Zdrobirea oamenilor şi statelor în malaxorul dictaturii UE

Zdrobirea oamenilor şi statelor în malaxorul dictaturii UE – De ce Roexit?

UE este o structură ocultă, care funcţionează împotriva Europei, parte din marele plan al transformării şi colonizării întregii lumi. Aşa cum am să arăt într-un alt articol, subiectul unificării europene a fost împins şi susţinut financiar de Washington, pe cale diplomatică, dar mai ales prin servicii, şi cu preponderenţă pin CIA. Washington-ul a fost cel care a condus integrarea europeană la finalul anilor ‚40 şi a finanţat-o în ascuns în timpul administraţiilor Truman, Eisenhower, Kenedy, Johnson şi Nixon. Or, SUA este de peste 70 de ani principala armată a mogulilor globalizării, iar CIA-ul este agenţia de casă a acestora. Iată, deci, un alt motiv fundamental, alături de cele expuse anterior, pentru a nu avea încredere în actuala casă comună europeană.

Ca retorică, UE celebrează diversitatea; în realitate doar diversitatea care subminează şi distruge populaţiile şi popoarele, societăţile umane, familiile, adică persoana umană: diversitatea sexuală fără limite, aşa-zisa diversitate culturală şi amestecarea raselor, cele care folosesc scopurilor de mai sus.

UE nu acceptă însă diversitatea de opinii şi de modele în interiorul ei, adică abaterea de la ceea ce nişte birocraţi (nu populaţia europeană, nu popoarele europene), aflaţi în slujba mogulilor globalizării, nişte neica-nimeni puşi (nu aleşi) peste noapte şefi, au stabilit ca fiind „valorile comune europene”, astfel că statele sau persoanele, care se opun politicilor dictate de Bruxel, sunt înfierate cu „mânie totalitară”; împotriva primelor se declară război mârşav pe faţă, celelalte sunt izolate, marginalizate, închise. Ungaria şi Polonia sunt capetele de listă cu termeni precum „iliberale, autoritare, xenofobe, fasciste, antisemite”. Asemănător sunt catalogaţi conducătorii lor, Victor Orban fiind un mai vechi duşman (cam de zece ani) al „valorilor europene” şi al Bruxelului.

Asupra a două astfel de cazuri vreau să mă opresc astăzi pentru a fundamenta afirmaţiile mele pe exemple concrete. Primul este al unui om, al unei austriece.

Un european care profită de un copil de 6 ani este un pedofil şi este tratat ca atare, chiar închis; un musulman „se comportă după cum îi cere religia şi cultura” pe care nu avem voie să le comentăm!

Una dintre soţiile lui Mahomed a fost Aicha, o feţită de 6 ani. În timpul unui seminar organizat la Viena în 2009 de Institutul pentru educaţie liberală, o intelectuală vieneză s-a întrebat retoric: Oare cum numim noi relaţia dintre un bărbat de 56 de ani cu o fetiţă de 6 ani, dacă nu pedofilie? Mai ales că lui Mahomed „îi cam plăceau copiii„.
Denunţată de islamiştii din Austria, ea a fost condamnată în 2011 pentru atingere adusă convingerilor religioase. O cerere de revizuire a procedurii penale i-a fost respinsă în 2013.
Ajunsă la Curtea europeană a drepturilor omului, sentinţa este confirmată şi de aceasta, tribunalul european considerând că au fost întreprinse atacuri insultante la adresa profetului.

Defăimarea Profetului „depășește limitele admisibile ale unei dezbateri obiective” și „ar putea provoca prejudecăți și ar pune în pericol pacea religioasă”, se spune în hotărârea CEDO.

Curtea consideră că acele comentarii ale femeii nu ar putea fi protejate de libertatea de exprimare, constatând că „vorbele reclamantului ar fi putut provoca indignarea justificată a musulmanilor” și că „s-au dovedit a fi o generalizare fără bază factuală”.(ActiveNews.ro)
În acest timp, Iisus, fără nicio bază reală, ca în cazul profetului, a fost prezentat public în „creaţii artistice” sau texte „ştiinţifice” ca homosexual, pedofil, zoofil, incestuos, şarlatan. Nimeni, nicunde nu a primit, pentru aceste dejecţii literar-ştiinţifice, nimic altceva decât aplauzele entuziaste ale pletorei intelectualităţii progresiste, politicienilor progresişti, activiştilor civici progresişti.

Fecioara Maria, Biblia, textele sfinte creştine, sfinţii şi credincioşii creştini pot fi batjocoriţi, ultimii chiar omorâţi, fără ca vreo justiţie naţională sau internaţională să se sesizeze, iar bisericile incendiate, dărâmate, rase de pe faţa pământului ca în Kosovo, Orientul Mijlociu, Africa, Asia, sau iubita noastră Uniune Europeană.

