Alertă! Acești pensionari vor fi obligați să meargă la medic. Este prevăzut în noua Lege a Pensiilor

Vești important pentru pensionari! Noua Lege a Pensiilor vine cu mari modificări. Mii de persoane, care până acum nu făceau acest lucru, vor fi nevoite să se alinieze noilor reguli și să meargă la medic.

Noua lege prevede mai multe modificări referitoare la indemnizaţia de însoţitor, cât şi referitor la persoanele care încasează pensie de invaliditate.

Astfel, potrivit actului normativ, indemnizaţia de însoţitor va fi acordată pentru însoţitorii persoanelor încadrate la gradul I de invaliditate. Aceşti bani se vor da pe lângă pensie şi vor reprezenta 50% din salariul minim brut. În prezent, suma reprezintă 80% din punctul de pensie.

Mai mult, dacă în legea actuală scrie că nu mai sunt supuşi revizuirii medicale cei care au vârsta mai mică cu până la cinci ani faţă de vârsta standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare, în noul proiect nu se mai regăseşte exceptarea. Ceea ce ar însemna ca şi aceştia să meargă la revizuirile medicale periodice.

CITESTE SI:  Veste imensă pentru toți pensionarii! Cu cât se vor majora pensiile

Stagiul potenţial este definit (atât în actuala lege, cât şi în proiectul viitoarei legi) ca fiind perioada de timp considerată stagiu de cotizare şi acordată la calculul pensiei de invaliditate, ca o creditare pentru stagiul de cotizare nerealizat din cauza afecţiunilor invalidante.

Există totuşi o diferenţă. Proiectul viitoarei legi nu mai prevede alte modalităţi de calcul pentru stagiul potenţial în funcţie de anumite afecţiuni.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.