Trădăționalismul

Deși înrudit cu politicianistul și ignorantul (dar și cu ciocoiul, ipocritul, lingăul și profitorul), trădăționalistul este totuși o arătare transcarpatică aparte, care transcende toate aceste categorii.

Translucid, că-l vezi și nu prea, e lucid și nu prea, transhabarnist, că știe și nu prea,trădăționalistul transpontic se deosebește de toate celelalte arhetipuri amintite, atât de dezbătute în literatura și politica noastră, prin simplul fapt că a fost odată bine legat de tradițiile țării.

Asta e, trădăționalistul a fost, mai la începuturi, un tradiționalist devotat, bine ancorat în rânduiala lumii din care a fost zămislit.

Acum nu mai e. Sau mai e doar pe jumătate, pentru că în noul arheu transdanubian s-au contopit, prin împrejurări numai de el știute, tradiția (de la latinescul traditio = transmitere, tradiție; învățământ) cu trădarea (de la tradere = a da, a preda, a vinde).

Trădăționalistul din politica de azi, post sau transreferendum 2018, nu mai este politicianistul sadea, acela care, cum spunea C. Rădulescu-Motru, spoliază legal, cu consimțământul poporului.

Nu… Trădăționalistul recent spoliază cu mănuși, „altfel”, îmbinând, cum deja știm, tradiția cu trădarea. Îmbrăcat în costum național, cu ie, nădragi, chimir și clop, se duce la nedei si la „zilele orașului” să facă poze electorale dimpreună cu poporul, pe de-o parte, dar și să aranjeze niscaiva ciubucuri (cuvânt și meteahnă rămase de pe vremea turcocrației) din contracte oferite mărinimos din banii publici.

Că se fac asemenea aranjamente n-ar fi așa de grav. Peste tot în lumea asta se mai șoptesc prețurile și comisioanele înainte de vreo licitație, dar să tot dai contracte oneroase, să tot faci ciubucuri babane, și nici măcar să termini lucrarea (sau autostrada, ce-o fi) după doi, hai, trei ani de întârziere, asta numai un trădăționalist poate face.

Ce-i mai rău e că și trădaționaliștii transnaționali (au și ei…) înfulecă cu aceeași poftă ce-au poftit, dacă nu cumva cu una mai nestăvilită, hălci întregi din banul public, dându-ne la schimb eternele mărgeluțe de sticlă. Și-atunci de unde autostrăzi, spitale și școli noi?!

Apoi, trădăționaliștii noștri din politica transromânească organizează referendumuri pe repede ’nainte, dar nu binevoiesc să le și sprijine mediatic; sau prin puterea exemplului, că de aia sunt în capul tarii: vlădici, nu opinci.

Ba, unii dintre ei, s-au dus noaptea, „ca hoții”, cum ne învață „rezistenții”, când zarurile erau deja aruncate, arătând, nimic altceva, că trădăționalist la trădăționalist nu-și scoate ochii. Că era „da” sau „nu”, numai bine că aflam unde suntem în ceea ce privește definirea constituțional-spinoasă a familiei, cât ne-am globalizat sau (re)naționalizat în ultimii treizeci de ani.

Dar așa, prin acest transboicot generalizat rarisim, nu numai că nu aflarăm nimic oficial, dar ne și limitarăm opțiunile în fața trădăționaliștilor transnaționali, care așteaptă de ani de zile să ne ghiftuiască cu ultimele ideologii (nu tehnologii) în domeniu.

Asupra trădăționalistului ignorant nu are rost să zăbovim prea mult, din lipsa de nuanțe.

Un ignorant este un ignorant, în orice epocă, oricâte școli ai deschide, orice ai face… Cu diferența că trădăționalistul nostru se cam ia, ca un papagal, după toți epigonii cu pretenții de filosofi, diseminați cu atâta generozitate pe toate canalele mediatice.

Că altfel n-ar fi spus L. Blaga că „prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie”.

Totuși, odată cu referendumul deja răposat, trebuie amintite câteva născociri unice aletrădăționalistului ignorant, cel care, printre altele, se distrează în limba engleză și merge la înmormântare în limba română.

Mai întâi, și-a închipuit că referendumul va fi fraudat de partidul aflat la putere.

Că întrebarea nu e clară (ce-i drept, pentru trădăționalist trebuia să fie formulată mai clar). Că nu se schimba nimic. Că nu e nicio miză.

Apoi, că L. Dragnea își pregătește salvarea de pușcărie; și alte câteva bazaconii-cheie vehiculate meșteșugit în toată transmedia.

Acum, întreb și eu, smerit și retoric, cum era, oameni buni, să se fi întâmplat toate acestea, în văzul lumii, sub ochiul șoimănesc al glorioasei uniuni transeuropene?!

Toată tărășenia referendumului a arătat precum dialogul dintre un mut și un surd, stând spate în spate.

Nici unul, nici altul n-a reușit să înțeleagă o iotă.

Totuși, să nu fim pesimiști. La final, am înfrânt, chiar dacă „victoria” noastră seamănă mai mult cu cea de la Turtucaia, decât cu cea de la Mărășești… Și noi, cei 80%, Și noi, cei 20%.

Noi, cei 80%, am aplaudat, iar noi, cei 20%, ne facem partid. Totul sub aleasa țopăială a trădăționaliștilor, care, nu-i așa, și-au văzut visul împlinit.

Și-așa o să fie: cum o vrea bunul Dumnezeu, pentru creștini, sau, știu și eu, să nu greșesc, Marele Anonim, pentru toți cei care au transgresat deja creștinismul. – Sursa: ActiveNews.ro

Loading...

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Da-ne un Like!