Judecătorii europeni, braţul înarmat al dictaturii UE

În mod real, statele nu mai au nicio autonomie în UE chiar dacă tratatul de asociere spune altceva. Comisia europeană, Consiliul European. Consiliul Europei, Curtea europeană a drepturilor omului, Curtea de justiţie a Uniunii Europene, Convenţia de la Veneţia etc. decid în numele şi pentru aceste state, astfel că practic parlamentele, guvernele, curţile constituţionale şi celelalte instituţii fundamentale naţionale devin nişte simple decoruri de operetă, în care nişte supuşi ai UE interpretează pe plan intern rolurile decise de birocraţii europeni la comanda stăpânilor lor.

Astăzi, un singur judecător al curţii de justiţie europene este mai tare decât un parlament stabilit prin alegeri şi decât un guvern instalat ca urmare a deciziei acelui parlament. Este cazul recent al Poloniei şi al unei legi interne care, conform tuturor tratatelor şi documentelor europene este în afara competenţelor instituţiilor europene. Legea se referă la reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor de la Curtea Supremă de la 70 la 65 de ani, aliniind astfel pensionarea acestora cu regimul general. Lupta este în mod evident politică şi partidul de la guvernare, PiS, nu a ascuns nicio clipă faptul că judecătorii bătrâni ai curţii supreme, venind din regimul comunist şi aliniindu-se, datorită dosarelor sau convingerilor lor, comenzilor serviciilor străine şi autorităţilor europene progresiste, îl împiedică să-şi pună în aplicare planul de reforme, cu care a câştigat alegerile din Polonia. Măsura este una complet legală şi nediscriminatorie, inversul ei, situaţia actuală, putând fi caracterizat ca atare.

Comisia Europeană a sesizat Curtea de justiţie şi aceasta, prin judecătorul spaniol Rosario Silva de Lapuerta, vicepreşedinte al curţii, a dat o ordonanţă de suspendare a reformei până la judecarea pe fond a cauzei, invocând articolul 2 al tratatului asupra UE, care se referă la respectarea „statului de drept”. Conform acestei interpretări, de exemplu, Polonia ar trebui să redevină comunistă pentru a nu afecta statul de drept. Nu mai vorbesc despre tot ceea ce ar trebui întors pe dos în întreaga Europă.

Dacă CJUE decide astăzi în privinţa vârstei de pensionare, cu siguranţă va decide mâine în favoarea căsătoriei libere în toate sensurile (homosexual, poligam, animal, robotic etc.)

Acelaşi articol 2 vorbeşte despre principiul nediscriminării, astfel că Curtea de justiţie (aleasă de Consiliul European, extrem de favorabil „căsătoriei pentru toţi”) , la sesizarea Comisiei ar putea impune căsătoria homoseaxuală în întreaga Europă, după cum îşi doreşte Frans Timmermans, vice-preşedinte al Comisiei, însărcinat cu respectarea statului de drept şi a Cartei drepturilor fundamentale, care a declarat că acesta este dorinţa sa:„Timmermans calls for same-sex marriage across EU”.

În acest sens, primul pas a fost deja făcut: recent, CJUE a luat o primă decizie obligând toate statele membre ale UE să recunoască efectele juridice ale „căsătoriilor” între persoane de acelaşi sex, contractate în alte state UE.

Dacă Polonia rezistă, ea pune o limită clară abuzului de putere al UE; dacă cedează, decizia actuală va constitui un precedent care va permite tribunalului european să blocheze tot ceea ce nu convine birocraţilor europeni. Care va fi însă rezultatul?

Rezultatul începe să se întrevadă tot mai clar şi nu doar în Europa de Est-Centrală. Această imixtiune se manifestă agresiv şi noi am trăit-o intens în România, chiar dacă în ultimele luni bocancii intervenţiilor au fost domoliţi de realităţile de coşmar descoperite în spatele gardului vopsit al justiţiei române. Este deci plauzibil ca, pe un trend deja crescător de respingere a UE, astfel de acţiuni grosolan dictatoriale să conducă la tot mai multe conflicte între Bruxel şi statele europene şi, conjugate cu realitatea crudă a realităţii economice, profită cei tari, state şi internaţionale, şi pierd cei mai slabi, cu migraţia şi alte subiecte fierbinţi, să ajungă la o explozie/implozie a acesteia într-un orizont de timp de doar câţiva ani. Iar această disoluţie să înceapă cu o UE care devine tot mai irelevantă, mai înfruntată, sau, cel puţin, nebăgată în seamă. Dacă nu are date pentru mai mult, România ar trebui să înceapă măcar cu ultima parte a frazei de mai sus. Nu de alta, dar cine rămâne ultimul pe corabie, riscă să fie tras la fund odată cu ea. Iar noi nu am fost niciodată căpitanul Titanicului găurit şi putred, cunoscut cândva ca UE. – Autor: Paul Ghitiu

Loading...

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Da-ne un Like!