-a și întors înapoi, de data asta cu miros greu de ars. Și p-ormă s-au stins toate luminile… pe cer era un uriaș arc de foc, ca și cum s-a produs un scurtcircuit în tot orașul… Și atunci am zis: «Gata, cred că-i gata orașul!”, e amintirea lui Mircea Negulescu, militar în termen în 1977.

„Veneau buldozere să ia moloz şi mai vedeai o mână, un picior. La Scala a fost prinsă o persoană de zid şi medicii nu aveau voie să intre pentru că se putea dărâma blocul, iar medicii erau foarte de preţ atunci. Un coleg al meu, caporal, s-a oferit să intre să-i taie piciorul prins sub o placă de beton pentru că altfel nu putea fi scoasă de acolo. A tăiat piciorul cu nişte scule destul de rudimentare, iar seara a fost făcut sergent.”, îşi aminteşte un fost angajat al Armatei.

VEZI SI: ULTIMA ORA! REDUCERI  MARI la eMAG.

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.