Medicul rezident care l-a salvat pe Florin Busuioc nu vrea să plece din ţară

În România, într-un oraş universitar, un infarct poate duce la moarte sigură. Avem spitale, avem clinici, nu avem medici. Sau ne-încurcăm în acte până să îi angajăm. Actorul Florin Busuioc a fost în pericol de moarte la Craiova. Iar cazul lui a scos la iveală o problemă gravă a sistemului sanitar românesc.

La câteva minute după aplauzele publicului, un apel la 112 chema o amulanţă SMURD la Filarmonica din Craiova, unde tocmai se încheiase un spectacol de teatru. Actorul Florin Busuioc suferise un infarct, în spatele cortinei.

În stop cardio-respirator, pacientul a ajuns la urgenţe, unde s-a declanşat haosul. Craiova are o clinică modernă de chirurgie cardiovasculară, nu şi medici specialişti şi linie de gardă. S-au dat telefoane, şeful clinicii nu a răspuns, în ultimul moment, doi medici tineri au acceptat să vină de acasă şi să preia pacientul. Unul e medic primar cardiolog, celălalt rezident. La spital li s-a alăturat al treilea medic, specialist în electrofiziologie.

Octavian Istrătoaie, şeful Clinicii de Cardiologie din Craiova: E o procedura de salvare a unei vieti, trebuie sa-mi dau eu acordul ca sa salvezi o viata, ce e prostia asta? Nu avem numărul de personal necesar ca să asiguram permanența acestor gesturi și acte medicale.

În mod normal, urgenţele cardiace sunt trimise la Bucureşti, doar că ceaţa a ţinut la sol elicopterul SMURD. În astfel de cazuri, la fiecare minut, şansele de supravieţuire scad cu 10 %. Echipa de intervenţie i-a făcut pacientului o tromboliză pentru a-i dizolva cheagul de sânge de pe artere. Apoi a procedat la implantarea unui stent, pentru reluarea circulaţiei sângelui.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Dacă un memorandum stă două luni la minister, atunci avem o problemă, atunci eu am o problemă.

Şefii clinicii aşteaptă şi acum ordinul Guvernului pentru deblocarea posturilor. Modestia unui medic tânăr, care a salvat o viaţă, fără să fie sigur că spitalul îi va oferi un post, anul viitor, când îşi va termina rezidenţiatul, e un semn că, în sistemul de sănătate din România, mai e speranţă.

„Sunt de aici, sunt oltean, o să vreau să rămân în Craiova. Am fost la specializări în alte ţări, într-adevăr este frumos, dar nu m-am gândit niciodată să părăsesc ţara”, a spus Eugen Ţieranu, medicul rezident care a făcut parte din echipa chirurgicală.

În România, la fiecare 30 de minute, un român moare, din cauza unui infarct.

VEZI SI: Eugen, medicul rezident care a participat la operaţia lui Florin Busuioc: „Aici m-am născut, aici vreau să rămân”

Loading...

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Da-ne un Like!