DOLIU! A MURIT ÎN URMA INFARCTULUI

Zi neagră pentru politica românească! Este doliu în organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat Arad. Francisc Mandek a murit în urma unui infarct, la vârsta de 61 de ani.

Se pare că Francisc Mandek avea probleme cardiace, potrivit aradon.ro. Politicianul a murit după ce a făcut infarct, marți seară (6 noiembrie). Francisc Mandek a fost membru PSD din anul 2000, fiind, de asemenea, membru al Biroului Judeţean şi al Consiliului Judeţean al partidului. Între anii 2004-2008, a fost ales consilier judeţean din partea PSD.

Francisc Mandek activat timp de peste două decenii în domeniul transporturilor, între anii 2001-2004 deţinând funcţia de director al Autorităţii Rutiere Române – Agenţia Teritorială Arad, iar între anii 2011-2017 fiind inspector coordonator judeţean al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Arad.

Francisc Mandek s-a născut la 14 ianuarie 1957, în localitatea Satu Nou, comuna Mişca. A absolvit Facultatea de Mecanică, specializarea Material rulant de cale ferată (în 1997), fiind de profesie inginer.

VEZI SI: Eugen, medicul rezident care a participat la operaţia lui Florin Busuioc: „Aici m-am născut, aici vreau să rămân”

Loading...

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Da-ne un Like!