Ce se întâmplă cu interceptările SRI declarate ilegale de Curtea Constituțională?

O interpelare a publicației cristoiublog.ro referitoare la o inițiativă de distrugere a acelor interceptări efectuate de SRI care au fost puse în afara cadrului legal prin Decizie de Curte Constituțională (CCR), a fost trimisă la Parlament de Comisia pentru Controlul SRI, în vederea „determinării oportunității modificării legislației”.

Există și un precedent în Uniunea Europeană: în 2017, Parlamentul din Luxemburg a dispus distrugerea a zeci de mii de interceptări efectuate ilegal și stocate de serviciul secret local SREL, pe vremea când responsabil pentru legalitatea operațiunilor respectivei agenturi era Jean Claude Juncker, actualul președinte al Comisiei Europene și omul cu „sciatica bahică”. Ce se întâmplă așadar, în România, cu interceptările devenite ilegale prin Decizie CCR și încă stocate de SRI?

Cum a început „nebunia”
În februarie 2016, Curtea Constituțională a României (CCR) decidea că SRI nu poate face interceptări în dosare penale, deoarece nu este organ de urmărire penală, Decizia nr. 51/2016 fiind aplicabilă pentru dosarele care sunt în curs de soluționare sau se vor naște. Altfel spus, SRI trebuia să își reia atribuțiile conferite de lege, fiindcă implicarea Serviciului pe dosare penale (de corupție sau de altă natură) nu aveau nici o legătură cu asigurarea securității naționale. În logica prezenței ofițerilor de informații ca „anchetatori anti-corupție”, la câtă corupție exportă multinaționalele din Franța ale lui Emmanuel Macron, probabil Republica Franceză ar fi trebuit demult să se mute pe un alt continent, sau să rămână condusă cu directori ai serviciului secret Direction Générale de la Sécurité Extérieure (DGSE). Reacțiile isteroide ale Președinției, Ministerului Justiției, fătucilor și „trompetelor” din Divizia Presă, gen ziare.com, ulterioare Deciziei CCR sugerau la vremea respectivă că Statul Paralel fusese lovit într-un loc dureros.

„Biblioteca de înregistrări”. Colecția Iohannis, Editura SRI
Nulitatea administrării unei probe determina excluderea probei, iar interceptările SRI și influența pe dosar a SRI deveneau practic nule. În acest nou context, se ridica brusc, printre multe alte întrebări, una esențială: ce se va întâmpla cu „biblioteca de înregistrări” a SRI, care avea amploarea unei supravegheri de masă tip „Big Brother”- oleacă mai mare decât Biblioteca din Alexandria? Potrivit șefului Comisiei SRI, Claudiu Manda, între 2005-2016 fuseseră emise peste 311.000 de mandate (dintre care 28.784 mandate pe securitate naţională între 2004-2016, raportate de SRI), cu un număr de subiecți ai interceptărilor estimat la cca șase milioane de persoane. Admițând, însă, că „biblioteca SRI” nu conține doar detalii despre suspecți și acuzați, ci și despre familie, prieteni, inamici, cunoștințe, puncte forte sau slăbiciuni – ca motive de șantaj, este evident că un control democratic și o soluție pentru această arhivă se impuneau flagrant, sub suspiciunea justificată că acele interceptări au servit sporadic așa-numitul Stat Paralel (în alegerea „țintelor”), dar și că pot să contribuie cu „donații” la o ocultă piață a informației. Este de menționat, în acest context, că pentru cazul mandatelor pe siguranță națională (asimilate generos pe alocuri unor fapte penale comune precum corupția), SRI a avut acces direct la conținutul interceptărilor, fără alte aprobări oficiale.

Vântu, care ia cuvântu’
În 2017, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu declara că a început să înțeleagă „lucruri” doar după ce a început „să cumpere informații”: altfel spus, miliardarul român a început să plătească pentru informații provenite din mediul de „intelligence” pentru a-și asigura o clarificare a unor „situații” ce implicau eventual jurnaliști-colaboratori ai Serviciului Român de Informații (SRI) din interiorul postului său Realitatea Tv, dar și ofițeri de informații „disponibili”.

Remarca lui Ovidiu Vântu, ușor batjocoritoare, descria fidel România, așa cum era: o țară incapabilă de ripostă, cu stații TV și ziare infestate de colaboratorii Serviciilor, prizonieră a unei Noi Securități fătată prin cezariană de „elitele globaliste” din București și văzută de consilieri ai președintelui SUA Donald Trump ca având serviciile secrete „scăpate de sub control”. Bolnava România ignorase ani în șir creșterea locală a unei formidabile piețe subterane „de informații”: nota bene, era aceeași piață ce cunoscuse un „boom” spectaculos după activarea Protocoalelor de colaborare între SRI și Justiție.

Prună, ca o țuică tare
Fătucile din Divizia Presă (gen Pro Tv) au relatat cu entuziasm la vremea respectivă, cum s-au implicat președintele Klaus Iohannis (prizonier al consilierilor săi sorosiști) și ministrul Justiției, Raluca Prună (absolventă de Universitatea Central Europeană a „filantropului” Soros) ca să salveze „situația de criză” determinată de Decizia CCR.

Au fost zile eroice pentru neo-globaliștii din structurile de putere din România, când entitățile Soros au luptat să salveze așa-numita „luptă anti-corupție”, prin folosirea unui serviciu secret autohton ce fusese creat eventual pentru contra-spionaj, pentru combaterea ameninţărilor transfrontaliere și pentru neutralizarea terorismului.

