Vor să-l DEA JOS pe INFRACTOR: Au depus DEJA actele contra lui Dragnea!

PNL a depus solicitarea de revocarea a lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților.

Liderul grupului parlamentar al PNL, Raluca Turcan, a depus marţi la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea de revocare a lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, semnată de parlamentarii PNL, USR, PMP şi cei independenţi afiliaţi partidului lui Victor Ponta, Pro România, scrie G4media.ro.

”Toate considerentele expuse mai sus relevă o încălcare gravă a Constituţiei României de către preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea. Sancţiunea aplicabilă pentru încălcarea gravă a Constituţiei este revocarea din funcţie, pe motive de natură juridică în temeiul art. 64 alin (2) din Constituţia României. Potrivit jurisprudenţei constituţionale revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor se poate realiza în două situaţii: ca urmare a pierderii sprijinului politic din partea grupului parlamentar care l-a propus sau, a doua situaţie, pe motiv de natură juridică dacă se constată încălcarea gravă a Constituţiei (…) Suntem în prezenţa situaţiei de revocare din funcţie pentru motive de natură juridică”, arată liberalii în solicitarea de revocare a lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

CITESTE SI:  Alertă de la Guvern! Ce se va întâmpla cu omul momentului, Tudorel Toader
Loading...

Te consideri patriot si doresti sa ajuti acest site nationalist? O poti face prin PayPal: 

 

sau ne poti contacta pe adresa de e-mail: webmaster [@] nationalisti.ro pentru a beneficia de adresa contului nostru bancar. Iti multumim!


 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Da-ne un Like! Ti-a placut articolul? Inchide aici ↗↗↗