Elena Udrea, după eliberarea din închisoare: „Alinei Bica i-au pus pistolul la cap!”

Elena Udrea a făcut primele declaraţii la scurt timp după ieşirea din închisoare. Fostul ministru a vorbit despre timpul petrecut în spatele gratiilor şi a povestit cum au fost săltate, ea şi Alina Bica, de pe stradă.

Fostul ministru a povestit episodul în care ea şi Alina Bica au ajuns după gratii, în Costa Rica.

Alina Bica a fost săltată de pe stradă cu pistolul la cap, în timp ce, cu câteva ore înainte Udrea fusese şi ea arestată când îşi plimba copilul în parc.

„Gândiţi-vă că eram pe stradă cu copilul meu în prima ieşire la plimbare. Ne întorceam acasă, urma să îl alăptez. Nu i-a interesat că un copil de 13 zile născut prematr a rămas fără mama lui, nu avea ce să mănânce. E complicat.

Alina Bica a fost luată de pe stradă, i s-a pis pistolul la cap, în condiţiile în care noi anunţasem Interpolul, aveau telefoanele noastre. Nu ne-am ascuns, nu am fugit, aveam statut de refugiat.

CITESTE SI:  Ultima oră! Elena Udrea rămâne în arest!

Dumnezeu mi-a dat putere să rezist la multe, dar că am fost luată de lângă copilul meu de 13 zile…a fost foarte greu”, a spus Elena Udrea în prima declaraţie pe care a făcut-o după eliberarea din arestul închisorii din Costa Rica.

Elena Udrea a declarat că nu renunţă la statutul de azilant şi că nu se va întoarce în ţară prea curând. Fostul ministru spune că are mai multe avantaje în Costa Rica şi nu riscă o întoarcere în ţară. A precizat, însă, că cererea de azil nu o impiedică să iasă din ţară.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.