CITESTE SI:  DEZLANTUIRE la CCR - BUBUIE nervii în interiorul CCR: Livia Stanciu, scandal cu restul judecătorilor

Iar șocul opiniei publice (și nu neapărat al fătucilor și guguștucilor din „Presa cu epoleți”) a fost cu atât mai mare, cu cât Prună a propus, iar Iohannis a aprobat, o soluție „temporară” în care tehnica și serverele SRI ar fi urmat să fie folosite în continuare pentru interceptări, dar nu de ofițeri de informații, ci prin „organe de cercetare penală” (polițiști, procurori): opiniei publice revoltate i se propunea aceeași „Mărie cu altă pălărie”.

Iohannis, între România și România „lucrului praf făcut”
Mai mult, luat cu valul, Klaus Iohannis a făcut ceea ce nu reușise nici după dezordinile cumplite, soldate cu 500 de răniți, de la mitingul „Rezist” din 10 august 2018: a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), punând în scenă o piesă de teatru prost sub o mantie de solemnitate, unde trebuia să se discute despre ceea ce fătucile și guguștiucii din Divizia Presă numiseră „punerea în pericol a marilor dosare de corupție”. Părea incredibil, dar în România „lucrului bine făcut” al lui Iohannis, Curtea Constituțională devenise o acuzată de lux doar fiindcă restabilise legalitatea într-un anumit domeniu. Mai mult, într-un CSAT redus de Iohannis și de camarila sa la o banală pagină de Internet, nici nu s-au discutat posibilele cauze ale „crizei”, ci doar „efecte”: „scapă corupții”. Nu s-a întrebat nimeni dintre icioglanii de Palat ai lui Iohannis dacă Direcția Juridică a SRI își îndeplinise misiunea să verifice legalitatea și necesitatea mandatelor de interceptare, sau dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), respectiv Parchetul ICCJ, au efectuat controlul de legalitate al cererilor procurorilor pentru mandate. Plătit cu un munte de bani ca să fie activ și ochios, Klaus Werner Iohannis nu reușise să vadă că, pe mandatul său, dusese România acolo unde nu fusese niciodată după 1990: într-o fundătură a drepturilor omului, în general, și a dreptului la viață privată, în particular.

Studiu de caz: Luxemburg distruge înregistrările ilegale
În martie 2018, cristoiublog.ro dezvăluia că președintele Comisiei Europene (CE), Jean- Claude Juncker (membru într-un vocal „cor al bocitoarelor” care a apărat-o până la ultima picătură de energie pe șefa DNA România, Laura Kovesi, cea dată afară pentru comportament discreţionar și sfidarea Parlamentului) era el însuși implicat într-un proces penal deschis la o Curte din Luxemburg, care investighează un „Stat Paralel” cu Binomul „din dotare”. Procesul fusese demarat după ce o Comisie parlamentară descoperise abuzuri incredibile în activitatea Serviciului Secret luxemburghez SREL (Service de Renseignement de l’État Luxembourgeois – SREL), care avea ca și controlor al legalității operațiunilor sale pe prim-ministrul Juncker: potrivit anchetei oficiale, mai mult de 10.000 de cetățeni și rezidenți din Marele Ducat Luxemburg avuseseră convorbirile telefonice interceptate ilegal sau aveau întocmite dosare secrete („fișe de lucru”), mulți fiind oponenți politici ai lui Juncker și ai aliaților săi de guvernare. Juncker a fost forțat să demisioneze, iar în 2014, s-a transferat la șefia CE, prin sforării de culise și prin faima sa de „tip capabil”. În paralel, Parlamentul luxemburghez și Guvernul s-au implicat, însă, în readucerea la normalitate a Serviciilor secrete: directorii au fost demiși, SREL a fost reformat pe structura sa și pe legea de funcționare, iar în 2017 – când Jean Claude Juncker era citat la procesul Interceptărilor ilegale, prim-ministrul Xavier Bettel confirma public, în urma unei interpelări parlamentare, că toți luxemburghezii monitorizați ilegal de SREL au fost informați că înregistrările Serviciului secret luxemburghez sunt distruse.

Se modifică Schimbarea
În octombrie a.c., cristoiublog.ro solicita Comisiei de Control al SRI să precizeze dacă va sprijini ștergerea la un anume termen de timp a acelor înregistrări care au fost efectuate în afara cadrului legal, raportat la Decizia Curții Constituționale a României nr. 51/2016 sau la Protocoalele denunțate dintre SRI și Justiție. Este de menționat că la Parlament se lucrează în prezent la modificarea legislaţiei în domeniul securităţii naţionale, pe legi care sunt în vigoare din anii 90 şi care, prezumtiv, nu mai corespund riscurilor şi ameninţărilor prezente. Comisia de Control al SRI ne-a transmis că s-a decis prezentarea Solicitării către Comisia Specială Comună a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în cadrul securității naționale, în vederea determinării oportunității modificării cadrului legal. Pentru că membrii respectivei Comisii au declarat că se vor consulta în munca lor și cu specialiști din Franța sau Germania, cristoiublog.ro sugerează că România ar putea împrumuta și din experiența luxemburgheză din 2017, pe cazul numit „Serviciul Secret SREL”: eventual, prin adresare directă la Jean Claude Juncker, într-o zi fără sciatică. Traian Horia

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.