TĂRICEANU, lovitură pentru Liviu Dragnea, chiar în cea mai GREA zi a lui

Călin Popescu Tăriceanu a atacat un proiect foarte important al PSD, exact în ziua în care în care are loc Cex-ul partidului. Este vorba despre proiectul de suflet al liderului PSD.

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni că proiectul Canalului Dunăre-Bucureşti ar fi o uriaşă greşeală, fiind „un canal care nu este necesar pentru că din punct de vedere economic nu răspunde unor necesităţi reale”.

„La distanţă de doi ani de la aprobarea strategiei Dunării de către Comisia Europeană mi-am permis să elaborez un document pe care l-am şi publicat în 23 noiembrie 2010, în Ziarul Financiar. Am acest document în faţă şi am să mă refer la el, să vedem cât de valabile erau acele propuneri şi eventual dacă putem să facem un inventar (…) cu ce s-a realizat. (…) Am început acel articol cu o întrebare – cum evităm capcanele? (…) Mă refeream la un proiect de care aţi auzit cu toţii – Canalul Dunăre-Bucureşti. Pentru a înţelege de ce este o uriaşă greşeală acest proiect al Canalului Bucureşti – Dunăre va trebui să fac puţină istorie. Ideea unui proiect de canal care să lege Bucureştiul de Dunăre apare din perioada în care transporturile pe apă aveau probabil prioritate, nu exista alternativa căilor ferate şi cu atât mai puţin a transportului rutier”, a afirmat Tăriceanu, la Forumul naţional al strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, organizat la Palatul Parlamentului.

El a amintit că proiectul în forma actuală este iniţiat la începutul anilor ’80, „nu dintr-un raţionament economic, ci din dorinţa megalomanică a unui lider politic total incult, dar dornic şi el să-şi aducă contribuţia la lungul şir de proiecte inutile pe care lipsa criteriilor economice sau de altă natură le poate genera în ţările cu conducere totalitară sau dictatorială”.

CITESTE SI:  A început teroarea! Cei care-l anchetează și judecă pe Dragnea, călcați pe cap de noua armă a PSD!

Potrivit preşedintelui Senatului, acest canal ar avea o „dimensiune faraonică” – 5 ecluze pe o lungime de 60 de km, iar proiectul este de fapt o amenajare a cursului inferior al Argeşului care este un mare cărăuş de aluviuni, ceea ce ar presupune existenţa unui lac de acumulare în amonte de canal pentru atenuarea viiturilor.

Reamintim că Liviu Dragnea a spus că Guvernul vrea să reia construcţia canalului Dunpre – Bucureşti prin parteneriat public-privat, fiind unul dintre marile proiecte de investiţii ale PSD.

„Urmează procedura de selecţie şi va începe această investiţie extrem de importantă. Canalul Dunăre – Bucureşti: s-a tot vorbit despre asta. Am avut mai multe discuţii cu doamna prim-ministru, în această primăvară, multe discuţii, şi cu mai mulţi specialişti. Şi am ajuns amândoi la concluzia că chiar este un proiect care merită finalizat şi merită dezvoltat”, a declarat Liviu Dragnea de curând.

Loading...

Te consideri patriot si doresti sa ajuti acest site nationalist? O poti face prin PayPal: 

 

sau ne poti contacta pe adresa de e-mail: webmaster [@] nationalisti.ro pentru a beneficia de adresa contului nostru bancar. Iti multumim!


 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Da-ne un Like! Ti-a placut articolul? Inchide aici ↗↗↗