CRIMINALI: Acuzaţii grave la maternitatea Giuleşti! Medicii și asistentele se ocupau de nou-născuţi, deși știau că sunt infectaţi!

Părinţii bebeluşilor infectaţi cu stafilococul auriu aduc acuzaţii grele Maternităţii Giuleşti. Nou-născuţii ar fi luat bacteria la naştere, chiar de pe mâinile celor 15 angajaţi depistaţi de Direcţia de Sănătate Publică drept purtători ai ei. Este vorba despre medici şi asistente care au continuat să se ocupe de copii, chiar şi după ce analizele au confirmat că sunt un pericol. Reprezentanţii spitalului spun că nicio lege nu-i obligă să trimită acasă angajaţii infectaţi. În timp ce familiile copiilor bolnavi ameninţă cu plângeri penale.

Am ajuns cu ea la Urgenţe la Grigore Alexandrescu pentru că i-a curs urechea. M-am gândit că a tras-o curentul, dar n-a fost aşa. Are o infecţie – Ermina Jurubescu, mamă.

Ermina Jurubescu a născut în urmă cu o lună, la Maternitatea Giuleşti din Capitală. Fetiţa ei este unul din cei zece copii trataţi încă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti pentru infecţii cauzate de stafilococul auriu. O superbacterie rezistentă la antibiotice care îi poate ucide. Bebeluşii ar fi luat-o, la naştere, în Maternitatea Giuleşti, chiar de pe mâinile medicilor şi asistentelor care i-au îngrijit.

Analizele DSP au confirmat, cu o lună înainte de izbucnirea scandalului, că 15 angajaţi ai maternităţii sunt purtători ai bacteriei. Cu permisiunea şefilor spitalului, ar fi continuat să aibă grijă de copii.

Atât timp cât știau ca au lucrul acesta, nu trebuiau să aibă contact cu copiii! –  Ermina Jurubescu, mamă

Erminei Jurubescu medicii de la Giuleşti i-au spus că fetiţa ei a luat bacteria din laptele matern. La Grigore Alexandrescu, însă, tânăra mamă a aflat că de fapt o bacterie din spital îi îmbolnăvise copilul.

„Nu poţi să scoţi omul de la locul de muncă”

Şefii maternităţii Giuleşti le-ar fi ascuns pacientelor că secţia de neonatologie e un pericol pentru nou născuţi.

Nu poți nici să scoti omul de la locul de muncă pentru că te poate da în judecată, nu poți nici să închizi secția – Doru Pană, purtător de cuvânt la Maternitatea Giuleşti

Conducerea spitalului ar trebui să răspundă de ce angajaţii purtători de bacterii au îngrijit în continuare copii. Câţiva dintre ei sunt medici care, cel mai probabil, au dus infecţia mai departe şi spre spitale sau clinici private. Printre paciente domneşte teama.

Spitalul Grigore Alexandrescu a tratat până acum 17 bebeluşi, toţi infectaţi cu stafilococ auriu rezistent. Părinţii ameninţă cu plângeri penale.

Nu mi se pare normal ca eu să vin sănătoasă cu copilul în spital şi să plec cu altă boală cu el din spital – Ermina Jurubescu, mamă

Sincer, nu prea văd pentru ce ar putea să dea în judecată. Dacă ei vor da în jdecata personalul tot timpul, personalul va pleca in străinătate, unde este apărat de legi – Doru Pană, purtător de cuvânt la Maternitatea Giuleşti

De astăzi, în Maternitatea Giuleşti nu se mai fac internări, iar 80 de operaţii au fost amânate.

CITESTE SI:  JEGURILE din GUVERN au găsit "soluția" pentru a nu depăși deficitul bugetar! Taie fondurile pentru nou-născuți

Gravidele vorbesc de lipsa regulilor de igienă, la Maternitatea Giulești

Este de aşteptat ca femeile însărcinate care urmează să nască să migreze către cele 9 maternităţi de stat din Capitală, şi aşa glomerate, sau spre cele private. Cele încă internate la Giuleşti vorbesc despre lipsa regulilor de igienă şi chiar despre asistente care uită să se spele pe mâini, înainte să trateze copiii.

Se face curăţenie o dată pe săptămână. Adică cel puţin cât am fost eu internată trei zile a venit doar o singură dată să ne facă curat – Ermina Jurubescu, mamă

Reprezentanţii Maternităţii Giuleşti spun că şi-au instruit angajaţii să se spele şi găsesc alte explicaţii pentru situaţie.

Spun că în luna octombrie au fost sufocaţi de cazuri primite de la maternităţile Polizu, Filantropia, Malaxa sau Cantacuzino, a căror activitate a fost restrânsă pentru igienizări sau renovări. E perioada în care, susţin ei, ar fi apărut şi bacteriile în spital.

Până în octombrie 2018, la maternitatea Giulești au fost înregistrate două cazuri izolate. În octombrie 39 de cazuri de infecții pe neonatologie și ginecologie. Nu vreau sa comentez datele din octombrie, las autoritățile sanitare să facă acest lucru – Sergiu Tasinachi, epidemiologul Maternităţii Giuleşti

Ministrul Sănătăţii ar putea extinde controalele în toată ţara

În timp ce astăzi, alţi 10 angajaţi au fost trimişi la analize, pe holurile maternităţii, printre paciente continuă să se strecoare persoane care vin să-şi viziteze rudele internate. Nu au halat, iar pe pantofi aduc în saloane bacterii periculoase.

Asigurarea unui mediu sigur pentru nou-născuţi e un examen pierdut de multe spitale din ţară. Ministerul Sănătăţii ar putea extinde controalele în toate judeţele.

Verificările nu le ajută, însă, pe femeile care se pregătesc să nască şi care caută în aceste zile o maternitate curată. Internetul este plin de mesaje de alertă care vin de la mamele ai căror copii s-au îmbolnăvit, în primele zile de viaţă. Tot ele vorbesc şi despre alte bacterii periculoase în afară de stafilococul auriu.

Femei care se luptă de luni de zile să-şi scape bebeluşii de klebsiella ne-au trimis chiar şi documente pe adresa redacţiei. Un raport al DSP, care a efectuat controale atât la stat, cât şi la privat, va arăta adevărata situaţie.

Loading...

Te consideri patriot si doresti sa ajuti acest site nationalist? O poti face prin PayPal: 

 

sau ne poti contacta pe adresa de e-mail: webmaster [@] nationalisti.ro pentru a beneficia de adresa contului nostru bancar. Iti multumim!


 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Da-ne un Like! Ti-a placut articolul? Inchide aici ↗↗↗