Curtea Constitutionala A DECIS: Dacă ești interceptat, operatorul trebuie să te informeze

Operatorii sunt obligaţi să instituie măsurile organizatorice, tehnice şi de procedură pentru a furniza persoanei vizate informaţiile necesare potrivit prevederilor art. 13 şi art. 16 – 21 şi pentru a asigura transmiterea unui răspuns în legătură cu prelucrările desfăşurate în condiţiile prevăzute de art. 11 sau în legătură cu notificarea persoanelor vizate în cazul apariţiei unui incident de securitate”, arata proiectul.

„În ziua de 20 noiembrie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție și al art.11 alin.(1) lit.A.a) și art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterea infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date, în ansamblul său, precum și, în special, dispozițiile art.12 alin.(1)-(5), art.13, art.14, art.15 alin.(1)-(5) și art.16 din aceasta, obiecție formulată de un număr de 63 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterea infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, în ansamblul său, precum și, în special, dispozițiile art.12 alin.(1)-(5), art.13, art.14, art.15 alin.(1)-(5) și art.16 din aceasta, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

CITESTE SI:  Lovitură DURĂ pentru Liviu Dragnea: JUDECĂTORII au luat decizia!

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României”, transmite CCR.

Loading...

1 Comment

  1. Pingback: Oare Se Va Respecta? Curtea Constituțională a Decis - Dacă Ești Interceptat, Operatorul Trebuie să te Informeze - Incorect Politic

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.